Poveștile adevărate ne ajută să găsim modele, dar indiferent dacă sunt reale sau nu, acestea oferă de multe ori lecții de viață. „Fantasticele aventuri al lui Louis Rougemont” este o poveste care s-a spus și s-a jucat în mod strălucit pe scena Teatrului „George Ciprian” în Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Au reușit acest lucru actorii Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Nicholas Cațianis, Corina Borș, împreună cu scenografa Maria Nicola și light-designer-ul Lucian Moga, de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Ei au fost susținuți cu profesionalism de corpul tehnic al teatrului buzoian.
A fost o excelentă pledoarie în favoarea teatrului clasic, care a dat publicului șansa de a se reîndrăgosti de un teatru curat, capabil să spună povești coerente, inteligibile și care emoționeză un spectru, și care, până la urmă, se adresează unui public, indiferent de vârstă sau de nivelul de educație. Recuzita spectacolului, dublată de creativitate și foarte mult talent din partea actorilor, a făcut povestea interesantă și cu suspans, într-atât încât spectatorul ar fi îndrăgit-o chiar și în absența imaginilor vizuale, doar cu doar dialogul, muzica și efectele speciale care ar fi făcut ascultătorul să-și imagineze personajele și povestea. Dar nu a fost cazul. Piesa a avut dinamică și multe întorsături, așa cum este și viața, de altfel, regizorul Andrei Huțuleac reușind să pună în valoare echipa care a adus foarte frumos în lumina reflectoarelor textul lui Donald Margulies, montat în premieră în România.
Povestitorul se lasă dus de val, iar „naufragiul”, cuvântul cheie al vieții lui Louis de Rougemont, este cel care declanșează povestea fantastică. Dintr-un copil foarte sensibil, crescut în puf de mama sa, ajunge un aventurier în adevăratul sens al cuvântului. La 16 ani părăsește casa și pe mama sa și ajunge ajutor pe vasul „Minunile lumii”. Acest vas era condus de un căpitan dornic să strângă perle. Din păcate, sau din fericire!, naufragiază undeva pe un țărm necunoscut unde stă aproape 30 de ani, se împrietenește cu aborigenii și devine unul de-al lor, după ce se căsătorește cu Iamba, cu care are doi copii. Brusc, își dorește să se întoarcă la ai lui, în Anglia, lucru pe care îl face, după un mic ocol în Australia.
Demnă de relatat mai târziu ziarelor și revistelor, povestea lui cu „naufragiul” îl ridică pe valul succesului, pentru ca mai apoi să îl îngroape. Nimic nu este cert în tot ceea ce relatează povestitorul, lăsând loc spectatorului să tragă ce concluzii crede de cuviință. „Naufragiat” poate fi doar o închipuire pentru prima pagină a ziarului, la fel ca iubirea pentru Iamba și viața petrecută în trib. În zece capitole se spune povestea unui om, dar și a unei lumi în transformare, unde fantasticul se împletește cu realul, tragicul cu comedia. Analizată științific, povestea capătă mult zgomot, ca și viața din oraș, din Londra, peste care progresul și-a pus amprenta; un zgomot care poate să tulbure până în adânc și să dea peste cap viața unui om care părea că-și împlinise menirea. Suspansul este singura certitudine din acest spectacol, în care actorii au interacționat pe alocuri cu publicul; este un spectacol care a uimit prin interferența lumii necuvântătoarelor și care a fost urmărit cu sufletul la gură pentru că, ce să vezi, poveștile, analizate sau nu științific, nu se termină niciodată. Cel care are ultimul cuvânt este spectatorul, pentru că finalul este unul oarecum deschis, unul care nu dă un verdict cert. Rămâne la latitudinea spectatorului să stabilească soarta povestitorului, care, potrivit aparențelor, părăsește lumea aceasta singur, sărac și trist, așa cum pornise în aventura sa prin lume.
