A dăruit din timpul său de adolescentă copiilor cărora le creșteau în fiecare zi aripi de înger în singurarea lor. Și-a făcut curaj ca să le dăruiască din curajul ei micilor pacienţi bolnavi de cancer de la Spitalul Marie Curie din Capitală, pentru că despre ei este vorba, ca ei să facă faţă mai uşor tratamentului și activităților terapeutice la care erau zilnic supuși. I-a ajutat pe mulți să treacă mai ușor peste procedurile medicale. Prezența ei a suplinit de multe ori absența părinților care cedau presiunii psihice și lăsau copilul bolnav doar în grija cadrelor medicale.
A mai dăruit din timpul său și copiilor din casele de copii, dar și copiilor din cartierul Ferentari din Capitală, unde Asociația OvidiuRo desfășura activități pentru atragerea și încurajarea copiilor romi să meargă la școală. Tot acest timp dăruit s-a numit voluntariat în perioada liceului și aparține viceprimarului Buzăului Oana Matache, care mărturisește că nu a avut parte de asemenea lecții de viață precum cele menționate anterior, nici măcar în perioada studiilor universitare, la Facultatea de Psihologie pe care absolvit-o în Marea Britanie.
„Am învățat din voluntariat lucruri pe care nu le-am învățat din niciun alt mediu, nici măcar din cel academic. Acolo m-am întâlnit cu realitatea; lecțiile de viață pe care mi le-au dat copiii bolnavi de cancer de la Spitalul «Marie Curie» o să mă însoțească toată viața. Puterea lor incredibilă de a vedea lumină în întuneric pe mine m-a învățat cât nu m-au învățat anii de Facultate de Psihologie. Prin ceea ce dai în voluntariat, primești înapoi înzecit”, mărturisește viceprimarul Oana Matache, care își amintește cu emoție despre perioadele de voluntariat din perioada adolescenței, în care a oferit, în primul rând, prietenia sa copiilor care aveau nevoie de prieteni. Este vorba despre copiii de la orfelinat, copiii bolnavi de cancer și copiii care aveau nevoie de carte.
„Primul voluntariat l-am făcut la 13 ani; eram voluntar pentru copiii instituționalizați și aveam – ca fiecare dintre cei care făceau voluntariat -, un copil în grijă pe care trebuia să-l scot în week-end din orfelinat și să petrec timp cu el; copilul era mai mic, de obicei, decât noi, voluntarii. Eu petreceam timpul aproape în fiecare week-end cu o fetiță, Laura; era mai mică decât mine cu trei ani. Am pierdut legătura cu ea după ce am plecat la studii. După mulți ani, mi-a sunat telefonul fix. Am ridicat receptorul și o voce din telefon a spus: «Bună! Sunt Laura. Am dat de numărul tău de telefon. Acum sunt în Italia; m-am căsătorit și urmează să am o fetiță; îți mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce ai făcut în acel timp pentru mine, când eu mă gândeam să îmi iau viața!». Eu nu am știut ce gândea ea atunci, pentru că eram și eu tot un copil. Nu mi s-a părut atunci că am făcut mare lucru. Am realizat apoi cât de important este pentru un copil care nu are familie să aibă totuși undeva o «ancoră». Să fie cineva care constant îl caută, care constant vrea să-l vadă. Eu am fost pentru ea «ancora»”, descrie Oana Matache prima sa experiență ca voluntar.
Ea a continuat însă să facă voluntariat în zone sociale sensibile, care de multe ori reprezintă o treabă dificilă chiar și pentru un adult, și cu atât mai mult pentru un adolescent. Lecțiile pe care le-a învățat în timpul voluntariatului i-au rămas în minte și astăzi și le poartă de bună seamă în suflet. „Apoi am făcut voluntariat, în liceu, la Spitalul «Marie Curie». Acolo era o fată extraordinară care coordona voluntariatul; o făcea din pasiune și a atras mulți tineri alături de ea în această activitate. Eu și alți voluntari mergeam să petrecem timp cu copii bolnavi de cancer, unii dintre ei fiind internați cu lunile; la un moment dat, părinții lor cedau psihic și nici măcar ei nu mai veneau să-i vadă și copiii rămâneau doar cu carele medicale. Cu acei copii petreceam timpul. Cadrele medicale aveau nevoie de oameni suport care să petreacă timp cu cei mici, pentru că altfel nu mai aveau când să se ocupe de partea medicală. Acolo am învățat foarte multe lecții. Unele extrem de dureroase. Mi s-a spus de la început: «Când intri în salon, dacă este patul făcut, să nu întrebi niciodată unde este copilul, pentru că altfel nu poți să continui». Sunt lecții pe care nu le-am primit din alte părți”, își amintește Oana Matache.
A mai făcut voluntariat într-o altă zonă dificilă, care avea drept miză reducerea abandonului școlar în comunitatea de romi din Capitală. Această activitate a realizat-o ca voluntar la OvidiuRo, în comunitatea de romi din Ferentari. „Toată viața mea o să mă raportez la ceea ce am învățat acolo. Acum sunt în slujba cetățeanului și a comunității și mă voi întoarce în partea de voluntariat când va fi ocazia”, spune Oana Matache, viceprimarul care încurajează voluntariatul și din poziția administrativă pe care o deține.
Tinerii, încurajați să facă voluntariat
Pe de o parte îi încurajează pe adolescenți să vină în proiectele Primăriei și Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, iar pe de altă parte, se află ori de câte ori poate în mijlocul organizațiilor neguvernamentale buzoiene pentru a da un exemplu cetățenilor să se implice, să vină alături de acestea, sau pur și simplu să își deschidă propriile organizații , pentru că Buzăul nu are prea multe, iar cele existente nu sunt cuprinzătoare pentru toate domeniile.
„Avem facilitatori la Școala din parc, iar o mare parte din ei sunt voluntari, sunt ONG, de la Fundația Comunitară, de la «Împreună pentru buzoieni», este Paula Ispas, sunt ONG-uri, dar și ei, la rândul lor, au nevoie de o mai mare implicare. Te dezvolți diferit ca oraș în momentul în care ai oameni care fac lucruri fără să aștepte nimic în schimb, care intră în sistem și înțeleg mecanismul. Când ai înțeles mecanismul nu mai stai doar pe margine să critici, ești în acțiune, și, pe lângă faptul că faci ceva, înțelegi mult mai bine și schimbi atitudinea față de ceea ce se întâmplă în jurul tău în oraș. Eu asta am învățat de la domnul primar când m-a invitat să intru în politică. Nu aveam treabă cu politica înainte. Și eram reticentă. Domnul primar mi-a zis: «Dacă voi, tinerii, stați pe margine supărați, revoltați, dar nu intrați să faceți ceva, rămâneți doar cu criticatul».
De aceea, noi, tinerii, trebuie să ne asumăm; este nevoie în Buzău de tineri voluntari, cum este, spre exemplu, voluntarul SMURD care a salvat viața femeii din Micro XIV. Vreau să-l invit la Primărie ca să discutăm despre un program de prim-ajutor pentru copii în școli. E un exemplu. La fel sunt și acești copii pe care oamenii pot să-i întâlnească făcând voluntariat la evenimentele organizate de noi. Pot să-i remarce pentru că au tricouri inscripționate. Ei ar putea face orice altceva în acest timp. Dar toate aceste experiențe pe care Centrul Cultural și Educațional le și certifică – când vor merge să se angajeze undeva, vor avea sute de ore de voluntariat -, vor conta enorm. În America, aproape că nu ești angajabil dacă nu ai făcut voluntariat. Dai înapoi comunității tale, îți schimbi atitudinea față de comunitatea ta, ești și tu un om mult mai împlinit, pentru că, de fapt, fericirea pare că vine din ceea ce ni se întâmplă nouă, dar ea vine de fapt din ceea ce le oferim celorlalți”, spune viceprimarul Oana Matache, care explică faptul că și la noi, în Buzău s-a schimbat atitudinea angajatorilor față de tinerii care au în CV ore de voluntariat.
„Buzăul citește”, unul dintre proiectele educaționale cu bătaie lungă
Pe lângă activitatea de voluntariat, Oana Matache încurajează educația formală și non-formală, și nu doar la nivel declarativ. Din primul moment în care s-a întors în Buzău din străinătate, a deschis, în 2019, cu fonduri europene, Centrul Educațional Eduteka, un spațiu de învățare și socializare pentru copii și adolescenți, cu matematică, comunicare, cursuri de limbi străine, dezvoltare personală, teatru, pictură, fotografie etc. A continuat cu activitatea, în echipă cu alți tineri valoroși, în domeniul educațional și din calitatea sa de viceprimar, astfel încât au apărut, rând pe rând, proiecte ale Primăriei prin intermediul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” precum Școala din parc, Festivalurile pentru copii, „An Tan Te” și cel dedicat Zilei Copilului, proiectul „Buzăul citește”, festivalurile pentru tineri, cum este „Buzăul lui Marghiloman” etc.
„Noi avem acest program <Buzăul citește>, de încurajare a lecturii. La prima ediție, anul trecut, directorii de școli îmi trimiteau fotografii când au venit pachetele. Am primit o fotografie de la Școala 14, din Simileasca, dar nu am putut să o public pentru că trebuia să le blurez fețele. Era cu copiii care stăteau cu toți în clasă în pauză ca să se uite pe cărți. Au preferat să stea în pauză să citească, decât să iasă afară, ceea ce unui copil nu i se prea întâmplă. M-am bucurat enorm. Poate că unii nu aveau acasă nicio carte. Noi de aceea facem <Buzăul citește>. Pachetul cu cărți vine ca un cadou pentru elevi. Copilul asociază psihologic cu ceva extrem de plăcut; nu este cartea pe care trebuie să o citești, ci este cartea pe care ai primit-o și vrei să o citești. O ai acasă. Poate nu citești în prima săptămână – deși mulți părinți și profesori au spus că le-au fost insuficiente cărțile pentru prima săptămână de vacanță și au terminat de citit -, dar le ai acasă și o să vrei să construiești prima ta etajeră cu cărți, poate și prima bibliotecă. Copilul care citește își exersează răbdarea și atenția și gândirea critică își dezvoltă de fapt mintea pentru orice profesie. Investim și în proiectele educaționale, chiar dacă știm că nu sunt elemente electorale, pentru că nu votează copiii, care, mare parte, o să plece din oraș pentru studii superioare. Dar eu trăiesc cu speranța că dacă au aici o experiență fericită în acești 12 ani de școală, există șanse mult mai mari ca după ce termină facultatea să zică <Da, poate m-aș întoarce, să trăiesc din nou în Buzău>. Poate astfel Buzăul va deveni fie prima opțiune când termină facultatea. Scopul este să sădești în tineri sămânța de dragoste pentru oraș, care nu poate veni artificial, ci numai dacă ei simt cu adevărat că aici li s-au întâmplat lucruri bune”, spune viceprimarul Oana Matache.
Câștigătoare a Concursului Național „Mihai Eminescu”
Oana Matache este ea însăși un bun exemplu în ceea ce privește reîntoarcerea în orașul natal, după terminarea studiilor. O părticică din această decizie a însemnat poate și ceea ce a pus deoparte în inima sa legat de amintirile cărților citite în copilărie, mai ales cele din casa bunicii. Ea a învățat să scrie de la vârsta de trei ani, când scria cu litere mari de tipar fără diacritice. Petrecea ore în șir compunând la nivel de începător inițial, apoi a început să scrie poezii. A scris și un mic roman pe care nu l-a publicat pentru că s-a confruntat cu acea timiditate de copil, deși, la vremea respectivă, criticii literari i-au spus că este publicabil. A participat la olimpiade de Limba română și a fost olimpică pe județ. A participat și la concursul de creație „Mihai Eminescu”, la nivel național, unde a și fost premiată.
„Am crescut într-o casă în care holul, livingul și dormitoarele aveau bibliotecă cu cărți, și chiar și la bucătărie aveam etajere cu cărți. Îmi amintesc faptul că bunica mea avea inclusiv paturi care aveau încorporate rafturi pentru cărți. Când adormeam la ea, adormeam uitându-mă la titlurile de carte, precum Camil Petrescu, Nichita Stănescu. Eram încă mică la vremea aceea, abia învățasem să citesc, dar mai târziu, Nichita Stănescu a devenit poetul meu preferat; tot văzând cartea, am vrut să-l descopăr; și cartea mai avea și legătura aceea cu copilăria”, își amintește Oana Matache, cum s-a petrecut apropierea sa de lectură, care s-a transformat cu timpul, într-o pasiune ce i-a permis și participarea la competiții naționale. „Am luat un premiu la Concursul Național <Mihai Eminescu>. Era în juriu scriitorul, ministrul la vremea aceea, Varujan Vosganian, care mi-a și înmânat premiul. Scriam și poezie și proză. Aveam momente în care parcă îmi dicta cineva. Scriam cu mare ușurință. Părinții mei au insistat să public, dar eu fiind copil nu mă interesa să promovez lucrul acesta. Au mers la critici literari și au zis dați-ne un feedback. Atunci vorbeam cu domnul Laurian Stănchescu, care a lucrat îndeaproape cu Nichita Stănescu; acesta chiar a insistat să public. Nu am vrut. Nu era deschiderea de acum ca un copil să publice cărți”, își amintește Oana Matache despre vremea în care avea timp să aștearnă gândurile în versuri și proză.
Nu a urmat facultatea de litere pentru că și-a schimbat traiectoria către științele exacte. „M-am nișat foarte mult pe specializarea mea; făceam foarte multă cercetare și lucram foarte mult cu statistica. Mi-a schimbat complet interesul această activitate. Eu sunt psiholog și am făcut studiile în sistemul britanic; acolo Psihologia nu este considerată știință umanistă; se face foarte multă cercetare și foarte multă parte medicală, în special neuroștiințe, și aproape toate materiile au la bază științele exacte”, ne spune Oana Matache.
Este în continuare pasionată de lectură, dar cel mai mult timp îl alocă volumelor preferate în concedii. „Plăcerea pentru lectură a rămas. Acum citesc și cărți ale specialiștilor internaționali pe partea de administrație publică, pentru că mă interesează în mod deosebit. Citesc și literatură clasică – ce nu am reușit să parcurg în anii adolescenței -, dar și apariții noi. Mă gândesc la primul concediu adevărat după doi-trei ani și îmi proiectez să citesc și să stau cât mai puțin cu telefonul. La Cărtureşti îmi place să petrec timpul dacă merg la mall, pentru că te stimulează să găsești mai repede ce te interesează; mai urmăresc pe internet recomandările pentru cărți. Mi-am făcut deja o listă cu cărțile pe care vreau să le citesc în vacanță”, ne împărtășește viceprimarul din planurile sale legate de lectură.
Proiectul Meritas, o investiție în educație
„Efortul pe care îl fac profesorii de la liceele tehnice și tehnologie este mult subapreciat. Ei primesc copii care intră și cu medii de 2 și 3. Părinții din rural refuză de cele mai multe ori să țină legătura cu școala. Ei devin astfel de cele mai multe ori și părinți. Saltul extraordinar pe care acei copii îl fac de la clasa a IX-a la clasa a XII-a – fiind uneori diferențe de medie de cinci puncte -, este extraordinar. Sunt copii acolo care sunt interesați de voluntariat și de alte activități. Acolo sunt viitorii meseriași ai țării de care noi avem nevoie. Dacă ei nu se simt apreciați, când termină au tendința este să nu profeseze pentru ceea ce s-au pregătit. Ajung să creadă că ei nu pot face nimic. 
Mă refer aici la <Moisil>, Liceul Tehnic, <Filipescu>, <Meserii și Servicii>. Avem în practică acum elevi de la Liceul Tehnic pe partea de administrație publică și mă refer la partea administrativă. Au venit ca voluntari în Drăgaică, au venit în Primărie și am desemnat colegi care să le explice ce se întâmplă în partea administrativă a unei primării. Trebuie să ne deschidem cu toții, dacă vrem să avem o societate sănătoasă care să funcționeze. Încercăm să ridicăm ștacheta cu proiectul Meritas. În acest proiect am introdus și componenta de a face training cu mentori de practică desemnați de agentul economic. Noi încercăm să-i pregătim pe acești mentori pentru a putea oferi servicii de calitate elevilor. Ei sunt cartea de vizită a companiei respective. Copilul își pune problema: voi vrea eu să lucrez într-un loc în care nu mă bagă nimeni în seamă, nu sunt important sau sunt considerat neștiutor? Noi nu lăsăm toată presiunea pe agentul economic și nici pe școală. Primăria cam asta încearcă să facă, să fie liantul, un ajutor pentru toate părțile”, spune viceprimarul Oana Matache. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere interesul pe care l-ar avea părinții pentru a-și da copilul la o școală de meseriași, în sensul de a le oferi și acestora un sprijin consistent.
„Noi suntem conștienți că acest aspect al gratuității (n.r., masa, cazarea, transportul) este primul care îi interesează pe părinți, pentru că trăim vremuri dificile din punct de vedere economic. Așa cum se întâmplă cu reducerea abandonului școlar prin acele programe de tip after, la fel se întâmplă și pe partea aceasta de învățământ profesional; părinții de la țară, care nu au posibilități materiale, vor fi încântați să-i trimită să studieze, atâta timp cât timp cât văd că au un suport financiar din partea autorităților. Și da, contează să ai mese asigurate, cazare, să ai o bursă de 500 de lei lunar din care poți avea bani de buzunar. Pe lângă pregătirea profesională vor avea acele contracte pe care le vor semna cu angajatorii și sunt aproape angajați din clasa a IX-a. Asta le permite să știe ce vor face mai departe în viață. Când termină școala, acești elevi din proiectul Meritas, dacă doresc să rămână în domeniu, au locul asigurat; angajatorul va investi în el cu dorința de a-l menține acolo”, afirmă viceprimarul Oana Matache.
