Economic

Cum poți evita oboseala ochilor din cauza calculatorului și a condusului la volan?

Îți poți imagina că trăiești fără vedere? Înfricoșător nu? Viața ta poate fi destul de complicată dacă ai avea dizabilități totale sau parțiale de vedere. Prin urmare, trebuie să fii mult mai atent la sănătatea și viața ta. Numeroase studii arată cât de importantă este sănătatea ochilor și implicit a întregului corp.

În acest secol foarte bogat în descoperiri și invenții care au transformat știința și tehnologia cu susul în jos, trebuie cu siguranță să reducem timpul petrecut în fața noilor tehnologii și dispozitive portabile, care prin lumina emisă de ecrane în mod continuu, ne afectează vederea în mod grav și chiar ireversibil.

În ziua de azi, oamenii dedică puțin timp altor lucruri departe de calculator, laptop ori smartphone. Ei greșesc enorm prin acest stil de viață și în plus riscă să-ți piardă agilitatea vederii din cauza efectului nociv al luminii albastre care este emisă de ecranul gadget-ului.

Principalele probleme de vedere, pe care le au oamenii, apar din cauza faptului că sunt dependenți de obiceiuri nesănătoase:

  • Oamenii stau prea multe ore la calculator și astfel ajung să experimenteze tulburări oculare – au vederea încețoșată, ochii roșii, oboseală la ochi, simptome ale sindromului vederii computerizate (CVS)
  • Privesc fix o perioadă îndelungată de timp ecranul laptopului sau al altor dispozitive digitale
  • Lucrează ore în șir pe calculator și asta le produce dureri oculare și oboseală
  • Conduc mașina pe distanțe lungi fără pauze și încordează privirea.

Datele statistice arată că:

  • 80% dintre tulburările vizuale ar putea fi prevenite și vindecate, însă oamenii nu conștientizează asta la timp
  • 30% dintre copiii lumii au probleme de ochi
  • 30% dintre oamenii care muncesc au vederea slabă
  • În țara noastră, unul din 7 români are probleme de vedere
  • În SUA, 60% dintre adulți petrec cel puțin 6 ore pe zi pe laptop, tabletă, smartphone
  • Aproximativ 70% dintre adulți folosesc în mod regulat gadget-uri și au simptome de tulburări de vedere din cauza luminii artificiale și nu au făcut nimic pentru a preveni asta sau pentru a-și ameliora simptomele.

Importanța menținerii sănătății vederii, dacă se lucrează multe ore la calculator

Majoritatea oamenilor nu știu că este foarte important să-și protejeze ochii atunci când stau timp îndelungat pe laptop. Indiferent dacă este vorba despre munca online sau de distracție în lumea virtuală a jocurilor virtuale pe Internet, ochelarii de calculator sunt necesari pentru a preveni deteriorarea vederii.

Lumina albastră este dăunătoare ochilor și deci este important să vă echilibrați timpul de ecranare cu alte activități, care se pot realiza în aer liber.

Consecințele expunerii mult timp la lumina ecranului computerului sunt mari și dăunătoare:

  • Lumina artificială ne poate afecta ritmul circadian și inhiba producția de melatonină
  • Există dovezi științifice care demonstrează că lumina albastră afectează vederea, produce oboseală, senzație de disconfort la ochi, uscăciune oculară
  • Lumina albastră poate afecta în timp acuitatea vizuală și accentua miopia.

Studiile cercetătorilor arată că miopia se poate preveni prin reducerea timpului de expunere în fața computerului și a efectuării de pauze în aer liber. Ei consideră că miopia va afecta tot mai mulți oameni în următorii ani; aproape jumătatea din populația lumii va suferi de miopie până în anul 2050. Miopia netratată poate duce la pierderea vederii.

Importanța vederii la volan

Siguranța la volan este vitală pentru orice șofer și începe cu o vedere bună. Oboseala și somnolența reprezintă factorii principali ai accidentelor mortale. Cifrele alarmante i-au determinat pe experți să producă ochelari de condus, respectiv ochelari de protecție la volan care reduc oboseala. Studiile cercetătorilor arată că șoferii își pierd o parte din atenție după 2-3 ore de condus.

Multe accidente de mașină pot fi evitate cu ochelari de protecție, care nu trebuie să aibă lentile colorate (albastre, verzi sau roz) ce pot reduce vizibilitatea. Ochelarii de condus sunt creați pentru a fi rezistenți la radiațiile ultraviolete UV, la ceață, pentru a reduce oboseala și a scădea riscul de accidente legate de adormirea la volan.

Specialiștii au examinat beneficiile și confortul utilizării de ochelari de condus și ochelari de calculator. Aceștia nu sunt ca ochelarii de vedere, au lentile speciale pentru o excelentă claritate și durabilitate, au caracter antireflex și reduc oboseala, sunt realizați astfel încât să protejeze ochii de lumina albastră, să fie rezistenți la amprente și factorii externi.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker