duminică, 24 ianuarie 2021

Culoarea sentimentelor… plăcinta cu surprize!

Într-un limbaj colocvial, sau, așa, mai de colțul mesei, de năduf, alegerile care se tot chinuie să-și tragă fermoarul numărătorii au fost nașpa! De nicio culoare! În loc să limpezească apele politicii autohtone, mai rău le-au tulburat, le-au împotmolit. Au băgat căruța cu trei cai frumoși în șanț. Vom asista iar la calcule meschine, jocuri de interese, orgolii exacerbate, înjunghieri pe la spate? Jalnic! Pușchea pe limbă!…

Altminteri, numai în pielea pemepiștilor să nu fi fost, să aștepți câteva zile, după ce se anunțaseră 99,99 la sută din rezultate, să vezi dacă mai aduni 0,10 la sută pentru a ateriza în fotolile călduțe ale puterii. Că s-au mai văzut cazuri, redistri­buri, alea-alea… Să dansezi țonțoroiul, mărunțel și apă­sat, tot pe loc, pe loc, și locuri ioc… Cât despre Ponta, a venit momentul decontului,  prea se autoproclamase pe un piedestal de lider neîn­țeles, de Mafaldă a stângii, au început să-i cadă pernele una după alta, ca-n basme, cu eroul negativ. La loc comanda, replierea în front …

Nici partidele care s-au calificat, pe un fundal de non-combat al electoratului, nu dau pe dinafară de euforie. Cel puțin pesedeul, trai nenică, nu prea trebuie să se lege la cap, n-a ieșit deloc prost, răbdare și niscaiva reforme interne pornite din meritocrație, bașca opoziție credibilă. Cu ăștia de la guvernare va fi de-a baba oarba, unde dai și unde cra­pă…

Șifonat, boțit, redus caricatural, iese, paradoxal, pre­ședintele, deși nu a fost unul dintre actanți, teoretic. Sau nu avea de ce să se amestece, conform Consti­tuției și fișei postului. Or, parcă era unul dintre în­chipuiții teroriști din decembrie ’89 – trăgea din toate pozițiile! Și numai în PSD, pe care nu l-a acuzat și că a furat mărul din Gră­dina Edenului, de unde s-ar trage toate nenorocirile uma­nității. și persistă, cu o „asinuitate”  vrednică de cauze mai bune…

Apropo de cauze… Nu l-am văzut și auzit cel puțin la fel de vehement, vituperant, neîndurător, în scandalul măștilor neconforme, care mai rău infectau, expuneau, condamnau purtătorul. Ge­nocid sadea! Și domnul pre­ședinte a bălmăjit ceva, a mer­melit-o, a pasat castana firbinte de parcă se mur­dărise și nu știa cum să se spele mai repede. Ceva în genul când nu s-a precipitat aghiotantul să-i ia pardesiul la secundă, și l-a trântit pe capota mașinii. Pardesiul zic, de aghiotant n-am aflat ce papară și-a luat…

Să fim corecți, în zona omeniei, empatiei, lucrurilor aparent mărunte, dar vitale pentru contribuabil, nu doar mîndrul nostru Klaus a ră­mas dator vândut. Este de notorietate criza Eutyrox, un medicament în lipsa că­ruia suferindul de tiroidă simte cum i se scurge via­ța din trup. Și lipsește Eutyroxul, ca și alte medicamente vitale,  nu se găsește decât la mila hazardului de ceva vreme, iar dintre decidenții politici nu am știre să fi luat vreunul foc. Foc și pară, domnule Iohannis, dom­nilor guvernați, aleșilor! Poate și asta așteaptă ale­gătorul, un mesaj că vă pasă. Și absenteismul chiar nu ar mai avea scuză, altfel discutabilă …

Teme fără culoare po­litică, asta așteaptă românul, teme majore sau minore, dar să-i meargă „la bun și bine”. În cartea sa fenomen „The Help”, scriitoarea Kathryn Stockett descrie cum eroina coace, la propriu și la figurat, o dulce răzbunare. Din categoria cine a pus magiun pe clanță!? Mai cunoscută, deh, trăim în era online, este ecranizarea – Culoarea Sentimentelor, cu uluitoarea Vio­la Davis, dați o căutare rapidă și vedeți, de vreți, care era „ingredientul” plă­cintei cu surprize. Păi cam așa arată și rezultatul recentelor alegeri parlamentare, cu toate culisele negocierilor în toi.  Păi, da…

P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

2 COMENTARII

  1. Cei mai mulți dintre „aurarii” alegerilor din 6 decembrie, cadoul românilor de Sfântul Nicolae pandemic, nu știu nimic despre mișcarea legionară. Acela care cunoaște bine adevărul despre curățenia, credința și martirajul Ostașilor Domnului, cărturarul patriot Ion Coja și-a retras în ultimul moment candidatura, zice dumnealui, din motive de sănătate. Foștii lui studenți, printre care mă număr, sunt convinși că nu a vrut să dea apă la moară detractorilor care era de așteptat că vor declanșa atacul furibund asupra noii formațiuni de extracție naționalistă, acuzând-o printre altele și de resuscitarea Mișcării Legionare. Cosmopolitismul globalist, neo marxist, antiromânesc și ateu al apatrizilor userișt și al unor peneliști sighiartăi sigfriedieni va suporta greu în noul parlament punerea repetată a oglinzii în față, obligându-i să vadă chipul hâd al trădării de neam și țară.

  2. Mă încearcă un mic regret că n-am votat AUR. N-am crezut nicio clipă că ar putea fi lăsat să treacă pragul electoral. Simplul fapt că este atacat din toate pozițiile îl face și mai atractiv iar ștampila că este un partid neo-legionar îl onorează. Poate fi o bună ocazie să se mediatizeze ce a însemnat Mișcarea Legionară pentru poporul român și să se facă lumină în mistificata istorie oficială. Eu sunt un neica nimeni, în schimb, Mircea Eliade are un cuvânt care atârnă greu despre Mișcarea Legionară în Memoriile sale:

    „Nu știu cum va fi judecat de istorie Corneliu Codreanu. Fapt este că patru luni după fenomenul succes electoral al mișcării legionare, șeful ei se afla condamnat la 10 ani de temniță grea, iar după încă cinci luni era executat. Evenimente care mi-au reconfirmat că generația noastră nu are destin politic. Probabil că Corneliu Codreanu nu m-ar fi contrazis. Căci, pentru el, mișcarea legionară nu constituia un fenomen politic, ci era de esență estetică și religioasă. Repetase de atâtea ori că nu-l interesează cucerirea puterii, ci crearea unui «om nou». Știa de mult că regele îi pregătește pieirea și, dacă ar fi vrut, s-ar fi putut salva, refugiindu-se în Italia sau Germania. Dar Codreanu credea în necesitatea jertfei, socotea că orice nouă prigoană nu poate decât purifica și întări mișcarea legionară; credea, de asemenea, în propriul lui destin și în protecția Arhanghelului Mihail.

    În 1937-1938, tema cea mai populară printre legionari era moartea. Modelul exemplar îl constituie moartea lui Moța și Marin. Cuvintele lui Moța – «cea mai puternică dinamită e propria ta cenușă» – deveniseră literă de Evanghelie. O bună parte din «activitatea legionară» consta în slujbe, parastase, posturi negre și rugăciuni. Și cea mai puternică ironie a acelei primăveri 1938 a fost că nimicirea singurei mișcări politice românești care lua în serios creștinismul și biserica a fost începută sub oblăduirea Patriarhului Miron. Nu știu ce va fi gândit Codreanu când a înțeles că în câteva ceasuri va fi executat. Nu mă gândesc la credința lui, ci la destinul lui politic. Pentru că el asigurase pe Armand Călinescu, prin atâtea circulare, că legionarii nu vor reacționa, nici chiar când vor fi spânzurați de picioare și torturați. El dăduse ordine stricte de nonviolență, de renunțare chiar la rezistența pasivă, și dizolvase chiar partidul «Totul pentru Țară». Tactica lui Călinescu reușise: toți legionarii se lăsaseră prinși și se aflau acum în cușcă, așteptând, ca șoarecii, să fie arși de vii. Probabil că Codreanu, ca și atâția alți legionari, au murit convinși că jertfa lor va grăbi victoria mișcării. Dar mă întreb dacă unii din ei n-au văzut în moartea lor iminentă nu numaidecât o jertfă, ci consecința fatală a unei catastrofale erori de tactică politică. Știu doar că Mihail Polihroniade, care se număra printre foarte rarii șefi preocupați de victoria politică, iar nu de mântuirea sufletelor, i-a spus odată soției, în temnița de la Râmnicu Sărat, după executarea lui Codreanu:

    – Iată unde ne-au dus slujbele și parastasele!…

    La mai puțin de un an, avea să fie executat și el, care nici măcar nu avea mângâierea slujbelor și parastaselor. Dar n-a murit mai puțin senin ca ceilalți, cei credincioși. A cerut o țigară, a aprins-o și s-a apropiat zâmbind de zidul unde-l așteptau mitralierele”. (Mircea Eliade, Memorii)

Comments are closed.

loading...
error: Content is protected !!