Cei care străbat cu pasul satele județului vor întâlni în cale, îndeosebi la răspântii, troițe și cruci care străjuiesc locul, într-un mod protector. Din lemn sau din piatră, întocmite mai simplu sau mai laborios, ele continuă să marcheze semnificativ topografia satelor. Ele au supraviețuit transformărilor radicale pe care le-a suportat satul românesc în momente de răscruce precum colectivizarea, însoțită de politica de decreștinare dusă sistematic de regimul comunist. Au supraviețuit transformărilor pentru că la sate s-au păstrat obiceiurile creștinești, certificate în timp. Din această perspectivă, crucea de la drum sau troița este un obiect al memoriei locului, dar și al spiritualității țăranului român.
Despre aceste borne ale istoriei poporului român, ale ortodoxiei, sale vorbește și Cecilia Petrescu, custode al Muzeului „Timpul Omului”. În tradiția populară, crucile și troițele de la raspântii, de la răscruci, aveau rolul de a alunga duhurile rele, spiritele malefice, despre care se credea că au puteri sporite în acele zone și îi pot necăji pe drumeți. Troițele și crucile erau și borne ce străjuiau hotarele oamenilor și au fost și mai sunt pe acolo unde s-au păstrat, „scutul de protectie al neamului nostru”, după cum precizează Cecilia Petrescu. De aceea, troițele nu au rol funerar, cum au crucile mormintelor, care pecetluiesc simbolic „închiderea porţilor dintre lumi”, și străjuiesc hotarul dintre vii şi morţi. Foarte frecvent, în cazul acestor tipuri de troiţe, se poate observa că sunt împodobite cu flori de câmp, ramuri, cetină sau chiar spice de grâu, fapt ce sugerează că ele încă îşi au un rol bine stabilit în cadrul ceremoniilor tradiţionale. 
Unele dintre ele au fost recuperate, nefiind lăsate să piară, și duse în cimitirele satelor. Așa s-a întâmplat la Beșlii, povestește Cecilia Petrescu: „Cruci de piatră, cu o vechime de peste 200 de ani, au fost aduse în cimitirul bisericii din satul Beșlii, com. Mânzălești, în urmă cu mai mulți ani, și salvate, astfel, de la distrugere, de preotul nostru paroh. Majoritatea au fost cruci de hotar. Cele mai multe sunt cioplite în piatră cochiliferă găsită din abundență în zonă. Scrierea chirilică se poate încă citi de cunoscători. Vizibil este și simbolul <floarea vieții>, simbol ancestral solar geto-dac întâlnit frecvent pe <crucile de hotar> ce delimitau teritoriile obștilor sătești din Muntenia și Moldova până în secolul al XIX-lea”, spune pe pagina de Facebook Cecilia Petrescu.
Custodele Muzeului Timpului Omului explică și universalitatea simbolului: „<Floarea Vietii> este unul din simbolurile valoroase ale credinței noastre strămoșești. Este un simbol universal. Templul lui Osiris din Abingdon-Egipt conține cel mai vechi simbol al <Florii Vietii>. Alte exemple există în cultura feniciană, a Orientului Mijlociu, asemenea în Evul Mediu”.
