Cultură

FOTO | Nicu Covaci, la Buzău, despre starea artiştilor: „O să murim de foame, nu de gripă!”

Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix – trupă care a hrănit spiritual generaţii de români şi a lansat mari muzicieni şi piese nemuritoare -, i-a încântat pe buzoieni la sfârşitul săptămânii trecute cu muzica sa într-un concert de excepţie pe scena din Piaţa Dacia, alături de noii membri ai formaţiei. Trupa a abordat în concert numeroase subgenuri ale rock-ului, traseul stilistic al formaţiei pornind de la mu­zică beat, rock psihedelic, hard rock şi ajungând la etno–rock. Au răsunat în Piaţa Dacia piese precum „Vremuri”, „Fată Verde”, „Negru Vodă”, „Strunga”, „Canarul”, „Mugur de fluier”, „Mica Ţiganiadă” şi „Nunta”, capodopere muzicale care încă scriu istoria Phoenix. Noua trupă Phoenix reprezintă un capitol unic în rockul românesc, concertele din cadrul acestui proiect înscriindu-se pe aceeaşi linie: „Fie să Renască!”. Concertul trupei Phoenix a încheiat prima ediţie a „Buzau International Arts Festival”, iar primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a promis buzoienilor cu această ocazie că va exista şi o a doua ediţie, anul viitor.

Dacă în ceea ce priveşte prestaţia sa pe scenă, buzoienii erau pregătiţi să aibă parte de un regal muzical în concertul de sâmbătă seara, Nicu Covaci  a reuşit să surprindă cu lucrările sale plastice pe care le-a expus la Galeriile de Artă, alături de pictorul Valeriu Sepi – cunoscut pentru colaborarea sa cu formaţia Phoenix -, sub denumirea „Cei ce ne-au dat nume”. Evenimentul, petrecut, de asemenea, în cadrul „Buzau International Arts Festival”, constituie o premieră naţională, pentru că Nicu Covaci nu a mai expus pictură în România şi probabil că nu o va mai face curând pentru că, ne mărtu­riseşte cu tristeţe, nu a păstrat nicio lucrare acasă: „Am zeci de lucrări date. Mi-am plătit datorii cu lucrări de pictură. Acasă la mine nu am lucrări. Toate sunt date”. De altfel, organizatorii au explicat că tablourile expuse la Buzău provin de la colecţionari, adică de la cei care au cumpărat tablourile lui Covaci. La vernisajul expoziţiei, care a avut loc vineri după-amiază, într-un cadru restrâns, au participat, alături de primarul municipiului, Constantin To­ma, şi preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, împreună cu liderul PSD Buzău, senatorul Lucian Romaş­canu.

Nicu Covaci, figură emblematică a rock-ului româ­nesc, s-a prezentat în faţa oficialilor buzoieni, cu mult umor, drept chitarist amator şi profesor de arte plastice: „Adevărul este că am făcut Facultatea de Arte Plastice. Eu sunt profesor de arte plastice, pictură, sculptură. Sunt chitarist amator”. „Aţi reuşit  ca amator mai mult decât aţi reuşit ca pictor”, i-a replicat, în aceeaşi notă, primarul Constantin Toma.

„În România venim când suntem chemaţi. Dacă ne cheamă cineva, venim”

La cererea primarului Constantin Toma, Nicu Covaci a făcut o prezentare a lucrărilor expuse. Una dintre picturile prezentate edilului, despre care a povestit şi pentru cititorii ziarului OPINIA, „vorbeşte” despre locul în care artistul a locuit în ultimii 35 de ani. Este vorba ­des­pre un peisaj din Spania. „Mie îmi plac peisajele; eu acolo trăiesc, în Spania; este o atmosferă pe care nu pot să o descriu. Trăiesc în Spania de 35 de ani. Este o atmosferă pe malul mării, cu munţi în spate şi pădure de pin împrejur, cu un aer şi un miros deosebite. Sunt şi scafandru cu diplomă şi mă cobor în peşteră. Să intri jos, în munte, în peşteră, este un lucru de nedescris. Sunt cele mai mari tunele din Mediterana. 42 de km sub apă. E o grotă şi eu vin din mare înăuntru şi mi-am picta­t-o ca să o memorez. Acolo îmi încarc bateriile ca să pot veni încoace. În România venim când suntem chemaţi. Dacă ne cheamă cineva, venim”, a mărturisit artistul, cu nostalgia vremurilelor în care se afla în turneu şi concerta 30 de zile consecutiv, în week-end fiind programate şi câte trei concerte într-o zi. „În anii ’60-’70 făceam turnee astfel încât în fiecare zi eram în alt oraş. Făceam 30 de zile turnee cu câte două concerte în fiecare zi şi trei concerte duminica”, spune Nicu Covaci, care consideră acea perioadă ca fiind cea mai frumoasă din viaţa trupei Phoenix. „Cea mai frumoasă perioadă din viaţa trupei de care mă simt legat sufleteşte sunt anii ’60. Când ne-am lansat, în ’64, deja aveam prima compoziţie. Şi acum mai compun, dar nu mai are rost, pentru că nu putem vinde. Dacă le duc (n.r., CD-urile) într-o librărie, iar preţul de vânzare este de 10 euro, îmi iau 6 euro fără să mişte un deget; eu cu 4 euro nu pot să plătesc înregistrările, grafica etc; nu le mai punem în vânzare, pentru că nu se poate”, explică artistul.

Pandemia a dat bătăi de cap şi trupei Phoenix, aşa cum li s-a întâmplat  tuturor trupelor, de altfel, astfel că muzicienii au fost nevoiţi să îşi găsească în această perioadă şi alte preocupări care să le aducă venituri. Acesta este unul dintre motivele pentru care şi Nicu Covaci a revenit la pasiunea sa pentru pictură şi la drumul pe care pornise înainte de a cunoaşte succesul în muzică. „Am alocat mai mult timp în ultima vreme activităţii în domeniul artei plastice, de când am început să cântăm mai rar. Pentru mine muzica era importantă; simbolic, muzica a rămas numărul unu pentru mine. Trebuie însă să mă apuc să pictez. Din muzică nu am cu ce trăi. O să murim de foame, nu de gripă! Nu mi-a cerut nimeni nimic, dar discul acesta (CD-ul cu muzica lui, n.r.)  a costat 65.000 de euro, bani pe care nu-i aveam. Mi i-a dat Albin Budinsky, de la Schenker Romtrans. Lui i-am dat vreo 20 de tablouri până acum. Este singurul sponsor de pe planeta asta. Eu am făcut Artele Plastice, iar în Germania am fost angajat la Comitetul de cultură al oraşului. Am făcut o lucrare uriaşă acolo. Am predat. Am expoziţii şi în Germania, şi în alte părţi”, mai spune artistul Nicu Covaci, pe care o lume întreagă îl ştie drept compozitor, chitarist, pictor şi grafician.

În aceste vremuri de pandemie este dificil de menţinut în viaţă o trupă, chiar dacă este vorba despre una de succes, ne explică în continuare Nicu Covaci, care a ajuns la o formulă nouă a trupei, cu care, de altfel, a şi concertat la Buzău: „Băieţii mei respectă ceea ce fac şi nivelul la care s-a ajuns şi sunt cei mai buni dintre cei mai buni pe care i-am avut vreodată. Însă trupa nu-i trupă. Ei trebuie să-şi câştige pâinea: unul dă lecţii, altul nu ştiu ce face… E trist”.

Este cu atât mai trist cu cât Phoenix este o legendă, dovadă că prin faţa artistului s-au perindat foarte mulţi buzoieni cu apariţiile pe vinil ale trupei, pe coperta cărora artistul şi-a dat, cu răbdare, minute în şir, autograful. Vinilurile  i-au amintit lui Nicu Covaci că starea lui de a fi a fost muzica, precum şi primii săi paşi în muzică, de unde a pornit totul. „Ideea de la care a pornit trupa a fost următoarea: în ’62 eram instructor al brigăzii artistice al Şcolii medii nr. 2 din Timişoara; cu ea am luat locul I pe ţară. După care, brigada artistică s-a desfiinţat, dar formaţia a rămas”, spune Nicu Covaci.

Nicu Covaci s-a născut la 19 aprilie 1947, în Timişoara. A început din copilărie să studieze pianul, acordeonul, dar şi limbile străine. Apoi a învăţat să cânte la muzicuţă şi a luat lecţii de chitară. A studiat la Liceul de Arte Plastice şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara. La începutul anilor ’60, împreună cu Bela Kamocsa, a pus bazele trupei Sfinţii, care mai apoi s-a transformat în Phoenix. De-a lungul istoriei sale tumultoase, formaţia a suferit transformări, însă de fiecare dată a păstrat stilul şi mesajul.

„Mama m-a dat la pian de la bun început şi am studiat cu profesor. Pe urmă am vrut chitară. Mi-am luat chitară şi am studiat cu profesor şi am învăţat să cânt cu note cu tot la modul cel mai serios; şi m-am dezvoltat aşa repede şi bine încât am ajuns instructor; la 15 ani deja eram şeful brigăzii artistice de la şcoală, cea cu care am luat locul I pe ţară; şi atunci trupa a rămas. Pian trebuie să înveţe orice om care studiază muzica la şcoală sau la facultate. În momentul în care ai înţeles pianul, ai înţeles şi muzica; se repetă octavele, se repetă notele, ştii semitonurile, ştii tot… pe urmă fiecare instrument are greu­tăţile lui”, îşi aminteşte Nicu Covaci.

Nicu Covaci este şi un vechi pasionat al motocicletelor şi al sportului, practicând, printre altele, atletism, canotaj, karate, box, înot şi scufundat sportiv. De aceea nici nu are timp de învăţăcei, după cum ne mărturiseşte: „Dacă am puţin timp liber mă duc să mă scufund în mare sau mai pictez şi acum trebuie să mă apuc de pictură; trebuie să-mi câştig pita…”.

A pictat „cel mai mare tablou pe pânză din lume”

Îi place să picteze în mod special peisaje. Dar a pictat şi alte teme. În Germania, la Osnabruck, spune acesta „am realizat  cel mai mare tablou din lume pe pânză: 45 de metri pe 6 metri pe sala de sport din centrul oraşului, unde se afla o ţeavă de oţel, o ramă şi pe ea o coardă de oţel întinsă cu o pânză specială; am folosit culori speciale care reacţionează cu pânza şi pe care nu le spală nicio ploaie. Este reprezentată o pădure de voinici care se luptă în fel şi chip”, a spus Nicu Covaci, care a prezentat la Buzău o schiţă a acelei picturi din Germania.

De asemenea, în expoziţie s-a mai aflat portretul unui prieten de-al său şi un crochiu. Apărută în ultima clipă, în expoziţie, la Buzău, o lucrare reprezentând o vrăjitoare, a fost, de asemenea, prezentată publicului de Nicu Covaci împreună cu povestea ei. El a spus că este vorba de o aşa-zisă vrăjitoare din Osnabruck, care a fost arsă pe rug. Este practic ultima fiinţă arsă în Europa pentru vrăjitorie. „Când au văzut pictura de 45 de metri, mi-au zis să fac una de 250 metri pe zidurile oraşului. Am intrat în arhivele oraşului să mă documentez şi m-am îngrozit. Le-am făcut schiţe cu bătăliile ce s-au purtat cu normanzii, cum le tăiau capetele şi am descoperit şi povestea asta. Când au văzut schiţele, nu au vrut să le mai facă şi nu s-a mai făcut acel tablou de 250 metri pentru că ieşeau la iveală nişte ade­văruri”, a povestit artistul.

Valeriu Sepi, alături de Nicu Covaci în… pictură

Partenerul de expoziţie, Valeriu Sepi, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, oraş în care trăieşte şi lucrează. Valeriu Sepi este născut la Reşiţa, în 1945, şi este un artist cunoscut şi îndrăgit atât în sfera artelor vizuale, cât şi în cea muzicală. Cu o experienţă artistică de peste 50 de ani, Valeriu Sepi a fost activ de-a lungul timpului în arii diverse, precum design, pictură murală, inginerie, muzică, actorie şi coregrafie. Este un artist cu o vastă activitate expoziţională, atât în ţară, cât şi peste hotare. A fost profesor de desen în România, Germania, Singapore, Brazilia, Australia, Indonezia, Malaezia, Thailanda şi Nepal, locuri unde lucrările sale se găsesc în muzee, galerii şi colecţii particulare.

Articole similare