Economic

Dacia nouă sau Volkswagen second hand! Acestea sunt preferințele auto ale buzoienilor

ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România) a anunțat că numărul de înmatriculări noi a crescut pe României în perioada perioada ianuarie-septembrie 2023. ACAROM a anunțat la început de octombrie o creștere în ceea ce privește numărul de înmatriculări noi din țară în acest an. Statistica a comparat situația din 2023 cu cea din primele nouă luni ale anului 2022. Asociația a mai anunțat și brandul de mașini preferat al românilor: Dacia.

Datele asociației arată că, în primele nouă luni ale anului curent, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a atins valoarea de 110.011 de unităţi. Astfel, putem vorbi despre o creștere de 15,46 la sută în comparație cu primele luni ale anului precedent.

ACAROM a dezvăluit și mărcile care sunt în topurile preferințelor șoferilor din România. Dacia se află în fruntea clasamentului, înregistrând 35.916 de unități înmatriculate. Pe pozițiile următoare se află Renault, cu 8.271 de unități și Skoda cu 7.997. Urmează Toyota cu 7.888 și Volkswagen cu 7.694. Acestea sunt urmate de Hyundai cu 6.667, Ford cu 5.171. Mercedes, BMW și Suzuki au înregistrat 3.510, 3.517 și 3.516 de unități înmatriculate, respectiv.

Numărul autoturismelor second hand înmatriculate scade în România

Asociaţia Constructorilor de Automobile din România a anunțat și o premieră absolută în țara noastră. Potrivit statisticii, numărul autoturismelor second hand înmatriculate în România a scăzut, pentru prima dată în septembrie 2023, în comparație cu luna septembrie a anului 2022. În septembrie au fost înregistrate 26.227 de unităţi, mai puţin cu 4,73 la sută faţă de acelaşi interval din 2022.

Tot la categoria automobilelor second hand, în perioada ianuarie-septembrie din acest an, s-a înregistrat un total de 202.255 de unități înmatriculate în România. Drept urmare avem o scădere de 16,4 la sută în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.

Totodată, dacă analizăm datele raportate lunar, observăm o descreștere a interesului general în luna septembrie. Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 11,59 la sută în România, în luna septembrie, în comparație cu aceeași lună din 2022, ajungând la un total de 10.545 de unități, conform datelor furnizate de ACAROM.

Care este situația la Buzău

În Buzău șoferii merg după principiul Dacia nouă sau Volkswagen second hand. Statisticile lunii septembrie arată că în Buzău aceste două mărci au avut cele mai multe înmatriculări. 317 de autoturisme au fost înmatriculate în luna septembrie în Buzău, iar dintre acestea 55 au fost mașini noi. Cele mai multe, așa cum era de așteptat, au fost marca Dacia, respectiv 19.

De cealaltă parte, buzoienii au achiziționat 76 de mașini marca Volkswagen, cele mai multe second hand. Doar două mașini Volswagen înregistrate în luna septembrie în Buzău au fost noi, potrivit statisticilor.

Articole similare