Sănătate

FOTO | Noua Unitate de Primiri Urgențe va fi finalizată mult mai devreme

După aproximativ două luni de când a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru noua Unitate de Primiri Urgențe, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, s-a aflat joi, 14 aprilie, pe șantier, pentru a vedea cum decurg lucrările. Având termen de finalizare în luna decembrie a anului viitor, Victor Vasilescu, directorul firmei Integral, care a câștigat licitația pentru a construi această clădire, a spus că lucrările vor fi gata mult mai devreme decât a fost anunțat inițial. „Noi avem în intenție să terminăm cât mai rapid, din cauza prețurilor crescătoare. Am demarat în forță, să nu avem pierderi mari, cheltuielile să fie cât mai mici. Dacă Consiliul Județean ține pasul cu cheltuielile noastre, sperăm să terminăm chiar până în decembrie anul acesta”, a declarat Victor Vasilescu.

De la stanga la dreapta – Victor Vasilescu, Claudiu Damian Și Petre Emanoil Neagu

Președintele Petre Emanoil Neagu s-a arătat încântat de ceea ce a văzut pe șantier și a spus că lucrările sunt în stadiu destul de avansat, chiar dacă se lucrează de aproape două luni. „După cum observați, are termen de finalizare undeva în anul 2023, luna decembrie, dar constructorul crede că va finaliza această lucrare la finalul acestui an. Eu am spus că va fi foarte bine dacă va fi gata și la începutul primăverii viitoare. Într-adevăr, chiar dacă nu are legătură cu ce se întâmplă astăzi aici, sunt probleme, în general, cu investiții (…) știe toată lumea, prețurile practic au luat-o razna (…) au crescut în primul rând la materialele de construcții (prețurile, n.r.), implicit și carburanții, dar eu sper că cei care trebuie să ia măsuri vor lua cu siguranță, că altfel dacă nu se vor lua măsuri la nivel guvernamental, parlamentar, riscăm, dar sunt convins că nu se va întâmpla acest lucru, ca absolut toate investițiile care ar putea avea loc în România să fie blocate”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Noua clădire va fi construită în zona parcării extistente, spațiu care se transferă în subsolul extinderii proiectate, alături de vestiarele pentru personalul medical și spațiile pentru depozitare. În total, noul spațiu va avea o suprafață de 1.135 metri pătrați, asigurând o mai mare libertate de mișcare și eliminând aglomerația din actuala UPU.

„Unitatea de Primiri Urgențe va fi desfășurată pe 1.000 de metri pătrați utili, parter plus subsol. La subsol vom avea par­care pe 90 la sută din suprafață și zone tehnice, plus zone de depozitare, iar la parter vom avea tot circuitul pentru o secție UPU a anilor 2022 (…) cu fluxurile aferente secției UPU, plus legătura care va rămâne cu spitalul, cu vechea zonă de la UPU, unde va fi extinsă zona de UPU Pediatrie”, a declarat managerul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian.

Valoarea totală a investiției se ridică 25.098,043.98 lei, sumă majorată,  în februarie, cu 39 la sută față de cea care era trecută în studiul de fezabilitate din 2017. Diferența a fost dată de unele dotări de care va beneficia noua clădire. Consiliul Județean a accesat fonduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro.

Un comentariu

  1. Nu plecati dupa fenta lui Vasilescu ! Amintiti-va cat a durat podul de la Vadu Pasii ! Deja au inceput sa plece vietnamezii de la Integral SA (mai are 15 din 20) !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker