Educație

FOTO | Metode de învățare din Italia, preluate de profesorii de la Școala „Palade”

O echipă de cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „George Emil Palade” – formată din  Livia Cîrstoi, Cătălina Cotruță, Ramona Fanea și Cristina Micu – a participat la cursul de formare individuală staff  „Art as Therapy: Self Expression and Special Needs in Art Education”, în cadrul programului ERASMUS+ learning agreement – Job shadowing / Courses and training /Teaching assignments, în Italia, la Roma, curs destinat profesorilor care lucrează cu elevi cu nevoi educaționale speciale din școlile de învățământ general și special.

Alături de cadre didactice din Spania și Croația, în cadrul unui program bine planificat și structurat, profesorii buzoieni au participat la un curs de formare ce a îmbinat activități practice cu module teoretice și vizite la muzee. Prin activități de grup, experimente, jocuri de rol legate de rolul important al artei în cazul elevilor cu nevoi educative speciale, și nu numai, au avut oportunitatea de a participa la activități concentrate pe experiența personală, autoexprimare și tehnicile de răspuns adecvate care asigură implicarea elevilor și, prin urmare, păstrarea de lungă durată a cunoștințelor.

Furnizorul cursului a fost Europass Theacher Academy, iar trainer a fost Angelica Speroni. Echipa buzoiană a revenit acasă cu un bogat bagaj de exemple de bună practică despre puterea terapeutică a artelor vizuale, cum se poate răspunde corect solicitărilor și nevoilor elevilor prin intermediul artei.

Prima zi de curs a fost dedicată cunoașterii participanților, a tematicii cursului și programului de desfășurare. Astfel, prin exerciții de socializare precum „Name Game”, cursanții s-au prezentat colegilor, apoi au prezentat școlile de unde vin,  țările și câte ceva din cultura acestora, prin prezentări video, obiecte și produse tradiționale. Activitatea a continuat cu o introducere în terapia prin artă și artele ca terapie. Prin activități practice, precum „Drawing the Spaces”, „Learning by Heart”, au descoperit împreună efectele pozitive ale activitățior artistice, respectiv că acestea încurajează creativitatea, cresc stima de sine și autoeficacitatea, sprijină abilitățile cognitive și fizice, cresc empatia, toleranța, sentimentele de dragoste, gândire pozitivă, arta ajută în traume, acolo unde cuvintele nu au efect.

A doua zi de curs s-a desfășurat la „Children’s Museum”, în Roma, sub forma unor activități practice, activități ușor de realizat cu elevii, în jurul temelor „Teatrul ca instrument de predare” și „Culorile”. În echipe mixte, interculturale, s-au exersat diverse forme de teatru: teatru de umbre, teatru mimă, teatru cu actori, evidențiind faptul că arta implică aspectul senzorial și pe cel emoțional. În interiorul muzeului, în cadrul unui atelier de artă, au fost puse-n practică experimente, diverse, de obținere a culorilor secundare și de obținere a hârtiei reciclate.

Cea de-a treia zi de curs a fost dedicată culorilor, emoțiilor și socializării. „Am discutat despre inteligența socială, cum să înțelegem emoțiile celorlalți, și inteligența emoțională. Inteligența socială și cea emoțională sunt două concepte distincte, dar strâns legate între ele. Inteligența emoțională se referă la abilitatea unei persoane de a recunoaște și a gestiona propriile emoții și sentimente, implicând abilități precum autoconștientizarea, autoreglarea emoțională, motivația, empatia și abilitatea de a gestiona relațiile sociale. Inteligența emoțională se concentrează pe capacitatea unei persoane de a gestiona propria viață emoțională. Pe de altă parte, inteligența socială se concentrează pe abilitățile necesare pentru a naviga în lumea socială. Inteligența socială este esențială pentru a construi și menține relații interpersonale sănătoase și eficiente, dar nu este la fel de mult despre gestionarea propriei vieți emoționale. Cu toate acestea, cele două abilități sunt strâns legate, deoarece o persoană cu o inteligență emoțională ridicată va fi, în general, mai capabilă să dezvolte și să utilizeze abilitățile de inteligență socială”, relatează profesorii buzoieni.

A patra zi de curs a adus în atenția dascălilor buzoieni metode inedite în ceea ce privește „Predarea către elevii cu tulburare de deficit de atenție /hiperactivitate și/sau tulburări emoționale, de învățare și de comportament (ADHD,  AUTISM, DEPRESIE, DSA)”. După o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor comportamentale și psihologice ale fiecărei situații, s-au prezentat materiale, activități practice, artistice, ce pot fi realizate cu acești copii. „Trainerul ne-a prezentat și alte tehnici care pot fi folosite cu succes pentru eficientizarea lucrului cu elevii: mandalele, doodlingurile, pictura, sculptura, Metoda Zentangle, <Stone Wall>, <Mozaicul colectiv>. Avantajele acestor metode de instruire sunt multiple: exprimarea emoțiilor, explorarea și rezolvarea problemelor subiacente, promovarea relaxării și reducerii stresului, a conexiunilor sociale, creșterea stimei de sine, desenele pot servi ca indicator grafic al probemei în cauză”, relatează unul dintre participanții la curs.

În partea a doua a zilei, s-a discutat despre nevoile elevilor cu dislexie și strategiile utilizate în cadrul activităților desfășurate cu aceștia. Invitat special a fost o domnișoară cu DSA, care a prezentat un proiect personal, „Specific Learning Disorders (DSA) and Museum Comunication”,  realizat pentru copiii și tinerii dislexici care vizitează un muzeu. Instrumentele utilizate au fost hărți conceptuale, ghiduri audio, texte concepute special pentru DSA, ajută incluziunea celor cu Tulburări de învățare în lumea muzeelor, a fundațiilor de artă contemporană.

A cincea zi de curs s-a desfășurat la Muzeul „Chiostro del Bramante”, activitatea constând în vizitarea muzeului și completarea unui chestionar ce cuprindea zece întrebări diverse, referitoare la una din operele de artă ale muzeului, la alegere. Pentru realizarea unui schimb de impresii și bune practici, evaluarea activității practice s-a realizat în perechi interculturale. Ziua a continuat cu activitatea practică de realizare a unui jurnal japonez.

Cursul s-a încheiat cu festivitatea în care profesorilor li s-au înmânat  certificate care atestă participarea și absolvirea cursului „Art as Therapy: Self Expression and Special Needs in Art Education”.

Programul de pregătire profesională a fost completat de un program cultural bine structurat, cadrele didactice având posibilitatea să viziteze principalele obiective turistice din Roma.

Informațiile dobândite de profesorii buzoieni în Italia și exemplele de bună practică  vor fi diseminate în cadrul comisiilor metodice din școală, a celor de la nivel judetean, dar și la nivelul comunității locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare