Consilierul local Teodor Cojocaru: „Lucrurile bune pentru refugiați se fac din suflet, nu să pui poze pe Facebook”

Tragedia umanitară provocată de războiul din Ucraina i-a determinat pe circa 3,5 milioane de locuitori ai acestei țări să își părăsească casele, viața pe care o duceau și chiar familiile și să aleagă o destinație nouă pentru a fugi din calea conflagrației care nu pare să se oprească. În România au intrat peste 400.000 de persoane din Ucraina, unele doar pentru a tranzita teritoriul nostru, iar altele pentru a rămâne. Printre orașele care s-au mobilizat și au primit cu brațele deschise refugiații se numără și Buzăul. Cei mai mulți  au venit în data de 8 martie, atunci când, din trenul în care erau peste 1.300 de suflete, circa 300 de persoane, mame cu copii, s-au oprit în acest oraș. Bineînțeles că nu au rămas toți în județ, mulți dintre ei și-au continuat călătoria către alte orașe sau țări, dar pentru cei care au rămas în Buzău, viața a început să prindă din nou contur.

A trecut aproape o lună de când Buzăul găzduiește persoane care au fugit din calea războiului doar cu ce aveau pe ele și câteva lucruri într-un mic bagaj. Teodor Cojocaru, consilier municipal și unul dintre cei care se ocupă de situația refugiaților de la Hotelul Maria de pe strada Transilvaniei, a oferit, pentru cititorii cotidianului OPINIA, detalii despre starea actuală a refugiaților, despre cât de greu le-a fost la început, dar și cum au ajuns aceștia să fie momeală pentru o postare pe Facebook.

„Majoritatea dintre ei sunt la noi de aproape o lună, dar sunt mult mai OK acum față de cum prezintă toată lumea. Toată lumea vrea senzaționalul, dar cred că este important să știm și cum sunt ei. Eu cred că ei au venit aici pentru că nu mai aveau unde să se ducă, că ne-au ales pe noi să rămână aici este partea bună, sau rea, dar eu cred că este partea bună că au rămas la noi, pentru că uitându-mă în țară pe unde stau (refugiații, n.r.) eu cred că în Buzău chiar au găsit un sprijin. Pe 8 martie, atunci când au coborât 300 de persoane la Buzău, cred că atunci mulți dintre ei erau speriați și nu știau ce va fi. Ideea este că din toate locurile din Buzău au plecat de peste tot refugiați, mai puțin din Hotelul Maria, pe care îl gestionez eu, împreună cu colegii. Pentru mine faptul că nu au plecat a fost un lucru bun, pentru că înseamnă că s-au simțit bine și m-am bucurat de asta”, precizează Teodor Cojocaru. „După trei săptămâni  să îi vezi că au început să se simtă din ce în ce mai bine, este un lucru foarte bun pentru mine, pentru că înseamnă că eu mi-am îndeplinit sarcina și ei se simt, nu ca acasă pentru că este imposibil, iar acest lucru înseamnă că ceea ce eu am avut de făcut, am făcut cu brio”, mai spune acesta.

„Erau ca niște bebeluși pe care îi învățam să facă pentru prima dată anumite lucruri”

Pentru a ajunge în starea apropiată de o normalitate relativă în care sunt astăzi, a fost foarte greu, ca atunci când înveți un copil să mănânce singur, mărturisește Cojocaru. „Nici pentru ei și nici pentru noi viața nu s-a sfârșit, lucrurile merg în continuare, dar la început totul a fost foarte greu. Erau ca niște bebeluși pe care îi învățam să facă pentru prima dată anumite lucruri, pentru că nu știau absolut nimic. La început mă întrebau dacă au voie să părăsească hotelul, pentru că nu știau, iar acum îi văd prin oraș, se duc în magazine, și-au făcut conturi la bancă, adică evoluția se vede. Ei vor doar o viață normală, așa cum au avut-o în țara lor și la fel ar trebui să ne comportăm și noi cu ei, adică nu trebuie să ne uităm urât la ei atunci când îi vedem pe stradă”.

Pentru a fi scoși din starea în care se aflau, refugiații au fost invitați să ia parte  la diferite activități. De exemplu, au fost la grădina zoologică, au fost la biserică, acolo unde buzoienii noștri i-au primit foarte bine. Lucrurile s-au schimbat, iar starea lor este una din ce în ce mai bună, au început să își facă poze, vorbesc cu apropiații prin mesaje și spun cum se simt la noi, povestește Teodor.

Cu toate acestea, există persoane care sunt nemulțumite de faptul că oamenii încă ajută refugiații din Ucraina și nu îi ajută pe românii aflați în dificultate; pentru acestea, Teodor are un mesaj: „Referitor la diferitele postări care apar pe rețelele de socializare, de ce îi ajutăm și de ce le dăm bani, oamenii aceștia nu sunt ca românii noștri care stau și nu muncesc chiar dacă au unde, oamenii aceștia nu au unde să se ducă să lucreze. Sunt simpli oameni care au doar câteva haine pe ei și atât, asta este tot ceea ce ei au și despre acest lucru se vorbește foarte puțin”.

Cinci persoane au început deja să lucreze

Dacă la început spuneau că în cel mult două săptămâni vor pleca acasă, pentru că totul se va sfârși, acum cei care au venit din Ucraina nu se mai gândesc să revină, ba chiar, cinci dintre mămicile cazate la Buzău au început deja să muncească, pentru că nu mai primesc salariile din Ucraina. „Cei mai mulți dintre ucraineni nu mai primesc salariile din țara lor, dar sunt câteva persoane care lucrează și online, deci ei cu siguranță își primesc salariile. Mulți dintre ei au venit cu laptopurile din Ucraina, dar sunt și persoane cărora le-au fost oferite de la Buzău, pentru că au donat diferite persoane sau companii. Sunt câteva companii din Buzău care sunt trup și suflet pentru refugiați și  atunci când sun și le spun că am nevoie de ceva reacționează imediat. Primele cinci femei au început deja să lucreze, iar trei dintre ele sunt angajate chiar la Hotelul Maria, două ajutor de bucătar și una să facă curat în hotelul în care sunt cazați. Ele voiau să facă acest lucru fără să fie plătite, doar că domnul Ionel Gagu (patronul Concas, proprietarul hotelului, n.r.) a spus că acest lucru este exclus și că vrea să le plătească pe femei”,  spune Teodor Cojocaru.

De asemenea, posturi pentru persoanele care au venit din Ucraina mai sunt, spune Teodor Cojocaru. Cineva caută să angajeze la o fermă de fructe de pădure, pe undeva prin zona de munte a județului, 15 persoane, și se plătește destul de bine. Menționăm că în Ucraina salariul minim este 115 dolari, iar la locul de muncă din zona de munte a județului Buzău salariul ar fi circa 600-700 de dolari, o diferență mare față de ce aveau în țara lor. „Eu sunt sigur că vor rămâne și la noi”, mai spune Teodor.

„Stau și mă gândesc că noi ne plângem că avem nevoie de forță de muncă, pentru că foarte multe persoane aleg să plece din România. Avem o șansă acum să luăm și noi câțiva oameni ca atunci când părinții noștri plecau din România pentru că nu aveau ce să facă și avem șansa să luăm oameni care vor să muncească și să rămână aici, pentru că ei nu mai au unde să se întoarcă acolo”, spune Teodor.

„Nu vine niciunul să ceară ceva”

La Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” se primesc în continuare produse pentru refugiați, așadar buzoienii care mai vor să facă o faptă bună se pot duce acolo cu ce au de oferit.

„Ei nu cerșesc, mie asta îmi place la ei, că nu vine niciunul să îmi ceară ceva, așa cum se întâmplă, din păcate, la noi în țară, cu ai noștri, pentru că este foarte frustrant să vezi oameni de 20-30 de ani care nu muncesc pentru că iau ajutor social, plătit tot de o persoană care muncește, aceasta este problema la noi în țară. Acești oameni chiar nu cer nimic, acesta este și motivul pentru care îmi place să lucrez cu ei. Bineînțeles, problema este limba, dar am tot timpul traducător. De fiecare dată când le spun să facem ceva, se mobilizează și fac toți. Așa s-a întâmplat și când am făcut locul de joacă, trebuia să facem curat și într-o duminică s-au mobilizat toate femeile și au făcut totul lună. Sunt foarte multe gesturi pe care ei le fac pentru a-mi mulțumi pentru toată această perioadă în care le-am fost alături”, mai spune Teodor Cojocaru.

„Ei au nevoie de oameni care să le arate calea”

„Atunci când au venit, pe 8 martie, unii dintre ei aveau și câte o săptămână de când  erau numai pe drum. Vă dați seama cât de greu a fost pentru acei copii să doarmă numai pe drumuri. Când au venit își doreau să se întoarcă foarte repede și ziceau că într-o săptămână-două se vor întoarce acasă, acum au realizat că viitorul lor acasă este sub semnul întrebării, pentru că nu știu când se va reface toată infrastructura de acolo”, spune Teodor.

La Buzău, majoritatea persoanelor sunt din Nikolaev și Mariupol, cele mai afectate orașe de invazia rusă. De aceea, oamenii sunt conștienți că nu se mai pot întoarce acolo. Și-au lăsat acolo soții, care acum sunt în război și vorbesc tot timpul cu ei și primesc poze cu drumurile care erau și nu mai sunt, casele care erau și nu mai sunt, podurile care erau și nu mai sunt. Sunt lucruri de durată care, cu siguranță, nu se vor reface foarte repede. „Noi trebuie să avem grijă de acești oameni cel puțin până în momentul în care se vor angaja, pentru că după, cu siguranță vor avea o viață normală. Dar până atunci, trebuie să îi susținem. Ei nu au nevoie de mila nimănui, au nevoie doar ca oamenii să se comporte cu ei așa cum se comportă cu ceilalți. Noi avem în continuare nevoie de produse, cu toate că avem firme care ne-au ajutat destul de mult și ne este rușine câteodată să îi mai sunăm”, spune Cojocaru.

Buzoienii au fost solidari și i-au ajutat pe refugiați, dar, de cealaltă parte, au existat și persoane care au făcut anumite lucruri doar pentru a se afirma pe rețelele de socializare sau pentru a apărea la televizor. „Lucrurile bune se fac pentru suflet, nu pentru o postare pe Facebook, mai ales atunci când în spate există o poveste dureroasă”, consideră Teodor Cojocaru. „Ei au nevoie de oameni care să le arate calea și noi trebuie să le arătăm calea fără să apărem în reviste, ci în liniște, pentru că lucrurile bune se fac din suflet, nu pentru poze pe Facebook, din păcate”, spune acesta.

Este foarte important ca buzoienii să îi trateze normal și să îi ajute să se integreze, pentru că, în viitor, acești oameni pot contribui la economia municipiului. „Îmi doresc ca oamenii care îi văd pe stradă să se comporte normal cu ei, așa cum s-a întâmplat la biserică, pentru că au fost la biserică și oamenii s-au comportat admirabil cu ei, dacă îi întreabă ceva pe stradă, chiar dacă nu înțeleg, pentru că nici eu nu înțeleg, să își deschidă telefonul și să bage un Google Translate, pentru că este foarte simplu. Ei își doresc doar să se întoarcă la viața lor dinainte și dacă nu pot, deocamdată, hai să îi ajutăm noi să aibă o viață cât de cât normală”, spune Teodor.

La nivel județean, săptămâna trecută erau circa 150 de persoane refugiate.  De asemenea, sunt și mulți ucraineni cazați de persoane fizice. „Cred că 150-200 sunt la nivelul județului”, spune Teodor Cojocaru. Iar la Hotel Maria sunt 65 de persoane, hotelul este plin și au rămas toți. Printre refugiați sunt doar doi bărbați, pentru că în Ucraina, dacă au peste trei copii, bărbații au voie să părăsească țara. În rest, în principiu sunt bunică, mamă, copii. Un lucru bun, pentru că bunicile rămân cu copiii, iar mamele pot pleca la serviciu.

Printre persoanele care au rămas la Buzău nu există nicio femeie care și-a pierdut soțul în război. Femeile care sunt cazate în Buzău țin permanent legătura cu soții lor care luptă acum contra rușilor; însă există perioade în care, pentru scurt timp, nu pot comunica din cauza faptului că le este tăiat internetul. Aici, la Buzău, persoanele care au venit din Ucraina beneficiază de tot sprijinul. „Vorbesc cu ei, știu ce fac. În Mariupol, de exemplu, sunt perioade în care nu pot vorbi cu ei, pentru că le taie internetul și telefonia, dar revin, după o zi și vorbesc. Noi le-am creat toate condițiile, au internet, le-am dat cartele de România”, mai spune Teodor.

Au scăzut donațiile

Așa cum era de așteptat, donațiile pentru refugiați au scăzut din partea persoanelor fizice, dar sunt în continuare firme care sunt trup și suflet alături de persoanele care au plecat din calea războiului și le oferă tot ce au nevoie, spune Teodor.

„A fost acel boom de la început, atunci când toată lumea a sărit în ajutor și când toți erau dornici să vină și să doneze și pentru acest lucru le mulțumim, iar acum au mai rămas foarte puține persoane care vin și vor să ajute în continuare, pentru că, încet-încet, lumea își reia viața pe care o avea. Cred că mesajul nostru, și al oamenilor care fac politică în orașul nostru și al oamenilor care lucrează în instituțiile importante, Prefectură, Primărie, Consiliul Județean, este că trebuie să le arătăm în continuare că au sprijin din partea noastră și că noi nu i-am ajutat doar o săptămână. Trebuie să îi ajutăm în continuare cât o să dureze, fie că o să dureze o lună, un an, noi trebuie să fim lângă ei, pentru că nu au nimic. Nu e ca și cum i-am adus aici, i-am cazat și gata. Ne-am asumat că o să îi ajutăm, inclusiv pe copii și din acest punct de vedere cred că la Buzău stăm bine”, a mai spus acesta.

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” este deschis în fiecare zi pentru buzoienii care vor să dea o mână de ajutor. Acolo este o echipă formată din angajații Centrului, dar sunt și voluntari care au ajutat foarte mult în această perioadă și s-au implicat pentru ca totul să fie bine. De aceea, buzoienii care vor să doneze în continuare sunt așteptați la Marghiloman: „Oamenii care au ajutat și pot să mai ajute în continuare ar fi foarte bine, dacă nu le mulțumim pentru ceea ce au făcut până acum și sper ca la sfârșitul acestui război, pentru că sper să se termine, să avem mai mulți oameni care să ne ajute din punct de vedere profesional, pentru că sunt destule companii care se plâng că au nevoie de forță de muncă. Nu știu româna astăzi, dar nu înseamnă că nu o pot învăța. Noi, la Buzău, avem și notari și profesori, specializări de care avem nevoie”.

De la Primăria municipiului Buzău au fost încărcate și câteva camioane pentru persoanele din Ucraina, dar potrivit lui Teodor, oamenii de acolo au acum nevoie de medicamente.

Copiii au început să fie integrați în societate

Pentru că este foarte greu să stai cu copiii într-o cameră de hotel, la inițiativa autorităților a fost creat un loc de relaxare pentru cei mici, în care să își petreacă o bună parte din timp. De asemenea, copiii mai mari au început să fie introduși în școli. Doi dintre ei deja au fost la primele ore și se descurcă destul de bine, pentru că știu limba engleză, iar profesorii și copiii i-au primit foarte bine. „Am deschis imediat, cu ajutorul educatoarelor, un loc de relaxare pentru copii (pentru că este prea mult spus grădiniță), acum am început să îi introducem pe cei mai mari la școală. Au intrat deja doi, unul clasa a V-a, celălalt clasa a VII-a. Cei doi se descurcă la școală pentru că știu engleză și au fost destul de bine integrați în colectiv, iar copiii i-au primit cu brațele deschise. Acum am început să căutăm și pentru copiii ceilalți, mai mari, un loc unde să îi integrăm. Școlile  și-au arătat deschiderea pentru a-i primi, deci eu cred că ușor-ușor vor fi persoane care se vor stabili aici”, mărturisește Teodor.

Persoanele cazate în Buzău primesc trei mese pe zi, dar, având în vedere faptul că ei, de exemplu, mănâncă dimineața terci, le-a fost creată o bucătărie specială unde își gătesc tot ce au nevoie. „Noi le dăm produsele necesare și gătesc ce vor”, spune Teodor.

România a dat dovadă de solidaritate în aceste momente în care cetățenii au pus mână de la mână pentru a veni în ajutorul refugiaților ucraineni. „România cred că a dat cea mai mare palmă umanității în ultimii 30 de ani”, a conchis Teodor Cojocaru.