Educație

FOTO / Oana Dumitru, eleva de la „Hasdeu” care va reprezenta România în America prin programul FLEX

În fiecare vară, un număr restrâns de adolescenți din România pleacă spre Statele Unite ale Americii pentru a urma un an de studiu prin intermediul programului FLEX. Înainte ca această experiență să devină realitate, fiecare candidat parcurge un proces de selecție desfășurat pe parcursul mai multor luni, selecție care presupune completarea unor formulare, redactarea unor eseuri și susținerea unor interviuri.

Dincolo de aceste etape, întregul demers gravitează în jurul unei întrebări esențiale: „De ce îți dorești să pleci?”. Răspunsul reflectă parcursul elevului format din rezultate academice, implicare în activități de voluntariat, participare la proiecte educaționale și contribuții constante în cadrul comunității.

Acesta este și traseul urmat de Oana Dumitru, elevă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, care a încheiat clasa a X-a la profilul Științele Naturii. În urma unei competiții naționale la care iau parte anual mii de liceeni, Oana s-a numărat printre puținii candidați care au obținut bursa FLEX. Reușita sa reprezintă rezultatul unui proces de formare construit în timp, susținut de participarea la inițiative educaționale, proiecte de voluntariat și activități extracurriculare, experiențe care i-au consolidat spiritul de echipă, responsabilitatea și capacitatea de adaptare în contexte diverse.

După încheierea etapelor de selecție și a perioadei de așteptare, din august pentru ea începe această experiență academică americană. Timp de un an, Oana va studia la un liceu din apropierea orașului Chicago, într-un sistem educațional diferit, și va locui alături de o familie-gazdă. Contactul direct cu o altă cultură, descoperirea unor noi tradiții și familiarizarea cu perspective diferite asupra educației vor constitui oportunități de dezvoltare personală și academică. În același timp, ea va deveni un reprezentant al propriei identități culturale, împărtășind aspecte ale patrimoniului românesc, ale tradițiilor și ale comunității din care provine.

Despre acest parcurs, despre lunile în care fiecare etapă a selecției a reprezentat o nouă provocare, despre apelul telefonic primit la 1 aprilie – o veste care, pentru câteva clipe, a părut mai degrabă o glumă decât confirmarea unui vis –, precum și despre așteptările cu care pornește spre Statele Unite, am stat de vorbă cu Oana Dumitru.

Reporter: Cum ai aflat despre programul FLEX ?

Oana Dumitru:  Am aflat despre programul FLEX de la știri, la televizor. Mi-a atras imediat atenția faptul că elevii români aveau șansa de a studia timp de un an în Statele Unite printr-o bursă finanțată integral. Am început să caut mai multe informații despre program, am citit experiențele foștilor participanți și, cu cât aflam mai multe, cu atât îmi doream mai mult să încerc și eu.

Rep.: Ce te-a determinat să aplici pentru această bursă?

O.D.: M-au motivat în primul rând oportunitatea de a studia într-un sistem de învățământ diferit și ocazia de a cunoaște o altă cultură. M-am gândit că este o șansă unică, pe care s-ar putea să nu o mai întâlnesc niciodată în viață. Mi-am dorit să ies din zona mea de confort, să devin mai independentă, să îmi perfecționez limba engleză și să mă dezvolt atât pe plan personal, cât și academic. În același timp, mi-am dorit să reprezint România și să le vorbesc celor pe care îi voi întâlni despre țara noastră, tradițiile și valorile ei. Sper că această experiență mă va ajuta să privesc lumea dintr-o perspectivă mai largă și să mă întorc acasă cu idei și experiențe pe care să le împărtășesc comunității mele.

Rep.: Cum s-a desfășurat procesul de selecție?

O.D: M-am înscris în luna decembrie. Prima etapă a constat într-o aplicație online, în care am completat informații despre mine și am scris trei eseuri. La finalul acesteia am susținut și un test de limba engleză.

În luna ianuarie am aflat că m-am calificat în semifinală. A urmat a doua rundă, desfășurată fizic la București. Am susținut o probă scrisă, care a constat în redactarea a trei eseuri, am participat la un interviu de grup și la unul individual, iar la final am susținut un nou test de limba engleză.

A urmat apoi o perioadă destul de lungă de așteptare, iar pe 1 aprilie am aflat că am fost selectată pentru bursă.

După fiecare etapă au existat emoții și multă nerăbdare până la anunțarea rezultatelor. Cred că procesul de selecție nu urmărește doar rezultatele școlare sau nivelul de limba engleză, ci și personalitatea candidatului, capacitatea de adaptare, deschiderea către alte culturi și dorința de a învăța și de a se implica în comunitate.

Rep.: Cât de dificilă a fost competiția și cum ai aflat că ai fost selectată?

O.D: Cea mai dificilă parte a fost așteptarea dintre etape, care uneori a durat luni întregi și gândul că suntem 144 de candidați pe un loc. Pe tot parcursul procesului am avut foarte multe emoții și simțeam că timpul trece extrem de greu. Fiecare zi în care așteptam rezultatele părea mai lungă decât cea de dinainte, iar nerăbdarea creștea cu fiecare etapă.

Vestea am primit-o într-un mod pe care nu îl voi uita niciodată. Am fost sunată chiar pe 1 aprilie, iar părinții mei au crezut inițial că le fac o farsă, fiind Ziua Păcălelilor. Când și-au dat seama că era adevărat, bucuria a fost cu atât mai mare. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea și încă îmi amintesc emoțiile pe care le-am trăit atunci.

Rep.: Ce ai simțit în momentul în care ai primit vestea că vei pleca în SUA?

O.D.: Îmi amintesc perfect acel moment. Când am primit telefonul și mi s-a spus că am fost selectată, am izbucnit în lacrimi. La început nici nu mi-a venit să cred că este adevărat. După atâtea luni de emoții, de așteptare și de incertitudine, vestea părea ireală.

În câteva secunde mi-au trecut prin minte toate etapele prin care trecusem, toate emoțiile și toate momentele în care m-am întrebat dacă voi reuși. Atunci am simțit că fiecare efort, fiecare oră investită și fiecare clipă de răbdare au meritat.

 A fost un sentiment greu de descris în cuvinte: o combinație de bucurie, recunoștință și emoție. Am simțit că am puterea să transform un vis în realitate prin muncă, ambiție și încredere în mine. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat până acum și pe care o voi purta mereu cu mine.

Rep.: Ce clasă ești? Ce hobbyuri ai? Ai participat la voluntariate?

O.D.: Am terminat clasa a X-a la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, la profilul Științele ale Naturii. De-a lungul timpului am urmat atât cursuri de dans, cât și de înot, două activități care m-au ajutat să îmi dezvolt disciplina, perseverența și încrederea în mine.

Întotdeauna mi-a plăcut să mă implic în activități extracurriculare și de voluntariat. Sunt membră a departamentului de producție al clubului Media HDu, voluntară în cadrul echipei de robotică Heart of RoBots și la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”. De asemenea, am fost voluntară în cadrul proiectului „Școala din Parc” și membră a clubului Interact Buzău. Consider că toate aceste experiențe m-au ajutat să îmi dezvolt spiritul de echipă, responsabilitatea și dorința de a contribui la comunitatea din care fac parte.

Rep.: Ce crezi că a contat cel mai mult în selecarea ta?

O.D.: Cred că a contat faptul că am fost sinceră pe tot parcursul procesului și am avut curajul să fiu eu însămi. Nu am încercat să dau răspunsurile pe care credeam că și le doresc evaluatorii, ci am vorbit deschis despre cine sunt, ce îmi place și de ce îmi doresc această experiență.

De asemenea, cred că au contat implicarea mea în activități de voluntariat și extracurriculare, dorința de a învăța lucruri noi și faptul că am demonstrat că mă pot adapta ușor la situații și oameni diferiți.

Rep.:  Cum te pregătești pentru această experiență? La ce școală vei învăța?

 O.D.: În această perioadă mă pregătesc atât din punct de vedere practic, cât și emoțional. Am pregătit câteva cadouri cu specific românesc pentru familia mea gazdă și chiar le-am pregătit un tur virtual al României, pentru a le arăta locurile frumoase din țara noastră.

Voi studia la un liceu cu peste 2.500 de elevi, la aproximativ o oră de orașul Chicago. Sunt foarte curioasă să descopăr cum este viața într-un liceu american și abia aștept să fac parte din această comunitate!

Rep.: Ce crezi că îți va lipsi cel mai mult din România?

O.D.: Cel mai mult îmi vor lipsi familia, prietenii și profesorii mei. Sunt obișnuită să îi am aproape în fiecare zi, iar faptul că voi fi la mii de kilometri distanță de ei timp de un an va fi, cu siguranță, cea mai grea parte a acestei experiențe.  Bineînțeles, îmi va fi dor și de mâncarea românească, de sărbătorile petrecute acasă și de atmosfera de aici.

Rep.: Cum au reacționat familia, colegii și profesorii când au aflat vestea?

O.D.: Toți s-au bucurat foarte mult și au fost mândri de reușita mea. Familia mea a trăit emoțiile la fel de intens ca mine. Pe lângă bucuria imensă, au existat și emoții și îngrijorări firești.

Colegii și profesorii m-au felicitat și m-au încurajat. Am simțit că se bucură sincer. Sprijinul lor a însemnat foarte mult pentru mine și mi-a dat și mai multă încredere înainte de această experiență.

Rep.:  Ce așteptări ai de la anul pe care îl vei petrece în America?

O.D.: Mă aștept să fie unul dintre cei mai frumoși și mai importanți ani din viața mea. Îmi doresc să învăț cât mai multe, atât la școală, cât și din experiențele de zi cu zi, să cunosc oameni din culturi diferite și să îmi fac prieteni din întreaga lume.

Abia aștept să descopăr sistemul de învățământ american, să particip la activitățile și cluburile liceului și să trăiesc experiențe pe care până acum le-am văzut doar în filme. În același timp, îmi doresc să reprezint cât mai frumos România și să le arăt celor din jur cine suntem și ce valori avem.

Sunt convinsă că acest an mă va ajuta să devin mai independentă, mai matură și mai încrezătoare în propriile forțe și că mă voi întoarce acasă cu multe amintiri, prietenii și lecții care mă vor însoți toată viața.

Rep: Ce te atrage cel mai mult la sistemul educațional american?

O.D.:  Îmi place faptul că elevii au posibilitatea de a-și alege anumite materii în funcție de pasiunile și planurile lor de viitor și că sunt încurajați să participe la cluburi, sporturi și alte activități extracurriculare.

Rep: Există anumite activități sau cluburi școlare la care ai dori să participi?

O.D.: Mi-ar plăcea să particip la cluburi care au legătură cu științele, având în vedere că studiez la profilul Științele ale Naturii. În același timp, mi-ar plăcea foarte mult să încerc și activități specifice liceelor americane, cum ar fi echipa de majorete.           

Consider că acest schimb de experiență este ocazia perfectă să ies din zona de confort și să încerc lucruri pe care nu am posibilitatea să le fac în România. Îmi doresc să mă implic cât mai mult în viața liceului și să profit de fiecare oportunitate pe care o voi avea.

Rep: Care crezi că va fi cea mai mare provocare pentru tine?

O.D.: Cred că cea mai mare provocare va fi să stau departe de familie și de cei dragi timp de un an. Va fi pentru prima dată când voi locui atât de departe de casă și va trebui să mă adaptez unui mediu complet nou, unei alte culturi și unui alt sistem de învățământ.

Rep.: Ce îți dorești să înveți despre cultura și stilul de viață american?

O.D.: Îmi doresc să descopăr cum este viața de zi cu zi a unei familii americane, tradițiile și obiceiurile lor, dar și valorile care îi definesc. Vreau să înțeleg mai bine cultura americană dincolo de ceea ce vedem în filme sau pe internet și să aflu cum este, în realitate, viața unui licean american. De asemenea, îmi doresc să particip la cât mai multe activități și evenimente locale, să cunosc oameni cu experiențe și perspective diferite și să învăț din fiecare interacțiune.

Rep.: Care consideri că au fost principalele tale atuuri care te-au ajutat să fii selectată?

O.D: Cred că principalele mele atuuri au fost autenticitatea și dorința de a învăța. Am încercat să fiu sinceră în fiecare etapă a selecției. Sunt o persoană deschisă, adaptabilă, sociabilă, perseverentă și curioasă, iar aceste calități m-au ajutat de-a lungul timpului și cred că au fost apreciate și în cadrul selecției.

Rep.: Ce rol au avut școala și profesorii în parcursul tău?

O.D.: Școala și profesorii au avut un rol important în parcursul meu. Pe lângă cunoștințele pe care mi le-au oferit, m-au sprijinit și m-au motivat să mă implic atât în activitățile școlare, cât și în cele extracurriculare și de voluntariat.

Rep.: Cum reușești să îmbini studiul cu activitățile extracurriculare?

O.D.: Deși programa școlară este destul de solicitantă, am încercat întotdeauna să îmi organizez timpul astfel încât să le pot îmbina pe amândouă. Mi-am găsit mereu timp să mă implic în proiecte și activități care îmi plac, fără să neglijez studiul.

Rep.: Ce sfat le-ai da elevilor care își doresc să aplice la programe internaționale?

O.D.: I-aș încuraja să încerce, chiar dacă la început li se pare că șansele sunt mici. Eu cred că multe oportunități se pierd nu pentru că nu suntem suficient de buni, ci pentru că nici măcar nu încercăm. Fiecare dintre noi își poate transforma visul în realitate.

Rep.: Ce înseamnă pentru tine să reprezinți Buzăul și România într-un program internațional atât de prestigios?

O.D.: Pentru mine este o mare onoare, dar și o responsabilitate. Sunt foarte mândră că voi avea ocazia să reprezint atât Buzăul, orașul în care am crescut, cât și România, țara mea, în cadrul unui program internațional atât de prestigios. Îmi doresc ca, prin ceea ce voi face și prin felul în care mă voi comporta, să las o impresie frumoasă despre români și să le arăt celor pe care îi voi întâlni cât de bogată este cultura, tradițiile și ospitalitatea noastră.

Rep.: Cum crezi că această experiență te va ajuta în viitor?

O.D.: Cred că această experiență mă va ajuta atât pe plan personal, cât și profesional. Sunt convinsă că voi deveni mai independentă, mai matură și mai încrezătoare în propriile forțe, deoarece voi învăța să mă adaptez unui mediu nou și să fac față provocărilor departe de casă.

Rep.: Ce planuri ai după întoarcerea în țară?

O.D.: După întoarcerea în România îmi doresc să îmi continui studiile și să mă pregătesc pentru admiterea la Facultatea de Medicină. Vreau să aplic tot ceea ce voi învăța în timpul anului petrecut în Statele Unite și să împărtășesc această experiență cu ceilalți. De asemenea, îmi doresc să mă implic în continuare în proiecte de voluntariat și în activitățile comunității din care fac parte.

Rep.: În ce mod ai dori să împărtășești experiența acumulată cu alți tineri din comunitate?

O.D.: Îmi doresc ca, după întoarcerea în țară, să fac parte din programul Alumni FLEX, unde voi avea ocazia să împărtășesc experiența mea cu alți tineri prin participarea la întâlniri și evenimente. De asemenea, voi fi mereu deschisă să răspund întrebărilor elevilor interesați de acest program și să le ofer sfaturi din propria experiență. Mi-ar plăcea ca povestea mea să îi încurajeze să aibă încredere în ei și să îndrăznească să își urmeze visurile!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare