Sănătate

Contra cost la medic de la 1 februarie?

Medicii de familie sunt deciși să nu mai încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru luna februarie, dacă CNAS nu va crește actualele tarife de decontare. Acest lucru înseamnă că medicii de familie ar putea continua să acorde aceleași servicii medicale, dar contra cost – nimic nu va mai fi decontat. În București, peste jumătate dintre medicii de familie sunt deciși să nu mai lucreze cu CNAS, dacă sumele decontate de Casă către medici nu vor crește, a anunțat luni, într-o conferință de presă, Mihnea Stroe, președintele Patronatului Medicilor de Familie București – Ilfov.

Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București Ilfov, spune că o eventuală decizie de a oferi servicii medicale contra cost va fi discutată și luată la nivel naționalÎn acest moment, medicii nu exclud această variantă, cu toate că, spun ei, nu și-au lăsat niciodată pacienții fără servicii medicale.

Și medicii specialiști din ambulator sunt deciși să nu mai încheie contracte cu CNAS la actualele valori propuse de Casă, ceea ce înseamnă că nici ei nu ar mai putea acorda servcii medicale decontate, spune Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Medicilor de Ambulator.

În medie, un serviciu medical este plătit cu 3-5-7 puncte, ceea ce înseamnă că medicii vor acorda servicii decontate cu doar 10, 15 sau 20 de lei. Sumele sunt în scădere față de anul trecut. De remarcat însă că un medic poate factura la CNAS mai multe servicii în cadrul unei consultații.

​Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a răspuns, luni, într-o conferință de presă, întrebat în legătură cu soluțiile pentru creșterea finanțării pentru medicina de familie și cea de ambulator, că „Eu sunt la Ministerul Sănătății, negocierile și contractele se încheie cu CNAS, iar finanțarea este aprobată de Ministerul Finanțelor. Din punctul meu de vedere, trebuie să existe o astfel de soluție, de rectificare bugetară.”

​Casa Națională de Asigurări de Sănătate va începe joi, 18 ianuarie, negocieri cu reprezentanții medicilor de familie și ai celor de ambulator, care sunt nemulțumiți de sumele propuse pentru decontarea serviciilor medicale către cabinete în acest an și amenință că, de la 1 februarie, nu vor mai încheia contracte cu CNAS și ar putea să nu mai acorde servicii medicale decontate.

Valorile serviciilor propuse de CNAS pentru 2024 – mărul discordiei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat, joia trecută, în transparenţă decizională, valorile punctelor per capita și per serviciu – sumele decontate pentru fiecare pacient înscris în listă (în cazul medicilor de familie) și pentru fiecare serviciu medical oferit – în cazul medicilor de familie și al medicilor de ambulator.

Valorile propuse de CNAS:

  • 7,7 lei – valoarea punctului per capita
  • 6,2 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară (medici de familie)
  • 3,3 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.

 

 

Un comentariu

  1. Buna seara. Individul care a scăzut bugetul alocat medicinii primare cu aproximativ 50% fata de anul 2023, fara a lua în calcul inflația de aproximativ 15%, este un pensionar special. Da, președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este un fost general SRI. Un individ cu aproximativ 50.000 lei pe lună venituri din pensia specială, plătită de noi, cei mulți și proști și din indemnizația de șef al CNAS. Nu credeți? Citiți declarația lui de avere…. Întrebări: cum a ajuns un fost securist in fruntea uneia dintre cele mai potente financiar instituții ale statului român? Cum se justifică veniturile de peste 20.000 lei

    lunar ale angajaților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate? Nu credeți? Citiți declaratiile lor de avere .. Cum se face că angajații Caselor Județene de Asigurări de Sănătate sunt neveste sau copii ai liderilor PSD sau PNL de azi? Răspundeți dumneavoastră…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker