Cultură

FOTO | Artistul plastic Florin Menzopol, omagiat de discipoli prin expoziția „Menzopolis”

O mână de artiști plastici buzoieni, profesori, studenți și elevi, au ținut să-l omagieze pe pictorul Florin Menzopol, în calitate de fost profesor al Liceului de Arte „Margareta Sterian”, dar, mai ales, în calitate de artist plastic, „poet al penelului” și personalitate „contemplativă și refle­xivă, care transformă actul picturii într-unul de puternică reflecție personală”, după cum l-a descris Doina Mândru, doctor în istoria artei, o autoritate incontestabilă a artelor plastice românești.

„L-aș ruga pe Răzvan să răspundă cum de i-a venit această idee”, a continuat maestrul Menzopol. Acesta i-a răspuns la întrebare cu o sinceritate care se regăsește, de altfel, și în lucrările sale: „Eu cu domnul profesor nu am vorbit o perioadă; în acest timp  am meditat, am observat cât de intens se simte distanța având în vedere cât de mult a însemnat pentru mine întâlnirea cu dânsul și cât de mult au contat sfaturile și analizele lucrărilor în liceu; apoi știm și faptul că, la fiecare expoziție domnul Menzopol ne mai dă o lecție. De când domnul profesor ne predă, latura artistică a înflorit și mai mult și ca volum și ca abordare și ca rezolvare. Mi-am amintit că am prieteni cu care am expus, care, la fel, i-au fost elevi domnului profesor și m-am trezit că le-am propus să facem această expoziție. Au avut toți același răspuns: <Hai să facem!>. Inițial eram doar trei și am realizat că, așa cum domnul profesor mi-a fost mie ghid, așa am reușit și eu, cu ce am învățat de la dânsul și de la ceilalți profesori pe care i-am avut, să transmit mai departe. Atunci i-am contactat pe Friguraș, pe Roxana, surorile Soare, Issabela proaspeți foști elevi. L-am mai invitat pe Ștefan, un artist plastic care îl apreciază forte tare pe domnul Menzopol. Ștefan ar spune cu mâna pe inimă că, într-adevăr, titlul expoziției este foarte potrivit pentru că a făcut jocul de cuvinte între Menzopol și  termenul de polis, de cetate grecească, și din punctul de vedere al lui Ștefan printre primii și cei mai de sus exponenți ai Buzăului artistic este Florin Menzopol. Am invitat-o și pe Steluța Ștefaniu, care i-a fost elevă și domnul profesor o apreciază foarte mult și am reușit să punem cap la cap expoziția aceasta de profesori, elevi, foști elevi, actuali profesori”, a relatat artistul plastic prof. Răzvan Mihalcea odiseea construcției acestei surprize pentru maestrul Menzopol.

Simțindu-se cumva din nou elev în fața profesorului Menzopol, profesorul Răzvan Mihalcea i-a înmânat acestuia creionul pentru corectură: „Cu fiecare lucrare nouă realizez că mai sunt multe de învățat. Nu-i așa că mai avem mult până departe domnule profesor?”. „Ce ai spus acum sper să fie o glumă, pentru că ești un pictor de trei ori foarte talentat. Lucrările tale mă surprind. Sunt lucrări foarte frumoase. Ai pomenit la un moment dat că în unele expoziții ale mele am dat lecții. În această expoziție cu lucrările tale, să fii sigur că am primit și eu o lecție, pentru că lucrările tale sunt deosebite, nu trebuie să fie corectate. În general, în pictură, părerea mea – mai ales în ultima vreme am părerea asta -, nu trebuie corectat nimic. Îmi place cum se zicea înainte <a la prima>. Se vede corectura și nu dă bine. În aceste lucrări observ că într-un fel te-ai stabilizat. Sunt lucrări mai liniștite. Sunt poetice; culoarea este formidabilă, ca și compoziția. și la a doua și la a treia  lucrare observ o compoziție în altă compoziție. Nu este nimic de corectat”, a apreciat artistul plastic Florin Menzopol.

La inițiativa profesorului Răzvan Mihail Mihalcea, fost elev al artistului plastic, Alexandru Anghel, Florentina Calcan, Mădălina Costache, Ștefan Friguraș, Ștefan Daniel Lăzărescu, Issabela Lăzăroiu, Alexandra Soare, Ștefania Soare, Steluța Dima-Ștefaniu, Roxana Velea și Ruxandra Vulpe au realizat o serie de lucrări inspirate din creația artistului plastic și profesorului Florin Menzopol pentru a le așeza într-o expoziție pe care i-au ­dedica­t-o maestrului.

Artistul plastic a fost apoi invitat la Galeriile de Artă să vadă expoziția cu  lucrările foștilor săi discipoli, ajunși acum unii dintre ei, lor profesori, care au format la rândul lor o generație nouă de artiști plastici. A fost profund impresionat de gestul foștilor săi elevi și a apreciat, cu franchețea care îl caracterizează, lucrările expuse. „Îi mulțumesc lui Răzvan pentru această omagiere, această expoziție în cinstea mea ca profesor și ca artist. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva, astfel că surpriza pentru mine este enormă. În plus, toată această expoziție este frumoasă și interesantă. Ca de obicei, lucrările lui Răzvan mă surprind la modul plăcut și chiar uimitor”, a spus profesorul Menzopol.

„Această meserie, arta, este deosebită, nu ne putem bate joc de ea”

Artistul plastic Florin Menzopol a oferit câteva sfaturi desprinse din experiența sa de viață. Unul dintre ele a fost să-și ia în serios menirea și să prețuiască arta pe care o realizează pentru că în viață orice artist reușește lucrări foarte bune, dar doar câteva pot fi adevă­rate capodopere. „Dacă îți aduci aminte, ți-am spus odată că mi-a plăcut o lucrare de-a ta cu niște cafeniuri și mi-ai spus că ai dat-o cadou unui prieten. Așa făceam și eu înainte. Acum, la bătrânețe, îmi dau seama că nu este bine. Din toată creația, câteva lucrări sunt esențiale, pe care nu le poți face cadou (…) Această meserie, arta, este deosebită, nu ne putem bate joc de ea. Trebuie să păstrăm unele lucrări (…) Din întreaga colecție a unui artist sunt lucrări care trebuie păstrate cu sfințenie sau vândute la sume mari”, spune artistul plastic.

„M-am dus la un croitor de lux în București să-mi repare un costum nou pentru a-mi veni bine. Croi­torul avea pe perete o lucrare. <Stai liniștit că nu pot să-ți iau măsurile. Nu te mai foi atât>, îmi spunea el. Mă tot uitam la lucrare și mă gândeam ce lucrare formidabilă este. Ce culori! Mi-a luat măsurile și l-am întrebat cât a dat pe lucrarea aceea, moment în care mi-am adus aminte că era o lucrare de-a mea, de la școala medie, din clasa a IX-a. Era o pictură cu două bărci legate la un ponton. Îmi aduc aminte gama: ultramarin, negru, cafeniu și verde. Pe vremea aceea nu semnam lucrările. L-am întrebat cât a costat lucrarea. Croitorul a făcut o criză de nervi: <Lasă-mă, domnule, în pace! Lasă-mă! Mi-a plăcut prea mult și am dat o căruță de bani pe ea!>. Știam cui am dat lucrarea și l-am întrebat; era un domn în vârstă. I-am spus povestea cu croitorul. Mi-a spus așa: <Drăguță, deșteptarea la cap costă>. Domnul acesta era cel care îmi traducea din greacă, îmi dădea chiar și sfaturi la pictură. Era un om instruit, cu o  educație aleasă”.

Expoziție cu trei ­ge­nerații de pictori  buzoieni

Profesorul Răzvan Mihalcea a făcut, pentru ­pu­blicul iubitor de artă, o scurtă trecere în revistă a lucrărilor expuse, presărată cu aprecieri la adresa acestora, fie că este vorba de colegi artiști plastici consacrați, fie colegi mai tineri aflați încă pe băncile ­Fa­cultății de Arte. „Toți tine­rii care expun sunt foști elevi sau profesori și elevi sau doar profesori ai Liceului de Arte din Buzău, înce­pând cu Florin Menzopol care ne-a predat mie, lui Alexandru și Mihaelei. Eu am predat tuturor elevilor care expun aici, în afară de Ștefan Lăzărescu, prie­ten și coleg de grup, un grup format din Florin Menzopol,  Ștefan Lăzărescu, Gabi Mihalache și cu mine. În rest, sunt tineri absolvenți ai Liceului de Arte sau tineri absolvenți ai Facultății de Arte din București, cărora le-am fost profesor sau cărora Ion Anghel le-a predat la ­Fa­cultate. Am discutat cu  tinerii artiști că vrem să facem ceva referitor la opera și la tematica și la ­ele­mentele de limbaj pe care domnul Menzopol le practică și le perfecționează de atât timp. Copiii au încercat să abordeze în maniera lor tematica, elemente de limbaj, și amintesc aici câteva: peștele, scaunul, tema visului, ideea de perete. Domnul Menzopol este absol­vent de artă monumentală, dar a trecut, cum se făcea odată la facultate, prin toate tehnicile. Prin practica lui este mai aproape de grafică și de pictura de șevalet. La Ștefan se vede ideea de perete, suport tipic pentru monumental, dar este tratat pictural și ­tri­mite la activitatea domnului Menzopol. Tema <Iona> apare în lucrările colorate ale Roxanei Velea. Ea a terminat grafica, dar face pictură aici. Ștefan a adaptat o lucrare mai veche dragă domnului Menzopol, introducând tema expozi­ției. A transformat o lucrare mai veche: <Mama a făcut gemeni> în  lucrarea <Tigrul îl înghite pe domnul Menzopol>. Tema tigrului provine dintr-o lucrare a dânsului care s-a transformat într-un titlu de expoziție pe care a avut-o. Isabela Lăzăroiu abordează tematica visului și a te­melor mitologice. Domnul Menzopol intră profund în tema visului în multe lucrări. E o temă suficient de generoasă ca să permită lipirea de tematica visului. Apare chestiunea peretelui și suprafeței tratată pictural la Alexandra. Sunt mulțumit de tinerii absolvenți în special pentru că s-au arătat entuziasmați. Sunt mulțu­mit de absolvenții mai vechi care au spus <da> imediat, <participăm, știm lucrările domnului Menzopol>. De la Ștefan Friguraș am avut cinci-șase lucrări pe care ni le-a oferit să alegem ce expunem”, a explicat construcția expoziției profesorul Răzvan Mihalcea.

Iubitorii de artă trebuie să știe că au posibilitatea să vadă concomitent atât lucrările discipolilor, cât și ale maestrului. O expoziție Florin Menzopol se află la etajul Galeriilor de Artă „Ion Andreescu”, în timp ce expoziția „Menzopolis”, a discipolilor, se află la Galeriile de Artă, spațiu expozițional gestionat de Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.

„I-am cerut acordul să facem această expoziție chiar în ajunul vernisajului expoziției sale de la Galeriile de Artă, care se găsește sus, la etaj.  Lucrează foarte mult acasă. Mi-a mărturisit că de când a terminat activitatea de profesor, lucrează mai mult. Dovadă expoziția de la etaj de la Galeriile Andreescu, care mi se pare cea mai valoroasă pe care a adunat-o.  Sunt lucrări noi, de doi-trei ani, de grafică, care arată nivelul la care se poate ajunge dacă lucrul, pasiunea și experiența sunt puse la treabă”, spune profesorul Răzvan Mihalcea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker