Până când cabinetul de miniștri de la Chișinău se pregătește să raporteze societății rezultatele guvernării timp de 100 de zile, omologii lor de la București ar putea nici să nu ajungă la această bornă (de 100 de zile) luată drept un punct de măsurare a impotenței cutărui sau cutărui ministru în funcția pe care o ocupă. Până când primul ministru Ion Chicu doar face aluzie că unii membri ai cabinetului ar putea… plăti pentru actele de indisciplină, primul ministru Ludovic Orban, în mare măsură prin gura colegului Rareș Bogdan, i-a amenințat pe unii miniștri că ar fi la un pas de de­mitere.

Altfel, am fost zilele acestea la București și am urmărit cu mare atenție despre ce discută presa de pe malul Dâmboviței și care sunt pro­blemele clasei politice din capitala Ro­mâniei (despre pro­blemele oamenilor de rând nu cred că face să vorbim, fiindcă aceasta nu interesează pe mai puțini, ca să nu zic că pe nimeni). Știți care a fost tema de discuție care a ținut cap de afiș și care îi frământă pe acei aflați la guvernare, dar mai cu seamă pe cei din opoziție? Poate nu o să mă credeți, dar de dimineață până seara, mai multe posturi TV au discutat, trei zile la rând!, nu despre starea economiei românești sau despre insuccesul Simonei Halep, ci despre… concedierea unei liftiere, care își câștiga bucățica de pâine la sediul Ministerului Muncii.

Pe scurt, conținutul acestui subiect este ur­mătorul: o doamnă vă­duvă (cu un copil care, conform spuselor domniei sale, nu îl mai are la întreținere) a fost concediată de la ministerul la care era angajată sub presiunea venită, chi­purile, de la ministrul Violeta Alexandru care… preferă să urce scările pe jos, dar nu cu liftul. Pro­blemă globală, demnă de primele pagini și de atenția sporită a opiniei publice, ce să mai! Ba mai mult, biata doamnă liftieră, fără să vrea, a fost ridicată în rang de eroină națională, iar câteva persoane chiar i-au promis un loc de muncă. Pe de altă parte, și doamna ministru Alexandru nu pentru prima dată a turnat apă la moara contestatarilor săi, făcându-se remarcată prin mai multe declarații controversate, care au făcut deliciul predecesoarei sale Olguța Vasilescu și a tuturor celor care nu cred că guvernul Orban este cabinetul la care au sperat românii. Și dacă la momentul citirii acestui material doamna Violeta Alexandru nu se va mai re­găsi printre membrii guvernului, nu cred că va fi o surpriză pentru multă lume, ci dimpotrivă – o consecință logică a prestației deloc adecvate și profund dezolante a unui ministru.

O altă discuție, care mai este în vogă la București și care mi-a captat atenția, fie și tardiv (cu părere de rău, nu am fost atent, la momentul respectiv, la toate ce se întâmplă la București și cu o întârziere, care are și o scuză – nu trăiesc în România și nu întotdeauna știu ce se întâmplă și ce se discută în țară), a fost concertul maestrului Tudor Gheorghe, care a avut loc la finele anului trecut în Sala Palatului și care a avut un generic mai mult decât sugestiv – „DEGEABA 30”. Prin cântecele sale, maes­trul a făcut o retrospectivă a anilor trecuți de la revoluție și această retrospectivă, bineînțeles, nu a fost pe placul tuturor, în speță a celor care vorbele și promisiunile frumoase nu le-au „îmbrăcat” în fapte la fel de frumoase. Realitățile cân­tate de maestru nu au fost altceva decât „strigătul de disperare al unui întreg popor batjocorit de noua nomenclatură a comunismului cu față capitalistă, într-un timp istoric numit eufemistic tranziție”. În traducere din limba cântecului lui Tudor Gheorghe în „limba noastră” ar însemna că în acești deja peste 30 de ani „ne-au biruit grijile, nevoile, oboseala, dezamăgirea (…) că nu întotdeauna am făcut ce trebuia (…) că mereu am dat vina pe alții (…) că de­geaba ne mai numim oameni, că nu suntem demni de acest nume (…) că ne-am slăbănogit, cu toată deș­teptăciunea și vorbăria de paradă”. La urma urmei, că facem umbră pământului degeaba. Fără îndoială, acest mesaj nu putea să placă și celor care și-au adus contribuția la acest „DEGEABA 30”, iar atacurile, inclusiv cele sub centură, în adresa maestrului, nu s-au lăsat așteptate. Păcat, mare păcat că și cântecul ne dezbină…

În fine, cineva, probabil, nu înțelege „ce are comun capra cu varza”, ce să mai însemne și acest amalgam de nume și cabinete, ce au comun Chicu cu Orban, miniștrii indisciplinați de la Chișinău și miniștrii cu gura mare de la București, dar nu vă grăbiți cu concluziile, fiindcă de aia suntem frați ca să învățăm unul de la altul, să ne lăudăm când merităm și să ne punem cenușă pe creștet. Pe unde mai pui că Bucureștiul trebuie să fie un exemplu pentru Chișinău…

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.