Educație

De Ziua Copilului, „Hasdeul” își deschide porțile… online pentru elevii de clasa a VIII-a

A intrat în tradiția Colegiului Național „B.P. Hasdeu” ca, anual, să ofere elevilor  de clasa a VIII-a șansa să facă, pentru o zi, cunoștință cu viața de licean în cadrul colegiului, să se familiarizeze cu atmosfera și condițiile în care și-ar putea petrece următorii patru ani. Anul acesta, ziua dedicată elevilor ce vor absolvi în curând opt clase este 1 iunie. Astfel, de Ziua Copilului, cadrele didactice ale Colegiului Național „B.P. Hasdeu” îi invită pe adolescenții aflați în prag de liceu, care aspiră să ajungă elevii acestei unități de învățământ, să li se alăture în cadrul unui eveniment pe care l-au denumit generic „O altfel de Zi a Porților Deschise”.

Este o întâlnire altfel, pe care o propun cadrele didactice ale prestigioasei unități de învățământ, pe de o parte pentru că activitățile propuse copiilor sunt inedite, dar și pentru că acestea vor avea loc în spațiul virtual, și nu fizic, așa cum s-au petrecut în anii anteriori.

Iată ce spun organizatorii despre acest eveniment: „Pe 1 iunie 2021, Colegiul Național <Bogdan Petriceicu Hasdeu> organizează Ziua Porților Deschise. Cu această ocazie, toți cei interesați de activitățile noastre sunt invitați să cunoască mai bine <Hasdeul>, oamenii lui, rezultatele lui. Având în vedere restricțiile impuse de situația epidemiologică, <Hasdeul> își va deschide porțile în spațiul virtual… cu încrederea că, începând cu anul viitor, vă vom putea găzdui din nou în sălile colegiului. Așadar, evenimentele dedicate <Zilei Porților Deschise 2021> vor avea loc online”.

Conducerea instituției anunță, așadar, un program de activități online, potrivit următorului orar:

  • 10.00-11.00 – „Întreabă-ne despre Hasdeu!”, o activitate la care elevii de clasa a VIII-a din județul Buzău, părinții lor, precum și alte persoane interesate, vor putea pune întrebări și afla informații utile despre colegiu de la elevii seniori ai colegiului.

Cei care doresc să participe la discuție o pot face folosind acest link:

https://us02web.zoom.us/j/85190229907?pwd=Z21YTXF4V1kxcGtWamFxYUJWM0Q0Zz09

Meeting ID: 851 9022 9907 Passcode: 098560 sau  o pot urmări  pe contul de Facebook al colegiului.

 

  • 15.00-16.00 – „Buzău – Singapore în doar 50 de minute”. Este vorba despre o videoconferință, în care, timp de o oră, cadrele didactice și elevii vor avea posibilitatea să discute cu invitata colegiului buzoian, Kiruthika Curic – Senior Manager la Science Centre Singapore. „Vom vedea cum arată cel mai mare Centru Științific Interactiv din lume și vom vorbi despre cel mai performant sistem de învățământ”, spun organizatorii.

Cei interesați se pot alătura discuției folosind acest link:

https://zoom.us/j/93801213233?pwd=eTVadWhCUHFKd3B3cEVYaVkzR3ZTQT09 Meeting ID: 938 0121 3233 Passcode: HasdeuBZ sau urmărind-o  pe contul de Facebook al C.N. „B.P. Hasdeu”.

  • 17.00-19.00 – „Hasdeul dezbate – meci demonstrativ”; șase membri ai Clubului BPHDebaters vor dezbate moțiunea „Acest parlament ar acorda Gretei Thunberg Premiul Nobel pentru Pace” (transmis pe Facebook).

Informații despre „Ziua Porților Deschise” în „Hasdeu” pot fi obți­nute și de pe paginile de Facebook și Instagram ale colegiului.

https://www.facebook.com/bphasdeu.ro

https://www.instagram.com/cn_bphasdeu/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker