Economic

Fa-ti angajatii fericiti oferindu-le cosuri cadou!

Chiar dacă mai sunt mai bine de două luni până la Crăciun, ca un adevărat om de afaceri care nu lasă nimic să îl ia prin surprindere, cel mai probabil deja ai început să te gândești la această perioadă. Este una în care ne place să oferim și să primim cadouri, iar printre cei aflați pe lista ta se află și angajații tăi, cei care alături de tine încearcă și chiar reușesc să facă din business-ul tău unul de succes. Te gândești să le răsplătești cu un gest aparte loialitatea și dăruirea lor, așa că avem o sugestie pentru tine: cosuri cadou Craciun!

Un cadou elegant și plin de stil

Cu siguranță, gestul tău de a le oferi cosuri cadou nu va fi unul care să treacă neobservat, iar dacă mai adaugi și o felicitare cu câteva rânduri scrise chiar de tine, precum și un mic stimulant financiar, vei avea parte de cei mai mulțumiți angajați. Imaginează-ți numai chipurile lor, dar și a celor dragi, când vor aduce acasă darul de Sărbători de la tine. Magia Crăciunului există, ai grijă doar să faci parte din ea!

Tradiționale sau personalizate

Pentru că este vorba despre Sărbătorile de Iarnă, de regulă se merge pe coșuri cadou în care se află în special produse tradiționale: cozonac, o sticlă de vin, ceva preparate din carne de porc afumată sau la borcan, zacuscă, dulceață și o cutie cu bomboane pentru cei mici. Evident, nu este obligatoriu să le alegi pe acestea, le poți personaliza după bunul plac. Dar, indiferent spre care variantă îți îndrepți atenția, nu uita să adaugi ceva specific acestei perioade: o crenguță sau conuri de brad, un ornament de Crăciun.

Nu costă mult

Avantajul unor astfel de coșuri cadou este nu numai faptul că toată lumea le adoră, ci și faptul că nu costă chiar atât de mult. Iar faptul că le poți personaliza după bunul plac, face ca prețul să varieze, iar uneori este chiar mai avantajos așa decât, de exemplu, să organizezi o mare petrecere de Crăciun pentru angajați. De regulă, în aceste zile preferăm să stăm cu familia, și nu tot alături de colegii de serviciu. Evident, tu știi mai bine, noi doar am încercat să îți oferim unele sugestii.

Cumpără online

Poți opta să delegi pe cineva de încredere care să se ocupe de acest aspect sau, și mai bine, să le comanzi pe internet, pentru că lucrarea este destul de rapidă. Economisești timp prețios dacă procedezi așa și, cel mai probabil, și bani,

Ce produse se regăsesc în orice coș cadou

Indiferent dacă optezi pentru coșuri cadou de lux, tradiționale sau personalizate, există niște produse care nu au voie să lipsească din ele. În primul rând avem delicatesele, care trebuie să fie proaspete și rafinate. De asemenea, sticla de băutură. Aici poți alege tot ce vrei tu: un vin bun, țuică, palincă, sau poate ceva mai pretențios, cum ar fi un spumant, un coniac sau orice altceva. Eventual, poți opta pentru o sticlă de spumant pentru femei și ceva tărie sau un vin mai puternic pentru bărbați. Să nu uităm nici de dulciuri, unde chiar nu te poți plânge că nu ai de unde alege. Oferta este una generoasă, așa că poți să te ”joci” cu produsele, după cum dorești. Printre acestea trebuie însă să se regăsească dulciuri italienești, franțuzești sau renumitele bomboane de ciocolată belgiană, pe care toată lumea le adoră.

La final, pentru că tot sunt coșuri cadou oferite de firmă, poți adăuga și un obiect personalizat cu logo-ul companiei: agendă, instrumente de scris, breloc, calendar de birou sau orice altceva consideri că se potrivește.

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker