Actualitate

FOTO | Cum a fost sărbătorit generalul Achim Alstani la 92 de ani

Fundația „General Grigore Baștan” și Asociația Națională a Parașutiștilor din România l-au  aniversat, în cadrul programului „Oameni sub cupolă – poveștile de viață ale parașutiștilor”, pe general de brigadă (în retragere) Achim Alstani, la împlinirea vârstei de 92 ani. Calendaristic, ziua acestuia de naștere este peste o lună, dar, au precizat organizatorii, „personalitățile sărbătoresc zilele și nu ziua”.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, cu Clubul Sportiv Aerosquad și cu Școala Gimnazială „General Grigore Baștan”, în data de 25 aprilie,  la Sala Studio a Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.

Sărbătorirea generalului a fost cumva o sărbătoare dedicată tuturor parașutiștilor militari trecuți, prezenți și viitori ai Buzăului și ai României. „Domnul general este expresia faptului că și la umbra marilor stejari cresc personalități. Este urmașul domnului general Baștan”, a spus lt. col. Dragoș Axinia, moderator al evenimentului.

Au răspuns invitației organizatorilor reprezentanții mai multor organizații profesionale, foarte mulți militari în activitate și în rezervă: din partea Ministerului Apărării Naționale, Diviziei 2 Infanterie „Getica“, col. Liviu Bălăceanu, care l-a reprezentat pe comandantul Diviziei, general-maior Claudiu-Mihail Sava, din partea Brigăzii de Informații a comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica, locțiitorul comandantului brigăzii, col.  Vasile Cerbu, comandantul Batalionului 52, lt. col. Ciprian Tomică, din partea Clubului Parașutiștii „Șoimii”, col. Ionel Stoica, președinte, împreună cu colaboratorii, din partea Asociației Cercetașilor Militari în Rezervă și Retragere, col. Viorel Drenea, col.  Gabriel Zafiu, comandant și formator de parașutiști, directorul Carmen Oprea, profesori și elevi de la Școala „General Grigore Baștan”, care au pus la cale un moment artistic deosebit cu muzică populară și dansuri, un program  apreciat de cei prezenți. De asemenea, au mai participat, din partea Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, directorul Doina Furtună și elevii, Mihail Aurelian Rădulescu de la Aerosquad, Valentina Baștan, președinta Fundației „General Grigore Baștan”, împreună cu vicepreședintele Vasile Soare, fost comandant al trupelor de parașutiști și al trupelor speciale române. Din partea Asociației Naționale a Parașutiștilor din România a fost prezent Marian Răzvan Neagu, președinte, împreună cu Cristi Ouatu și cu reprezentanții celor două nuclee ale Fundației „General Baștan” înființate anul acesta, reprezentate de Dragoș Axinia și de Stelian Gavre, gen. Cornel Pavel, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare, sector 4 București, și Gabriela Popa, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, sunt doar câțiva dintre invitații organizatorilor care au participat la această sărbătoare a parașutismului.

A fost în mijlocul militarilor, chiar dacă pentru scurt timp, întrucât prezența sa era solicitată la ședința de Consiliu Local, primarul Constantin Toma, care a sprijinit mereu activitățile organizate de Fundația care poartă numele pionierului parașutismului românesc, general Grigore Baștan, condusă de fiica acestuia, Valentina Baștan. Primarul i-a oferit în dar generalului cele două volume „1000 de buzoieni pentru România”, în care acesta se regăsește și un tablou care îl înfățișează în timp ce se parașutează. Primarul a făcut recurs la memorie pentru a reaminti  începuturile colaborării cu general Alstani, care la vremea respectivă era președinte al Asociației Cultul Eroilor la Buzău. „În 2016, când am participat la primul eveniment în fața Integralului, mi s-a spus să facem lucrări în Cimitirul Eroilor pentru ca evenimentele dedicate eroilor să fie marcate în acel spațiu, unde”, spune primarul, „este cimitirul cu cei mai mulți eroi necunoscuți din România și al doilea din Europa. Și nu puteam să ținem evenimentele acolo, pentru că totul pica. La propunerea domnului general, am refăcut totul, inclusiv cele nouă monumente; unul a fost făcut de la zero; el fusese bombardat, în august 1944, de anglo-americani; aceștia au încercat să bombardeze unitățile militare, dar au nimerit cimitirul. E vorba de un monument unicat, refăcut din fotografii, dedicat eroilor buzoieni din Războiul de Independență”, a povestit primarul Constantin Toma.

Primarul a i-a felicitat pe președinții organizațiilor care au făcut posibil un astfel de eveniment și, în mod special, „Fundația Grigore Baștan”, care aduce în fața buzoienilor memoria unei mari personalități. „O comunitate progresează prin oamenii săi și este bine să credem în valorile noastre”, a mai spus primarul. „Încercăm, până la sfârșitul lunii mai, să creăm în Buzău ceva asemănător cu ce s-a făcut pe Calea Eroilor, astfel încât să avem și o Cale a Aviației”, a adăugat Constantin Toma, care a explicat că va fi amplasat la Buzău un monument închinat parașutiștilor. Acesta este donat Primăriei, instituție care se va ocupa de amplasarea lui la intrare în Buzău. „La intrarea în Buzău va fi un parașutist uriaș, de 2 metri și 20 centimetri, pe un soclu foarte înalt”, a mai spus primarul Constantin Toma.

Cum a ajuns la Buzău generalul maior (de brigadă) Alstani

Vădit emoționat, generalul Achim Alstani s-a adresat tinerilor, îndemnându-i să lase în viață urme cum trece plugul prin brazdă, nu cum trece gâsca prin apă. Acesta a povestit și câte ceva din episodul care a însemnat întâlnirea sa cu generalul Baștan, care i-a schimbat  într-un fel traseul profesional și care l-a adus la Buzău și nu a plecat la Oradea, cum era stabilit inițial. „Cum am ajuns eu la Buzău, la parașutiști? Sunt al doilea general parașutist după generalul Baștan Grigore, pionierul parașutiștilor României. Eu terminam Academia și domnul general Baștan, colonel atunci, a venit la Academie pentru a da examen. Fiind colonel, și dorind să obțină rezultate foarte bune, a mers la șeful facultății și l-a întrebat dacă are pe cineva care să discute cu el ce probe se cer în momentul acela la Academie. Eu, purtând numele Alstani, terminasem examenele în primele zile, în anul 1964 (ultimul an în care Academia era de trei ani). Șeful Facultății i-a spus că eram eu, Alstani, care tocmai a terminat Academia și care făcusem lucrări privind întrebuințarea parașutiștilor. Nu vorbisem niciodată cu domnul general până în ziua respectivă. Am ținut două ședințe mai scurte de câte două ore. Mi-a zis domnul general Baștan, în 1964: <Copile, tu vei fi parașutist!>. Ei i-am răspuns că sunt mutat comandant de Batalion cercetare la Oradea, de unde am venit. <Nu, copile, vei fi parașutist!>. Și chiar în ziua respectivă a mers la generalul Ion Gheorghe și mi-a schimbat ordinul. Și în loc să ajung la Oradea, am ajuns la Buzău, la Batalionul de Cercetare înființat cu un an înainte, care făcea parte din Direcția Informații”, a povestit celor prezenți generalul Alstani.

Parcursul profesional al generalului maior (de brigadă) Alstani

Generalul Astani s-a născut în județul Vâlcea, în inima Vâlcei, la Bărbătești, în urmă cu 92 de ani. A urmat cursurile Școlii Superioare de  ofițeri de infanterie de la Sibiu. A fost trimis la garnizoana Ineu și apoi în garnizoanele Beiuș și Oradea. Între anii 1956 și 1957 a fost la Batalionul  tehnic. În perioada 1961-1964 și-a desăvârșit pregătirea militară la Acedemia Militară de la București. După absolvirea acestei școli, destinul militar al acestuia s-a legat de Buzău. S-a confirmat zicala „cine face baie odată în Buzău nu mai pleacă”, a spus, mai în glumă, mai în serios, lt. col. Dragoș Axinia, care a mărturisit că lucrul acesta a fost valabil și pentru sine.

Între 1964 și 1970, generalul Alstani a fost șef de Stat Major la Batalionul 404 cercetare al Direcției Informații. În 1980 a fost numit comandantul Regimentului de Parașutiști Băneasa Otopeni, singurul batalion de parașutiști de la acea vreme, unde l-a înlocuit pe col. Neagu Oțeleanu. Din 1983 până în 1978 a fost șef al Secției Parașutiști din Comandamentul Aviației Militare la București. Are la activ 670 de parașutări, parcurgând toate clasele parașutismului militar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker