Actualitate

Personalitatea săptămânii – Mihaela Runceanu

Mihaela Runceanu s-a născut la 4 mai 1955, la Buzău. Prima sa pasiune a fost vioara, încă din copilărie. A urmat Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” şi, în paralel, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti.

Imediat după terminarea școlii se lansează în lumea muzicii ușoare și câștigă concurs după concurs. În 1975, câştigă trofeul Festivalului „Steaua Litoralului” de la Constanţa. Debutează la radio cu o piesă în primă audiţie, a compozitorului George Grigoriu. Pe 8 aprilie 1976 a participat la un spectacol organizat în sala de concerte a Radioteleviziunii alături de unii dintre cei mai în vogă cântăreţi ai momentului. „Acesta a fost adevăratul meu debut ca solist profesionist de muzică uşoară”, avea să spună Mihaela Runceanu.

Ea s-a stins din viață pe 1 noiembrie 1989, la vârsta de 34 de ani. Artista a fost asasinată de un bărbat, atunci în vârstă de 21 de ani, pe nume Daniel Cosmin Ștefănescu, care i-a fost prieten timp de un an. Sunt aproape 35 de ani de la moartea Mihaelei Runceanu, dar filmul crimei sale încă șochează. Ultima apariție publică a artistei a avut loc cu câteva zile înainte de deces, pe 28 octombrie 1989. Atunci, Runceanu a participat la spectacolul-maraton „Start Melodii ’89”, care a avut loc la Sala Palatului din București. Succesul Mihaelei pe acea scenă a fost uluitor, publicul cerând de trei ori ca artista să revină să cânte. Spre finalul concertului, copleșită de emoție și de aplauzele publicului, Mihaela Runceanu a îngenuncheat pe scenă în fața oamenilor.

Două zile mai târziu, pe 30 octombrie, la Electrorecord a apărut cel de-al treilea disc al cântăreței, „Pentru voi, muguri noi”.

Pe 31 octombrie 1989, Daniel Cosmin Ștefănescu a bătut la ușa garsonierei solistei, din Șoseaua Mihai Bravu, nr. 293, pentru a viziona împreună cu ea un film. Când a ajuns în casă, Mihaela și colega ei de garsonieră, Mariana Sâmbeteanu, se certau, iar artista i-a zis Marianei să plece din locuința unde o găzduia.  Apoi, Mihaela și Daniel au rămas singuri să vadă filmul. În timp ce bărbatul se uita la film, Mihaela s-a dus să facă o baie, iar apoi s-a culcat, permițându-i lui Ștefănescu să rămână în garsonieră peste noapte și să doarmă în fotoliu. După ce Mihaela a adormit, tânărul s-a apucat să fure tot ce i-a ieșit în cale și a cărat obiectele în spatele blocului, notează „Libertatea”. Artista a fost trezită de zgomotele din casă, iar acela a fost momentul când Ștefănescu s-a năpustit asupra ei și a sugrumat-o până la leșin. Nervos că a fost văzut, Ștefănescu a continuat să care lucruri din casă până când a observat că artista nu a murit și începuse să miște. Bărbatul a smuls atunci cablul telefonic și a sugrumat-o. Din balconul garsonierei, acesta a luat o canistră cu benzină, a stropit covorul din cameră, patul unde Mihaela zăcea fără suflare, pe a cărei față pusese o pernă, și a dat foc. Asasinul Mihaelei Runceanu a părăsit apoi garsoniera.

Tatăl Mihaelei Runceanu a vorbit cu ea la telefon cu doar câteva ore înainte de deces: „Marţi seară am vorbit cu ea la telefon. Plângea de bucurie că i-a ieşit albumul. Cum spunea ea, dădea <apă la şoricei>… La un moment dat ne-a spus că sună cineva la uşă şi a închis telefonul. Asta a fost ultima convorbire”. După câteva ore, în jurul orei 4.00 dimineaţa, tatăl Mihaelei Runceanu a fost sunat de un vecin care avea grijă de casă cât Mihaela lipsea din Bucureşti. „Ne-a întrebat dacă putem veni la Bucureşti, că <e o situaţie. S-a întâmplat ceva cu Mihaela>. N-a pomenit nimic de sta­rea ei, dacă e la spital sau… Nu ştia cum să-mi spună. Imediat m-a fulgerat gândul că nu mai este. Am plecat într-un suflet şi, când am ajuns, scara blocului era plină de lume”, a povestit tatăl Mihaelei Runceanu, potrivit Jurnalul.ro.

Xenti Runceanu, verișorul artistei, a povestit, după tragedie, că Mihaela și-ar fi presimțit moartea. „Aveam 13 ani pe atunci, dar știu că Mihaela a avut un presentiment al morții. Nu vă pot spune cum se materializa, anume, dar s-a manifestat, ştiu sigur. Cei din familie mi-au vorbit despre neliniştea verişoarei mele. Mihaela Runceanu era deja o vedetă, iar vedetele în ultimii ani ai regimului comunist nu erau privite cu ochi buni. Chiar deloc! Cred că devenise foarte atentă, fiindcă ştia că foarte mulţi ochi sunt aţintiţi asupra ei. Cred că era mai mereu neliniştită!”, a dezvăluit Xenti Runceanu, pentru impact.ro.

Daniel Cosmin Ștefănescu nu și-a recunoscut niciodată crima, dar a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. El a fost eliberat în 2004, din greșeală, pe baza unei grațieri pentru „Lotul Miron Cozma”, acordată la finalul mandatului prezidențial al lui Ion Iliescu. A fost trimis din nou după gratii şi a mai ispăşit 16 luni de pedeapsă până când a fost eliberat pentru bună purtare, după 17 ani de închisoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare