FOTO | INTERVIU / Povestea buzoianului Ionuț Octavian Ghinea

Actorul și regizorul buzoian Ionuț Octavian Ghinea deschide la Buzău, pe scena Teatrului „George Ciprian”, seria unui nou tip de spectacole, dedicate întregii familii.

Primul spectacol din această serie se numește „Lampa lui Aladdin” și este montat cu actori buzoieni, născuți aici sau cărora li s-a atribuit acest statut prin căsătorie. El va avea premiera pe scena Teatrului „George Ciprian” pe 30 octombrie, ora 11.00. Este un spectacol care se bucură de un mare interes din partea publicului buzoian, pentru că premiera se va juca cu casa închisă, toate biletele fiind deja vândute. Acest lucru a determinat și decizia conducerii teatrului buzoian de a se juca și o avanpremieră, sâmbătă 29 octombrie, la ora 11.00, biletele fiind aproape epuizate și la acest spectacol.

Ionuț Octavian Ghinea este căsătorit, are o fetiță și o frumoasă carieră artistică, de notorietate, dacă ținem cont de succesul internațional al filmului „După dealuri”,  în care a jucat la numai 23 de ani. El a acceptat să se facă mai bine cunoscut buzoienilor și prin intermediul unui interviu în exclusivitate pentru OPINIA.

Reporter: Ce v-a determinat să vă îndreptați către Liceul de Arte?

Ionuț Octavian Ghinea: În Școala Gimnazială din comuna Poșta Câlnău, sat Sudiți – părinții mei sunt de acolo și acolo am crescut -, prin clasa a V-a, am făcut parte dintr-un proiect finanțat prin fonduri Phare,  implementat de ARDCA (Asociația Română de Dezvoltare Comunitară). Această asociație a implicat în acest proiect mai multe școli pilot. Venea câte un actor în fiecare școală din diferite comunități mai puțin dezvoltate și identificam împreună cu el  problemele comunității respective. Și scriam împreună o piesă de teatru pe care o prezentam la căminele culturale din comună, unde venea toată comunitatea respectivă; și noi le atrăgeam  atenția într-un mod artistic asupra problemelor pe care le aveau.

De exemplu, erau aruncate gunoaiele pe terenul de sport al școlii și am scris o scenă pentru această problemă. Am jucat în piesa respectivă. Aveam rolul unui polițist care trecea cu vederea faptul că se aruncau gunoaie pe terenul de sport al școlii și încerca să mușamalizeze, să minimizeze acest lucru, pe principiul „lasă că merge și așa”. Actorul a lucrat o lună de zile cu noi și a lăsat o bună impresie tuturor.

În anul acela am lucrat cu Cristian Boeriu – actor de notorietate, la momentul acesta în București -, și cumva el m-a descoperit. Am făcut impresie bună în piesa aceea și, ulterior, mi-a recomandat și a susținut atât în fața părinților, și a dirigintei mele de atunci, Cristina Olteanu, profesoară de fizică-chimie – care era și directorul școlii care a implementat proiectul – care, de asemenea, m-a susținut să iau această decizie de a face teatru. Cristina Olteanu m-a susținut și să urmez apoi niște cursuri de Arta Actorului, cu actori care veneau aici, la Teatrul „George Ciprian”. Stela Popescu făcea preselecțiile și, ulterior, lucram cu actori consacrați, urmam cursuri de actorie care se încheiau cu o piesă de teatru.

În clasa a VIII-a, dacă îmi intrase acest microb, mi-am zis să merg la Liceul de Arte „Margareta Sterian”. Am intrat printre primii. Erau mai întâi probe eliminatorii de muzică, ritm, poezie, fabulă, improvizație scenică, pe lângă examenul de Matematică și Limba română, care atunci se numea examen de „Capacitate”. Am intrat la Liceul de arte „Margareta Sterian”, până în clasa a XII-a am decis să merg mai departe la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică.

Rep.: Nu ați optat însă pentru „arta actorului”, ci pentru „păpuși și marionete”!

I.O.G.: Am aplicat și am dat examen la artele spectacolelor de păpuși și marionete, la sfatul domnului profesor de la acea vreme din liceu,  Adrian Constantin. Acesta mi-a explicat că este o oportunitate de a învăța și o altă ramură a spectacolului pe lângă cea de actor, deoarece vremurile sunt dificile și este bine să cunoști cât mai multe ramuri din această meserie. Am intrat al treilea la UNATC. Au urmat trei ani în care a trebuit să înțeleg fenomenul acesta de arta animației. La liceu nu se făcea, iar la facultate am avut un șoc, pentru că la marionete ni se punea câte un obiect banal în mână și trebuia să-i dăm viață, să-l transformăm în personaj. Ușor-ușor, am ajuns să îndrăgesc meseria aceasta, care este foarte minuțioasă, cere calm, tact. La marionete, dacă în timpul spectacolului se încurcă un fir, trebuie să treci peste moment fără să se observe în sală.

Rep.: Ce s-a întâmplat în cariera dumneavoastră după finalizarea studiilor universitare? Cum ați ajuns să jucați în filmul premiat la Cannes, „După dealuri”?

I.O.G.: Am ajuns să fac parte din distribuția spectacolelor care se desfășurau la Teatrul „Țăndărică”. Nu am făcut parte din trupă ca angajat, ci doar ca și colaborator, deoarece posturile erau blocate la acea vreme. Eu am terminat facultatea într-o perioadă de criză financiară, în 2011. În 2008 începuse criza, dar efectele s-au continuat. În 2011 toate posturile erau blocate, dar am ajuns actor colaborator la Teatrul „Țăndărică”; eram plătit pe drepturi de autor, pe colaborare. Jucam în toate spectacolele care se montau. Acest lucru s-a întâmplat timp de un an de zile.

Dar pentru că eu cred că meseria asta te alege ea, mai mult decât o alegi tu pe ea, am avut onoarea și norocul să particip la un casting aparent banal, pentru că nu am știut în regia cui dau casting și am luat totul ca o joacă, ca o reclamă; așa am ajuns să fac parte din distribuția filmului „După dealuri”, la numai 23 de ani, un  film dublu premiat la Cannes, în regia lui Cristian Mungiu. A fost o poartă de lansare pentru mine. Am avut o șansă să lucrez cu adevărați profesioniști în domeniu.

Rep.: A fost dificil rolul pe care l-ați jucat în „După dealuri”? Cum l-ați creat?

I.O.G.: Am jucat rolul fratelui fetei. Filmul a fost făcut pornind de la un caz real, „cazul Tanacu”; eram doi copii crescuți la Casa de copii. Pentru acest rol am apelat la memoria afectivă. În perioada mea de gimnaziu era o Casă de copii, un Centru de plasament, la Stâlpu; am jucat în gimnaziu pentru copiii de acolo, în piesa de teatru din proiectul despre care v-am povestit. Am fost acolo, am jucat pentru ei, i-am vizitat și mi-a rămas ceva pe retină din privirea lor. Au o privire specifică, un mers specific, au o stare, pe care am memorat-o și am asimilat-o involuntar și am apelat în film la ea. Ține și de experiența de viață pe care ai avut-o, pentru că orice experiență de viață îți îmbogățește perspectiva de actor și de regizor. Nu am fost un copil crescut în puf. Provin de la țară. Părinții mei sunt oameni obișnuiți. Am participat și la muncile agricole… De asemenea, orice experiență de viață și orice carte citită îți îmbogățesc perspectiva asupra vieții pe care o ai și asupra situațiilor și găsești rezolvare în funcție de acestea.

Rep.: Acum, în calitate de regizor, ați putea crea filme care să poată ajunge la astfel de premii?

I.O.G.: La filme nu m-am gândit încă. Eu cred că meseria te alege pe tine. De ce spun asta? În anii care au urmat după film am venit, un an de zile,  profesor la Liceul de Arte „Margareta Sterian”. După aceea, am fost la Târgu Mureș și am făcut un an de master în „Arta actorului – dramă”, iar după aceasta am înființat un teatru independent pentru copii, în Buzău, care se numește „Teatrul copilăriei”. Aici organizam cursuri de Arta actorului. Această locație se afla în magazinul Winmarkt și, până în pandemie, am regizat, am produs și am jucat  împreună cu colega mea Ana Maria Pușcălău spectacole pentru copii. Le jucam în regim de microstagiune, ca și teatru independent; erau spectacole micuțe realizate exclusiv din fonduri proprii. Pentru a ne susține chiria am organizat și cursuri de Arta actorului pentru copii de la clasa I în sus. Acum mai funcționează teatrul în spații neconvenționale, dar sediul a fost închis din pandemie. Odată cu închiderea acestui sediu s-a închis și un capitol din viața noastră și am hotărât să ridicăm ștacheta și să colaborăm cu o instituție, un teatru de notorietate, cu toate condițiile specifice și să punem în scenă în acest teatru spectacole, producții foarte avansate.  

Rep.: În acest demers ați descoperit și dumneavoastră copii care să fi mers mai departe la Liceul de Arte, așa cum ați fost descoperit și dumneavoastră?

I.O.G.: O fostă elevă care a participat la acele cursuri o am acum în distribuția spectacolului. S-a întâmplat să ne reîntâlnim. A fost elevă și i-am insuflat dragostea aceasta pentru teatru și a mers la Liceul de Arte, la secția „Arta actorului”. Acum a venit să facă parte din proiectul acesta.

Rep.: Cum  și când ați ajuns la regie?

I.O.G.: Când a început pandemia am ales să dau admitere la  masterul de regie de teatru, spectacole de animație, un master care înglobează nu doar regia spectacolului în sine, ci și spectacolul în forma lui modernă, la modul în care îmbini video-proiecția cu grafica, îmbini jocul actorilor poate cu o păpușă; într-un astfel de spectacol pot interacționa păpuși cu actori, actori cu actori, păpușă cu păpușă și totul se completează cu coregrafie, dans și muzică. Cu ajutorul profesorului care m-a coordonat, Daniel Stanciu, atunci am montat un spectacol  în Teatrul de păpuși „Cărăbuș” din Brăila.

Tot în pandemie, am închis sala teatrului independent și, fiind căsătorit și având un copil, am zis că este vremea să mă angajez la un teatru. Și am dat concurs la Teatrul de păpuși „Cărăbuș” din Brăila, unde am activat un an și jumătate, atât ca actor cât și ca regizor. Am încheiat această colaborare pentru că făceam naveta de la Brăila la Buzău. Zilnic erau spectacole, producții, preluări de rol. Mi s-a dat însă ocazia să montez un spectacol de disertație acolo și am montat un spectacol, „Frumoasa și bestia”, care a fost un real succes și care se află, în continuare, în repertoriul teatrului din Brăila.

Rep.: Este o premieră pentru dumneavoastră să regizați un spectacol la Buzău și să aveți această colaborare?

I.O.G.: Este o premieră să regizez într-un teatru de notorietate din sistemul public, nu independent. Sunt recunoscător că mi s-a dat ocazia și de a regiza și de a fi protagonist, pentru că îmi doresc să joc. Sper să nu se oprim la acest proiect. Ne dorim, cum a spus și doamna manager Gina Chivulescu, să realizăm și o microstagiune. Toată energia pe care am pus-o în teatrul independent o mut aici și sper să realizăm o microstagiune de spectacole pentru întreaga familie.

Rep: Cu cine ați început proiectul spectacolului de la Buzău?

I.O.G.: Am început cu actorul Cristi Martin, pentru că știam că este cumva naturalizat aici la Buzău, soția lui fiind buzoiancă. I-am propus lui, în primul rând. Mi-a făcut o mare bucurie să joace un actor de talia lui în regia mea; este o mândrie și o oportunitate pentru mine. De la el am plecat. Apoi am mers la Liceul de Arte. Am mai propus și altor actori. Lucrez la acest proiect din mai-iunie. La fel și cu echipa de producție. Odată cu masterul am reușit să strâng în jurul meu o echipă de producție. Și atunci am apelat la oamenii dragi mie, la profesioniști. Am căutat-o pe doamna Lorete Enache, care mi-a fost profesoară la UNATC, care m-a format ca actor; am găsit prin intermediul UNATC pe acest domn pianist, Codruț Bîrsan, compozitor, dirijor, o mare șansă pentru mine, pentru că muzica dă ritmul spectacolului; este o muzică originală.  De regulă, spectacolele pentru copii sunt tratate ca ceva facil cu ilustrație muzicală, nu cu muzică construită pentru spectacolul respectiv. Eu văd altfel lucrurile. Astfel de spectacole te solicită atât ca actor, cât și ca regizor, pentru că eu văd că aici este rețeta unui musical. Este adevărat că nu cântăm live – am înregistrat melodiile -, pentru că nu știm unde  vom juca și ce acustică au sălile respective, și ca să ne asigurăm că va fi bine, dar acest proiect și cele pe care le gândesc eu sunt după rețeta musicalului, care are și coregrafii și corp ansamblu, are și balet și cântăm, are și conflict, joc scenic, spectacol complex. Îmi doresc să schimb mentalitatea oamenilor că dacă este spectacol pentru copii este ceva facil, ceva simplu. Vreau să se bucure și părinții de el.

Rep.: Este un spectacol cu mesaj educativ pentru toată familia…

I.O.G.: În acest proiect sunt atacate mai multe teme: avariția – pentru că este uitată  de multe ori de bucuria sufletului cu gândul la bani -, dragostea adevărată – și ne referim la părinții care caută să-și căsătorească copii cu un anumit statut social, tot plecând de la problema banilor, despre căsătorii aranjate sortite eșecului -, dreptul de a visa – duhul fiind un personaj magic care ne duce în lumea viselor în care ai libertatea de a alege și tot ce dorești să se îndeplinească și cu toții visăm de la copii la adulți și creează pe timpul spectacolului o stare de bine. Mai este atacată tema copilului care gândește și încearcă să justifice  în fața părinților alegerile pe care le face și va avea puterea să ia decizii pentru el. O altă temă este despre putere și despre patriotism local, cum să ne respectăm și să ne ajutăm unii pe alții.

Rep.: Este diferit jocul de pe scena teatrului față de cel din fața camerelor de filmat?

I.O.G.: Pe anumite părți este mai greu; spre exemplu, trebuie să înveți textul mult mai repede, dar din alte puncte de vedere este mai ușor. La teatru dacă ai greșit s-a văzut. La film mai poți să tragi o dublă. Pe de altă parte, filmul te promovează mai mult ca actor, iar munca ta pe care o depui în acel proiect rămâne și peste ani; în schimb, teatrul e aici, e acum, e viu și rămâi doar pe retina a 250 de spectatori, atunci când sala este plină, ca în cazul nostru. Este o expunere mult mai mare în film. Îmi doresc să fac parte și din echipe de teatru și din echipe de film. După această producție am participat la casting-uri și am fost selectat aproape 90 la sută, dar s-a mai întâmplat să se îmbolnăvească actrița, să nu ne mai potrivim ca și constituție de personaje, ca și program. Și am jucat în diferite reclame. Am jucat atât ca actor, dar și din postura de mânuitor de păpuși și marionete. La filmele de lung metraj personajul se transformă pe parcurs și încărcătura emoțională este foarte mare; se întâmplă să filmezi scena unu și tabloul unu și în a cincea zi de filmare  să filmezi scena de final și să te joci cu stările foarte mult; de aceea, trebuie să te cunoști foarte bine. Este un consum intelectual și sufletesc foarte mare.

Rep.: La teatru, înainte de spectacol aveți o perioadă de câteva ore  în care intrați în starea personajului. La film este la fel?

I.O.G.: La film totul este rapid. De aceea, trebuie să fii operativ și practic. Regizorul hotărăște asta și își dă seama dacă actorul are nevoie de mai mult timp. Sunt actori pentru care procesul de înțelegere a personajului este mult mai mare. Eu nu am problema aceasta. Eu îmi dau seama  din câteva directive ale regizorului și pe parcurs îl îmbogățesc. Așa funcționez eu.

Rep.: Ce planuri aveți?

I.O.G.: Îmi doresc să prezentăm spectacolul publicului din întreg județul Buzău, din toate școlile. Încercăm să facem bine prin meseria noastră aici și acum. Îmi place să vorbesc la prezent.