sâmbătă, 19 septembrie 2020

FOTO | 3.000 de tone de oțel beton fasonat, produs la Constam Procesare Oțel Buzău pentru autostrada Sibiu-Pitești

Una dintre cele mai mari companii din Buzău, Constam Procesare Oțel, unul dintre furnizorii de top de servicii și materiale pentru construcții civile și de  infrastructură  din  România, este unul dintre furnizorii importanți pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești. Astfel, în acest an, compania a  trimis deja peste 3.000 de tone, de oțel beton – carcase pentru piloți forați  și elemente  de oțel beton pentru fundații – pentru primul lot al acestei autostrăzi, care se întinde între Sibiu și Boița, se arată într-un comunicat de presă al Constam Procesare Oțel.

Lucrările de construcție au început în luna martie a anului acesta și au termen de execuție trei ani, licitația fiind câștigată de compania austriacă Porr Construct SRL. Acest segment al autostrăzii A1 se întinde pe o lungime de 13,17kilometriși are o valoare totală de peste 600 milioane de lei. Secțiunea 1 dintre Sibiu și Boița, de la km 0 la km 15, asigură legătura între DN 7 (Defileul Văii Oltului) prin continuarea autostrăzii existente. Deși este o secțiune scurtă, autostrada include poduri și viaducte spectaculoase, cele mai mari ajungând la 650 de metri lungime și 30-40 de metri înălțime.

Constam Procesare Oțel SRL furnizează în acest an peste 4.000 tone de oțel beton fasonat pentru construcția primei secțiuni a autostrăzii Sibiu – Pitești, în cadrul unui contract în valoare de 2,5 milioane de euro.

Constructorul general al autostrăzii este compania austriacă Porr Construct SRL, un partener important al companiei buzoiene Constam Procesare Oțel. Autostrada Sibiu – Pitești va avea o lungime de 122,11 kilometri și va fi împărțită în cinci loturi, Sibiu – Boița, Boița – Cornetu, Cornetu –Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeș și Curtea de Argeș –Pitești, va avea opt noduri rutiere și nouă tuneluri.

Constam Procesare Oțel este unul dintre furnizorii de top de servicii și materiale pentru construcții civile și de infrastructură din România, cu o experiență de peste 15 ani în fasonarea de oțel beton. Compania este specializată pe fasonare oțel, carcase pentru piloți forați, pereți mulați și structurit ridimensionale preasamblate, plasesudate, sârme și accesorii complementare pentru construcții, cuple me­canice Lenton și alte accesorii. Constam Procesare Oțel face parte din grupul de companii Constam, care fur­nizează de 25 de ani servicii și produse din domeniul construcțiilor pentru pro­iecte importante de infrastructură, precum Autostrada Soarelui, Autostrada Sibiu-Nădlac, Ca­lea Ferată Bra­șov-Sibiu, fundațiile a mai mult de 50% dintre centralele eo­liene din România și numeroase clădiri de birouri sau centre comerciale pe întreg teritoriul României.

loading...
error: Content is protected !!