Educație

FOTO | Colegiul Național „Mihai Eminescu”, ofertă educațională inedită

Pentru o zi, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și-a deschis larg porțile pentru elevii de clasa a VIII-a din tot județul, pentru ca aceștia să afle istoria lui centenară, specificul lui, dar și prezentul, ce conține o ofertă educațională echilibrată în ceea ce privește componentele de „Umanist” și „Real”, cu deschidere europeană prin proiectele pe care le derulează, cu dascăli bine pregătiți, cu doctorate, masterate și implicați la nivel de foruri județene și naționale ale învățământului românesc și chiar europene, prin profesoara Maria Monalisa Pleșea, delegată la Școala din Luxemburg.

Astfel, la capitolul resurse umane, Colegiul beneficiază de 81 de cadre didactice dintre care opt cu doctorat, 54 cu grad I, 14 profesori metodiști, 8 mentori, 14 profesori formatori, 7 profesori cu master, 13 profesori experți management educațional, 10 profesori membri în consiliul consultativ al ISJ, 6 profesori responsabili de cercuri metodice, un expert în corpul de control al ministrului, 3 experți ARACIP. De asemenea, mai are și personal auxiliar și nedidactic, în total 28 persoane.

Elevii de gimnaziu  au fost întâmpinați cu inima deschisă de elevii de clasa a XI-a și cu dorința de a le împărtăși din experiența lor de liceeni ai  Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Sute de copii de la școli gimnaziale din municipiul Buzău, dar și din afara municipiului, au trecut pragul Colegiului buzoian.

Directorul adjunct al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Florentina-Larisa Dobre, pe lângă activitățile desfășurate la  la secția de franceză, s-a  ocupat de organizarea programului activităților, de organizarea liceenilor ghizi care au condus elevii de a VIII-a la diferitele ateliere la care s-au înscris.

Camelia Voicu

În decursul a doar câteva ore, cadrele didactice și elevii Colegiului  au dialogat cu sute de copii și le-au prezentat oferta educațională valoroasă.

Cadrele didactice au dorit să le prezinte colegiul așa cum este el acum. „Dacă observați, rezultatele noastre la examenele finale de Bacalaureat, sunt egale, sunt valoroase și la profilul «Real» și la profilul «Umanist». Noi avem o varietate de  specializări. Avem un corp profesoral de excepție, care reușește să satisfacă toate exigențele academice, sportive și artistice.  Cum s-a reușiT acest lucru?”, ne explică directorul Camelia Voicu, care, împreună cu colectivul de cadre didactice, a pus la cale în acest an o întâlnire cu elevii de gimnaziu pe ateliere de lucru, fiecare putând să se înscrie și să ia parte la întâlnirea dorită. Iar oferta de ateliere pentru elevii de gimnaziu puse la cale de Colegiul „Mihai Eminescu” a fost deosebit de bogată.

Profesoara Laura Tănase făcut o prezentare în linii mari a evenimentelor puse la cale de eminescieni pentru copiii de gimnaziu care intenționează să le devină colegi din toamnă. Cadrul didactic a spus că  lucrurile s-au derulat de dimineață, de la primele ore, până către prânz,  pe ateliere, enumerându-le în oridine astfel: „În amfiteatru are loc prezentarea profilului bilingv. În laboratorul de informatică se organizează o oră de informatică distractivă, iar în L3 un atelier, organizat de profesorul de Limba și literatura română Gabriel Onțeluș, în liceu. Continuăm cu Franceză, apoi va fi o întâlnire cu ora de fizică  – o dezbatere Sindromul Text Neck -, iar la  Biologie va fi un curs motivațional susținut de un student la medicină; tot la  Biologie se va discuta despre tehnici de acordare a primul-ajutor, la Istorie va fi o întâlnire cu  voluntari eminescieni pentru Muzeul Județean Buzău; profesoara Cristina Tănasă organizează activitatea <De la suflet la zâmbet>, o prezentare a proiectului de voluntariat <Copii pentru copii>. Catedra de Matematică va avea o întâlnire de la 12.00 cu copiii. Va fi un dialog între generații, alumnii și elevii actuali remarcabili. Se face acolo un dialog între foștii elevi și actualii elevi și potențialii viitori elevi. La Geografie elevii de gimnaziu vor lua contact cu proiectele internaționale coordonate de prof. Daniela Albu. La Educație fizică  se  desfășoară Cupa primăverii la baschet și șah, de care se ocupă profesoara Camelia Staicu și colegii de educație fizică. La socio-umane avem dezbatere. Va fi o sesiune debate <Tinerii dezbat> coordonată de Boboc Raluca. O altă activitate la care avem invitați este <Simfonia cuvintelor> de care se ocupă, de asemenea, doamna profesoară de limba română Violeta Bobocea. <Drag de Eminescu> este o altă activitate organizată de profesoara de limbă română Alina Marcu. Vom mai avea ateliere de prezentare a profilului bilingv engleză și un  atelier de chimie distractivă, organizat de doamna profesoară Cornelia Tudor și un alt atelier de chimie intitulat <Chimia în eprubetă>, realizat de doamna profesoară Rădița Palela. La consiliere psihologică avem pregătită pentru elevi o activitate care se numește <Cine sunt eu>; este o activitate de autocunoaștere și apreciere personală de care se ocupă doamna Marilena Bouroș. Pe tema voluntariatului va fi o întâlnire a elevilor cu  profesorul Romeo Ene. Avem și o lecție de dirigenție doamna organizată de profesor Cristina Tănase și se intitulează <Întreabă-mă cum e să fii eminescian>. Încheiem cu engleză, o activitate coordonată de doamna profesoară Mihaela Vlad intitulată <Fun with Enghish>”.

Laura Tănase

Oferta aceasta de activități a fost făcută școlilor cu o lună înainte de data desfășurării, timp în care elevii de gimnaziu au avut timp să se decidă la ce activități ar dori să participe, în funcție de domeniile care prezintă pentru ei interes. „Școala a trimis e-mailuri de informare către toate școlile  din județul Buzău, și din oraș și din mediul rural. Le-am trimis programul, care a fost gata în urmă cu o lună. Apoi, le-am trimis un formular de înscriere Google Forms prin care au  optat pentru activitățile dorite. Ne-au transmis înapoi răspunsul. Am prelucrat materialul și a ieșit această organizare a activității, care, spun eu, este foarte valoroasă. Sunt mândră de această activitate;  îmi doresc să  fim văzuți la lucru. A existat percepția că dacă suntem în locația Liceului 5 ne pierdem identitatea. Identitatea nu stă numai în niște ziduri. E adevărat este școală de patrimoniu, ne definește, dar identitatea școlii stă în spiritul eminescian care este susținut de profesori și de elevii noștri”, spune directorul Camelia Voicu.

Și, pentru că elevii valoroși, și, mai târziu, adulții cu profesii și cariere de succes, reprezintă, bineînțeles, cartea de vizită a oricărei școli, și Colegiul Național `Mihai Eminescu~ are cu ce se mândri. „Foștii elevi au drag de «Eminescu», pentru că se întorc cu plăcere și răspund de fiecare dată chemării noastre cu orice eveniment am organizat, fie că a fost vorba de deschiderea anului școlar, că a fost vorba de festivitatea de absolvire; foștii elevi au fost alături de noi, vin cu drag. Și nu numai studenții, dar și  absolvenții mai cu experiență. Aș enumera aici pe președintele Camerei Deputaților, domnul Ion Marcel Ciolacu, domnul deputat Andi Cristea, domnul director al Direcției de Cultură, Constantin Cățoi, domnul președinte al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, domnul ex-prefect, Carmen Ichim, actualul prefect, Daniel Țiclea, doamna avocat Roxana Constantinescu, domnul avocat Mihai Sălcuțan;  sunt foști elevi ai noștri, și, de fiecare dată, au fost alături de noi. Dr. Doina Pavlovschi, președintele Societății Naționale de Homeopatie din țară, este, de asemenea, absolventă de <Eminescu>”, a exemplificat directorul Colegiului Mihai Eminescu, Camelia Voicu câteva dintre numele foștilor elevi cu care Buzăul se mândrește.

Dir. Camelia Voicu cu președintele Consiliului Elevilor, Ioana Vînătoru

Ce au avut de spus foștii elevi despre Colegiul care i-a format

Unii dintre foștii elevi, actuali studenți sau profesioniști în diferite domenii de activitate, s-au alăturat demersului cadrelor didactice de a prezenta școala și au povestit cum le-a influențat lor viața, cum i-a ajutat să se decidă pentru facultățile pe care le-au urmat și cât de important este liceul pentru cariera profesională. „Există un echilibru între profilul «Umanist» și «Real». Avem mulți studenți și la Politehnică și la  Medicină și  la Matematică-informatică. Avem profesori foarte buni pentru ambele profile. Astăzi, spre exemplu, este alături de noi, un student la Medicină, Răzvan Șeicaru. Este prezent chiar la activitatea mea, pentru că, la profilul <Științele naturii> noi derulăm proiectul «Student pentru o zi». În cadrul acestui proiect, am organizat activități la Facultatea de Biologie din București, la cea din Iași, la Facultatea de Medicină, și, totodată, am invitat și un student la Medicină care să le vorbească elevilor despre motivația alegrii meseriei de medic, despre implicarea  și determinarea care trebuie să existe atunci când faci o asemenea alegere. Considerăm că elevilor trebuie să le asigurăm experiențe de viață și că trebuie să cunoască nemijlocit anumite realități, să aleagă instituția de învățământ superior sau liceul – cum este cazul acestor elevi de  gimnaziu -, în cunoștință de cauză, să  facem o punte  între generații”, a mai spus directoarea Camelia Voicu.

Ce a povestit Răzvan Șeicaru, eminescianul de la Medicină

Răzvan Șeicaru

Răzvan Șeicaru este absolvent al Colegiului „Mihai Eminescu”, în prezent student în anul VI la Facultatea de Medicină „Carol Davila” din Capitală. El a dat curs invitației directoarei Camelia Voicu de a le împărtăși  liceenilor și elevilor de gimnaziu sosiți în vizită la Colegiul „Mihai Eminescu” experiența sa din liceu,  de a le vorbi despre pregătirea pentru Medicină și de a le povesti cum este  „viața de  student la Medicină”.

Povestea cu admiterea la Medicină, a spus Răzvan, a pornit când se afla pe băncile gimnaziului, așa cum erau și elevii aflați în vizită la „Eminescu”. „Cred că eram prin clasa a VII-a când am început să colecționez revista «Călătorie prin corpul uman». În fiecare săptămână mă duceam să cumpăr revista și primeam și o părticică din corpul uman. Era un puzzle pe care trebuia să-l construiesc. În acea perioadă mă uitam și la un serial care se numea «Grey’s Anatomy».

Îmi plăcea ce vedeam acolo, adică mă captiva activitatea pe care chirurgii o aveau în secție. De atunci mă bătea gândul către Chirurgie. După, am avut o discuție cu părinții, în care i-am întrebat ce părere au despre asta și ce ar trebui să fac în continuare, am luat decizia să merg la liceu pe specializarea pe «Științe ale naturii», lucru care s-a și întâmplat”, povestește Răzvan. Așa a ajuns la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la secția pe care și-a dorit-o. El spune că în liceu s-a creat o simbioză perfectă între el și materia numită „Anatomie”: „Aici mi-am descoperit pasiunea pentru Anatomie, mai ales în clasa a XI-a. Fiecare lecție pe care o făceam cu profesoara mea mi să părea că descopăr o nouă piesă de bază pentru imaginea  de ansamblu, pentru felul în care funcționează corpul uman. Și Chimia mi-a plăcut. În liceu mi-am confirmat că  acesta este drumul pe care trebuie să îl urmez. Trebuia să fac Medicina”.

În ceea ce privește pregătirea pentru admitere, Răzvan i-a încurajat pe actualii și pe viitorii eminescieni să muncească. „Pregătirea este una foarte serioasă. Necesită timp și sacrificii, mai ales în clasa a XII-a când, pe lângă admitere, mai există și examenul de Bacalaureat. Am încercat, în timp, să găsesc un echilibru între timpul pentru învățat și timpul liber. În clasa a XII-a nu mai avem foarte mult timp liber, dar încercam să mai găsesc timp să mai ies și cu colegii și prietenii, să las creierul să mai respire, pentru că nu poți să stai 24 din 24 doar să înveți, fără să faci nimic altceva. Este bine să găsiți un echilibru, să învățați și să repetați. Examenul de admitere testează mai mult decât capacitatea de memorare. Nu testează <toceala>, testează și capacitatea de asimilare a informației per ansamblu. Mai testează și gândirea logică. Toate grilele de admitere sunt pe gândire logică. Și, pe lângă asta, examenul mai testează și felul în care tu te comporți la stres. Ai de rezolvat 100 de grile în două ore și jumătate. Grile care nu sunt ușoare și care necesită atenție mare. Pentru că un medic trebuie să se descurce în condiții de stres. Când veți fi de gardă și vine un pacient care necesită o intervenție chirurgicală rapidă, trebuie să fii capabil să te mobilizezi să-l salvezi; nu trebuie să dai greș”, a spus Răzvan. El a vorbit cu sinceritate și despre impactul pe care îl are asupra oricărui proaspăt student prima sesiune. „Când am ajuns la Medicină am avut un șoc în ceea ce privește nivelul de învățare, nivelul de materie pe care trebuia să o învăț. Dacă pentru admitere m-am pregătit doi ani și am avut de învățat cam 300 de pagini din manualul de Biologie și cel de Chimie, la facultate, în prima sesiune, doar la un examen  aveam 300 de pagini, și, în total, erau vreo șase. Perioada de cursuri a fost de 14 săptămâni. În 14 săptămâni trebuia să înveți mii de pagini. Prima sesiune a fost ceva teribil. Am trecut cu brio. Ete bine dacă te ții de treabă de la început, să lucrezi zilnic câte puțin, să înveți constant. În sesiune nu faci față dacă  în cele 5-6 zile încerci să înveți materia pentru prima oară”, a  mai spus studentul.

În ceea ce privește motivația sa pentru această profesie, spune că aici simte că îmbină avantajele unei profesii în care ești respectat oriunde în lume cu satisfacția de a ajuta omenii. În ceea ce privește viitorul său profesional, intenția sa este de a se specializa în domeniul Medicinii Legale.

În afară de această prezentare personalizată, studentul Răzvan Șeicaru a făcut și o scurtă istorie a evoluției în domeniul Medicinei, o scurtă trecere în revistă a câtorva personalități românești în domeniu și o prezentare a Facultății Carol Davila. A vorbit despre Toma Ionescu, medic chirurg și anatomist român, întemeietorul Școlii românești de anatomie și chirurgie. De asemenea, a mai amintit de Nicolae Paulescu, cel care a descoperit insulina. El a mai vorbit  și despre premierele din medicina românească amintind aici faptul că „primul institut de endocrinologie din lume a fost în România. Este Institutul de Endocrinologie <I.C. Parhon>. A fost înființat prin decret regal dat de regele Mihai. La fel, și primul Institut de Medicină legală din lume. Tot în România a fost înființat. Este vorba de Institutul Național de Medicină Legală <Mina Minovici>, care a fost înființat în 1982. Mina Minovici a fost școlit o mare parte din timp la Paris și atunci când a înființat Medicina Legală, construcția a fost concepută în stil parizian. Era o adevărată operă de artă. A fost demolată în vremea comunismului; au mutat institutul la marginea Bucureștiului, într-o clădire copie fidelă a uneia din Coreea de Nord. Cu stâlpi interiori impunători, care inspiră răceală, tristețe”.

De asemenea, Răzvan a vorbit și despre Spitalul Colțea din București, cel mai vechi spital din România (era vorba atunci de Țara Românească), o altă operă de artă. „A fost înființat în 1704, înainte ca statele Unite ale Americii să fie înființate. Chiar dacă este cel mai vechi din România este cel mai modern spital de stat din punctul meu de vedere. În ultimii ani a avut parte de foarte multe fonduri și este acum cel mai modern spital de stat din țară”, a mai spus elevilor Răzvan Șeicaru. O altă serie de amănunte despre Facultatea de Medicină au fost oferite viitorilor liceeni la „Eminescu” și viitorilor studenți la Medicină.

„În 1857, Carol Davila, care la origine este francez, dar a locuit mai mult în România, împreună cu Nicolae Kretzulescu au înființat Școala Națională de Medicină și Farmacie. Nicolae Kretzulescu nu a fost medic, dar a fost ales de mai multe ori prim-ministru. Construcția a fost terminată și inaugurată abia în octombrie 1903 când s-a făcut și inaugurarea statuii lui Carol Davila, așezată în fața facultății, operă valoroasă a lui Carol Storck. Biblioteca Daniel Danielopol, de la etajul I, în care în primii ani veți sta cel mai mult, pentru că programul în primii ani este întins pe toată ziua cu pauze de 2-3 ore. O să începeți la 8 dimineața și terminați la 8 seara și aveți pauze foarte lungi. În acele pauze studenții  din anul I și II învață în bibliotecă. Amfiteatrul <George Emil Palade> de aici  este cel mai mare amfiteatru din UMF. Aici veți face cursurile de anatomie; despre George Emil Palade, toată lumea știe și avem și o școală în Buzău. El  a descoperit ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate <Granule Palade> și pentru asta a primit și Premiul Nobel, în 1974. Sala de anatomie: sunt două. Lucrările practice de anatomie. La prima lucrare practică de anatomie a venit asistentul și avea pe o sârmă un șir de vertebre și ne-a zis: <uitați-vă la ele. Mâine trebuie să le știți pe toate, toate denumirile, toate procesele>. Mai este un laborator de histologie (studiază țesuturile) și biologie celulară (studiază celulele) și sala de consiliu, unde se iau decizii cu privire la UMF. Aici se întâlnește și Senatul și Consiliul profesorilor. Tot aici se prezintă și cei care susțin doctoratul în fața unei comisii de profesori universitari”, a mai povestit Răzvan Șeicaru. De asemenea, el nu a omis să le vorbească elevilor și despre oportunitățile de la Medicină, proiectele în care studenții se pot implica pentru a vedea cum se studiază și în afara țării.

Catedra de Matematică „a vorbit” prin foștii absolvenți

Catedra de Matematică – formată din profesorii Luminița Petrișan, Carmen Delcea, Valentina Ionescu, Nicolae Stâlpeanu, Paula Sandu, Laura Tănase -, a fost la înălțime în ceea ce privește prezentarea rezultatelor Colegiului pe parcursul anilor, oferind celor mici modele. Cadrele didactice au adus în fața viitorilor elevi de liceu personalități și studenți care să le vorbească despre reușită, cum să-și croiască un drum în viață presărat cu succes, cum să-și aleagă profilul, ce înseamnă matematica la „Eminescu”.

Astfel, și-au prezentat gândurile lor despre perioada petrecută în Colegiu și despre ceea ce a însemnat Matematica pentru ei și sprijinul cadrelor didactice care i-a motivat să îndrăgească această materie: Ștefan Constantin Petriceanu (lector universitar la Universitatea Politehnică București), Valentin Ilie (inginer software Google), Cosmin Tudor (inginer software PentestTools – securitate cibernetică), Paul Stoian  (inginer software Cognizant Softvision – firmă multinațională cu sediul la New York)  Ștefan  Mihalcea Andrei  (olimpic național la matematică în 2015 și șeful promoției 2019 CNME, student în ultimul an la Facultatea de Matematică Universitatea București), Bianca Năftănăilă (șef promoție CNME 2019) și Luiza Năftănăilă (ambele studente la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la Universitatea Politehnică București).

De asemenea, au mai vorbit despre spiritul eminescian Cristina Herghelegiu (fostă olimpică națională la matematică, medaliată cu bronz, absolventă în 2008), Mihaela Ciucă (studentă la Facultatea de Matematică, Iași) și Ștefan Popescu (lector doctor la Facultatea de Matematică Universitatea București), Dan Mitrea (lector doctor Facultatea de Inginerie în limbi străine, Politehnica București), Teodor Coconu (student anul III la Facultatea de Electronică, Politehnica București), Sergiu Dobrinoiu (student anul III, regie film, UNATC București).

Vlad-Georgian Căpățînă

Cel mai tânăr absolvent al Colegiului „M. Eminescu”, care a răspuns invitației de a se adresa elevilor de gimnaziu, viitori liceeni, este Vlad-Georgian Căpățînă, student în anul al II-lea al Facultății de Matematică și Informatică al Universității din București.

„Sunt student în anul II în cadrul Facultății de Matematică și Informatică al Universitătii din București, locul care am crezut că se pliază cel mai bine pe abilitățile și dorințele mele, iar cu ajutorul și cu sprijinul doamnei profesor Laura Tănase… ei bine, sunt aici! Pentru persoanele care deja au o oarecare pasiune sau valență pentru matematică, profilul real al <CNME> este în opinia mea o alegere perfecta pentru a vă dezvolta, nu doar în domeniul matematicii, ci și în domeniul informaticii sau științelor. Pentru mine, persoanele care au avut cel mai mare impact asupra performanțelor mele academice, dar și a alegerii carierei de viitor sunt doamna profesor de informatică Paula Sandu și doamna profesor de matematică Laura Tănase, care m-au ajutat sa ajung de la a fi un elev de nota 8-9, în cazurile fericite, într-un elev de 10 în BAC. Pe aceasta idee aș vrea să mai menționez că nu este nevoie să vă descurcați perfect la orice materie de la început sau să știți ce vreți din start. Fiind pe profilul de <Științe ale naturii> era de așteptat să urmez Facultatea de Medicină sau ceva în această arie însă, până în clasa a XI-a nu am avut idee ce vreau și nu aveam nici note extraordinare. Informatica doamnei Paula Sandu mi-a dat o idee despre ce aș vrea sa fac in viitor, și anume sa lucrez în domeniul IT, alegând și specializarea de <Mate-info> în al doilea an de facultate, iar doamna Tănase mi-a sugerat FMI luând în considerare plăcerea pentru matematică și pasiunea pentru IT, și m-a susținut până în momentul admiterii. Colaborarea cu dânsele a fost o experiență de nota 10. Mă bucur ca am putut avea astfel de exemple în anii de liceu, și nu mă rezum doar la aceste două materii. Am avut doar experiențe plăcute cu profesorii CNME, și sper că și voi, cei care vă gândiți să aplicați, veți avea mai multe decât mine. Nu uitați, nu fiți prea duri cu voi înșivă, mai ales în primii doi ani de liceu! Luați-vă cât timp aveți nevoie pentru a vedea ce vă place, comunicați cu profesorii care credeți că vă pot ajuta și desigur, învățați! (știu că distracția are prioritate, dar serios, din clasa a XI-a cel târziu să vă apucați serios de treabă )”.

Marina Patache

Marina Patache este studentă în anul IV în cadrul Universității Politehnica din București, Facultatea de Energetică, specialitatea Ingineria Sistemelor Electroenergetice. Ea vorbit, de asemenea, elevilor claselor de  gimnaziu, despre ce a însemnat pentru ea Colegiul „M. Eminescu” și anii de liceu. „În anul 2018 am absolvit Colegiul Național <Mihai Eminescu> Buzău, având profilul matematică-informatică. Am obținut media 9,40 la examenul de Bacalaureat, susținând probele de Limba și literatura română, Matematică și Fizică. Nu pot spune că mi-a plăcut matematica în generală, am învățat, dar mai mult pentru că trebuia. Am ales profilul <Matematică-Informatică> pentru că am știut sigur că nu-mi doresc să am de-a face cu Filologia. Ajungând la liceu, ușor-ușor lucrurile s-au așezat de la sine, Matematica a devenit materia aia la care îți este drag să participi, să lucrezi. Într-adevăr, ca la oricare altă materie, contează foarte mult profesorul. Dacă acesta este implicat și reușește să-ți transmită informația, totul devine ușor. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc celor două profesoare care au făcut din mine o iubitoare de matematică, doamna profesor Luminița Petrișan și doamna profesor Laura Eugenia Tănase. Sunteți niște profesori de excepție; eu și, cu siguranța mulți alți elevi care au trecut prin orele dumneavoastră, vă mulțumim că ne-ați deslușit multe taine ale acestei materii complexe, dar frumoase”.

Loredana Toderașc

Loredana Toderașc este absolventă a Colegiului National „Mihai Eminescu” Buzău, profil <Matematică-Informatică>, și,  între timp, a absolvit Facultatea de Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Este studentă la masterul de Baze de date – Suport pentru afaceri, din cadrul Academiei de Studii Economice. Ea le-a transmis, de semenea, un mesaj elevilor de clasa a VIII-a. „Alegerea liceului constituie începutul asumării responsabilității de a construi o carieră de succes. Pot afirma cu mândrie că a fost cea mai bună decizie de a începe astfel drumul meu în viață. Profilul <Matematică-Informatică> m-a ajutat în dezvoltarea unei gândiri analitice, logice și obiective, ceea ce mi-a conferit un avantaj atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Munca mea, încurajată și îndrumată cu mare atenție de către profesori, a fost încununataă de toate rezultatele de care mă pot bucura astăzi. Pe lângă colectivul care a fost a doua mea familie timp de patru ani, și alături de care am legat prietenii ce vor rămâne cu mine o viață, am avut deosebita plăcere de a participa la orele profesorilor care mi-au marcat această perioadă. Oameni care își fac un scop din a deschide mințile și ochii tinerilor elevi, oameni prietenoși, gata să te ajute, să îți explice, să îți repete, să te ghideze.  De asta vei avea parte în colegiul nostru. Deși au trecut câțiva ani, încă mă consider o parte din el, deci da, colegiul nostru”, a spus Loredana Toderașc.

Mihai Matei

Mihai Matei este student la Facultatea de Chimie din Iași. El le-a oferit  elevilor mai mici câteva sfaturi, sugerându-le că Matematica devine mai prietenoasă prin studiu. „Mă simt onorat că am avut ocazia să studiez la Colegiul <Mihai Eminescu> și recomand oricărui absolvent de gimnaziu să aleagă această instituție de prestigiu. Un sfat pentru tinerii liceeni care încep să cunoască la un alt nivel științele exacte, Chimia, Fizica, Matematica, ar fi să încerce să facă diferența între <a învăța> și <a studia>. Al doilea verb se referă la cunoașterea prin descoperire plecând de la un plan de idei propus în timpul orelor de curs”, a spus Matei Mihai.

Directoarea Camelia Voicu despre istoria centenară a Colegiului dintre tei

Istoria centenară a Colegiului a fost adusă în prim plan de directoarea Colegiului, Camelia Voicu, care le-a relatat elevilor, pe lângă date concrete privind posibilitățile de școlarizare ale liceului, și momentele principale ale aniversării a 100 de ani de școală buzoiană eminesciană. Cadrul didactic a făcut o descriere idilică a Colegiului, amintind că acesta are reputația de a fi liceul dintre tei. Poate v-ați pus întrebarea de ce Colegiu Național și nu liceu teoretic? Colegiul presupune a avea o activitate mult mai complexă care, pe lângă partea didactică, cuprinde activități culturale, activități de răsunet, cuprinde o paletă largă de absolvenți valoroși care ne reprezintă școala în țară sau peste hotare. Odată la cinci ani noi facem certificarea menținerii statutului de Colegiu Național. Am reușit ca, din cinci în cinci ani, să primim votul favorabil pentru școala noastră. Pentru că aici avem elevi de clasa a VIII-a, care vor să cunoască oferta educațională a Colegiului Național <Mihai Eminescu> am să o fac cunoscută: Planul de școlarizare 2022-2023, la  clasa a IX-a profil umanist cuprinde cinci clase, filologie o clasă, bilinv-franceză o clasă, bilingv engleză o clasă, științe sociale două clase,  iar la profil real cuprinde cinci clase dintre care trei de matematică-informatică și două de științele naturii. Este un liceu care dispune de o bibliotecă cu 35.000 de volume, sală de lectură, un amfiteatru cu 460 de locuri în clădirea istorică, fiind cea mai mare sală de spectacole din județul Buzău. De asemenea, mai are un centru de documentare și informare, 31 de săli de clasă, sală de sport, cabinet psihopedagogic școlar, cabinet școlar de medicină generală, cabinet stomatologic.

În 2019 am sărbătorit 100 de existență a Colegiului <Național Mihai Eminescu>, prilej cu care am organizat activități diverse la care au participat absolvenții colegiului din țară și de peste hotare, activități culturale de mare succes, precum a fost concertul susținut de Corul <Madrigal> sau cel susținut de violonistul Alexandru Tomescu, sau cum au fost spectacolele oferite de Opera comică pentru copii. Clădirea Colegiului este  istorică, monument istoric de clasa B, dar care momentan se află într-un amplu proces de reabilitare. La intrare există un bust și o pictură în care este reprezentat Mihai Eminescu, patronul spiritual al Colegiului”, a spus directoarea Camelia Voicu.

Directoarea Colegiului eminescian a precizat pentru elevii de gimnaziu care este nivelul la care au fost admiși elevii în clasa a IX a, în anul precedent, precum și datele la care se vor da examenele pentru secțiile bilingve. „Admiterea în clasa a 9-a: la Filologie, ultima medie 7,87, Bilingv franceză 7,23, Bilingv engleză 7,79, Științe sociale 8,25, Matematică -Informatică 7,38, Științele naturii 7,37. Pentru profilul Bilingv francofon avem 26 de locuri, înscrierile se fac în 6-17 mai 2022, pentru proba de verificare a cunoștințelor de limba franceză 20 mai;  această probă se ține la <Eminescu>. Pentru profil Bilingv engleză, 26 locuri, înscrieri în 6-17 mai, proba de verificare a cunoștințelor de limba engleză 19 mai, se ține la Colegiul Național <B.P. Hasdeu>”, a precizat directoarea Voicu. Colegiul se mai mândrește și cu o promovabilitate foarte bună la examenul de Bacalaureat. „În anul școlar 2020-2021 a fost de 98,47%”, a mai spus aceasta.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker