miercuri, 15 iulie 2020

(co)VIDUL BUNULUI SIMȚ

Până în ianuarie nu ar fi sunat ca vocea celor 7 ani de acasă? Să te speli, copile, cu apă și săpun. Să nu strigi, mamă, stropindu-i pe alții cu particulele nesimțirii tale. Să păstrezi, băiete, distanța socială minimă (nu vrei de 30 cm? Poftim de 2 m!). Să joci fotbal, tinere, fără să scuipi pe jos între faze (aud că se prevede sancționarea cu cartonaș galben pentru flegme la firul ierbii. În rugby, volei, țurcă nu salivează nimeni în afară. Poate că e sportul prea secretant și nociv, nu obiceiul.) Să tratezi, dom’ doctor, cu mască și mănuși, protejându-te pe tine și pe pacient .

*

Necesare porunci, chiar dacă insuficiente. Orice ­educație, că tot plimbăm vorba din post TV în post TV, ar trebui să înceapă cu cea medicală.

Într-o lume liberă până și de ea însăși, (co)vidul bunului simț a schițat o apocalipsă în care Tatăl (sau Mama Natură, după preferințe) ne inundă anarhiile personale cu furtuni de citokine. Pe mal, când apa pare să nu mai crească (dar nici să scadă!) stă o omenire bântuită de gândul că e trasă pe sfoară de ea însăși. Într-atât de puțin ne cunoaștem.

Corabie ioc, doar câteva bărcuțe cu Remdesivir la prova și marinari în alb la vâsle. Noroc cu facebook-ul marilor conspirații și micilor biblioteci cu coperți identice că ne mai scapă din noi!

O sete bruscă de libertate și de drepturi ne înfoaie acum penele ce stăteau cuminți anul trecut sub diverse cizme. Zburăm în câteva zile din vremuri de potop aterizând fix în lumea noastră, a lui Caragiale. De pe mal cucurighează acum cu morcovul ieșit pe jumătate diverși domni Goe care exact în timpul unei pandemii vor la bulivard, ca sa stea pe telefon. Alături cotcodăcesc pe feisbuc coane Zițe, că le-a maltratat mitocanu’ mondial ținându-le în casă. Nu spune nimeni că e ușor să stai zgribulit pe malul unei ape pe care nu a cartografiat-o nimeni. Unde unora, amărâți, nu le poate trece foamea doar privind bunătățile dosite prin cămările altora.

Dar, nene Iancule, s-a­vem pardon, pentru că:

– nu ne mai putem duce la terasă la Union să ne vază lumea.

– amploaiații de noi nu mai putem lucra de dimineață până seară să uităm de viață, stând 3 ore în trăsură cu nasul în benzen.

– nu mai putem merge la o crâșmă să ne preschimbăm în Lache, Mache și alte specii.

*

În general, nu mai putem face în loc să fim.

Că, nene Iancule, ce greu e să fim cu noi înșine când nu avem ce face!

Costin DUȚU este doctor în științe Medicale, medic primar de Chirurgie generală la Spitalul Militar Central (www.drcostindutu.ro).

Mai multe texte, în volumul „Sutură de gând”

loading...
error: Content is protected !!