Țepeluș: ,,Elevii vor beneficia de testele non-invazive abia… în valul cinci”

Guvernanții dau dovadă de iresponsabilitate și în ceea ce privește gestionarea sistemului de Educație în timpul valului patru al pandemiei, a declarat deputatul social-democrat Laurențiu Țepeluș la conferința de presă a PSD Buzău de joia trecută. Țepeluș spune că, probabil, testele non-invazive destinate elevilor vor ajunge la aceștia… în valul cinci.
,,Vreau să subliniez degringolada și lipsa de responsabilitate a guvernanților și în ceea ce privește sistemul de învățământ. Mult-clamata școală în regim fizic devine din ce în ce mai greu de realizat. Și aceasta pentru că, deși se aștepta să vină acest val patru, nu au fost predicționate măsurile de siguranță care să facă posibilă școala în acest regim. Abia acum se face licitația pentru testele non-invazive și aceasta înseamnă că actualul guvern se pregătește pentru valul cinci. Cei care vor reuși să treacă peste acest val patru vor beneficia poate de aceste teste și de această testare, condiție esențială pentru desfășurarea fizică a orelor. Lipsa testării a făcut ca în școală să ajungă profesori, chiar vaccinați, care au făcut boala a doua sau a treia oară, fapt care a condus către teama părinților de a aduce copiii la școală. Este un lucru pe care noi l-am abordat în Camera Deputaților, am făcut interpelări către ministrul Educației, răspunsul fiind acela că decizia nu-i aparține, ci aparține celorlalți miniștri, de la Sănătate și așa mai departe. Aceasta demonstrează că măsurile pe care guvernul le-a luat au fost total negândite în ceea ce privește consecințele acestora”, a spus Țepeluș.
El susține că, dacă s-ar fi luat măsuri eficiente privind testarea elevilor, nu s-ar fi ajuns în situația închiderii școlilor: „Nu sunt adeptul închiderii școlilor, ci susțin că trebuiau luate alte măsuri astfel încât școlile să nu se închidă. Trebuia testare! În momentul în care a început școala, fiecare elev ar fi fost testat și cel care avea simptome ar fi fost trimis acasă să își facă testul PCR, nu se ajungea la această situație. Punct! (…) Trebuia o modalitate de selecție. Acum ce se face în școală? Nimic! Doar în cazul în care copilul are o răceală, îi curge nasul, i se spune să plece acasă”, a mai spus deputatul social-democrat Laurențiu Țepeluș.