Mai mulți filologi au remarcat faptul că, odată cu epidemia de coronavirus, a izbucnit în presa românească și o epidemie de cuvinte care, pur și simplu, nu există în dicționare. Paginile ziarelor, ecranele televizoarelor și largul internetului au fost inundate, brusc, de „izoletă”, „contacți”, „carantinat” sau „po­zitivat”. Cuvinte noi, provenite din jargonul me­dical, dar pe care nu le veți găsi în DEx. Fie pentru că ele au fost inventate recent („izoletă”), fie pentru că au înlocuit expresii deja existente („a intra în/a ieși din carantină”, „a fi depistat pozitiv”), fie pentru că sunt folosite greșit, ca să nu zic abuziv (cazul pluralului „contacți”).

„Coronavirusul îmbogă­țește substanțial limba română”, exclamă profesorul universitar Alexandru Călinescu de la Iași. Care trece în revistă, pe o rețea socială, câteva dintre inovațiile lingvistice de ultimă oră. Comentariile iro­nice la postarea sa, inclusiv ale unor respectați oameni de litere, ca Doina Uricariu sau Tereza Petrescu, nu cred că mai au nevoie de completări. La rândul său, doamna Rodica Zafiu, de la Universitatea din București, consideră respectivele cuvinte „nepotri­vite”. Chiar dacă nu condamnă în mod explicit folosirea lor, analiza sa din “Dilema Veche” mi se pare clară ca o zi de primăvară.

Dar, așa cum știm, limba e ca un organism viu. Celulele sale – cuvintele – se nasc, trăiesc și, uneori, mor. După cum bine nota odată criticul literar Nicolae Manolescu, în “Viața și moartea cuvintelor”, o cro­nică a uneia dintre ultimele cărți ale regretatului academician Marius Sala. Ce facem însă atunci când cuvintele apărute peste noapte complică, fără niciun motiv și fără nicio logică, regulile și-așa destul de stufoase ale limbii române?

Cel mai bun exemplu e, fără doar și poate, pluralul „contacți”. Conform DEx, ediția 2009, substantivul “contact” are genul neutru. Prin urmare, se spune corect “un contact/două contacte”. Definiția lui acoperă și accepțiunea medicală în cauză: „1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două ­energii etc. (…) 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare”.

Între paranteze fie spus, etimologia însăși e fascinantă. Vine din latinescul contactus, creat din sufixul con- și tangere (infinitivul prezent al verbului tango), care însemna a atinge. De aici provin, în limba română, evidentul a atinge, dar și tangențial, intangibil, contingent, ba chiar și atât de potrivitele, în situația de față, conta­giune sau contagios. Cei cu o minimă cultură vor fi auzit, probabil, formula „Noli me tangere” („Nu te atinge de mine”, în traducerea românească), din Noul Testament. E replica lui Iisus atunci când îi apare, după înviere, Mariei Magdalena. și, de asemenea, e titlul unor tablouri celebre ale pictorilor renascentiști, precum Tițian, Correggio, Fra Angelico sau Holbein cel tânăr.

Sigur, nu trebuie să fi citit atât ca să înțelegi de ce e inutil și ilogic nou-veni­tul „contacți”. În primul rând, pentru că, așa cum arătam, avem deja o formă acceptată de plural în dicționare. În al doilea rând, pentru că, după cum aflăm zilnic din fluxul de știri, ”contacții” nu sunt exclusiv bărbați. Ei pot fi, fără îndoială, și femei. Ca să nu mai zic de „persoane”, având același gen feminin.

Deși pare o chestiune simplă, care ține mai întâi de bun simț, constat că analfabeții de presă n-o înțeleg câtuși de puțin. Unul dintre ei, absolvent de jurnalism la școala „găinii care naște pui vii”, susține că medicii știu mai bine decât lingviștii cum trebuie să vorbim și să scriem. Și că, dacă ei spun „contacți”, o putem face nestingheriți și noi, ceilalți, cei care ne ocupăm cu scrisul sau cu vorbitul. Aceasta e concluzia unui text intitulat, magistral, „Coronavirsul naște monștrii” (sic!). Să mai adăugăm că personajul are mari probleme în a înțelege noțiuni elementare de gramatică. El scrie, senin, “vi-o” în loc de “v-o”, greșeală pentru care ar putea rămâne ușor corigent în clasa a VII-a.

Evident, de la antici încoace, criteriul esențial al unei limbi este „uzul”, adică folosirea ei continuă. „Multe cuvinte căzute-or renaște și iar au să cadă / Cele ce-s în prețuire acum, dacă astfel vrea uzul, / El, cel pu­ternic, mereu îndreptar, călăuză-a vorbirii”, scria poetul latin Horațiu în „Ars Poetica”. Nimeni nu ne poate garanta astăzi că păsăreasca medicală care a creat „contacți” va intra în vocabularul unanim acceptat al limbii române. Până atunci, noi vom spune în continuare un contact/două contacte. Altminteri, vom păți ce am pățit cu nesufe­ritul „virusuri” versus „viruși”, cum observa recent scriitorul, publicistul și, nu în cele din urmă, lingvistul Dan Alexe.

Morala? Dacă o limbă e vie, nu e obligatoriu s-o lăsăm la voia întâmplării!

P.S.: Pentru cei care au deschis mai târziu televizorul sau internetul, trebuie să precizez cine e analfabetul de presă. Răspunde la numele Dan Andronic și are tot atâta legătură cu presa, cât are cu gramatica. Textul de față nu e un răspuns la delirul agramat pe care-l produce constant. E doar un prilej să îi rog din nou pe medici, cu tot res­pectul pentru profesia lor, să nu mai stâlcească limba română cum le vine la gură.

(Text publicat în “Newsweek România”)

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. Cam mare tevatura pentru fiul profesorului de română Al.B. care a studiat stilurile funcționale ale limbii române cu acad. Ion Coteanu. Stilul tehnico-științific, mixat cu jargonul profesional medical, adoptă elemente lexicale sintetice sub presiunea luptei cu secundele în salvarea de vieți. Preluarea aidoma, în demersul jurnalistic, a exprimării personalului medical este într-adevăr imputabilă jurnaliștilor.

  2. Bună inițiativa ziarului Opinia de a publica această necesară … punere la punct, cu atât mai mult cu cât vine de la un fost jurnalist buzoian !… După aerul ceva mai ușor de respirat, ar trebui și limba română să-și revină la … dulceața ei !

Comments are closed.