Anghel C. TUDOR

Școala Secundară de Fete gradul II sau Externatul de Fete Buzău este cunoscută în prezent drept Colegiul Național „Mihai Eminescu”, instituție care, pe 12 noiembrie 2019, a împlinit 100 de ani de la înființare.

Decretul – Lege nr. 3864 (semnat de regele Ferdinand I și ­mi­nistrul Învă­țământului și Cultelor, Dr Constantin Angelescu) din 8 septembrie 1919 hotărăște ca începând din acea lună a aceluiași an, să se înființeze câte o școală secundară de fete și în orașele  Pitești, Turnu – Severin, Focșani, Buzău, Brăila și Constanța.

Totuși, din diferite motive, Ministerul nu prea se ”înghesuie” în această acțiune, și prin circulara nr 112985/14 septembrie 1919, condiționează înființarea acestor școli în funcție de valoarea contribuțiilor locale, material-financiare ale fiecărei localități în parte. În ciuda acestui fapt, buzoienii nu se abat din drumul lor, așa că sprijiniți de Inspectoratul Școlar al Circumscripției a IV-a cu sediul la Buzău, hotărăsc și chiar încep cursurile în data de 12 noiembrie 1919 (zi de miercuri) în localul fostei Școli Israelite din Str. Alexandru Marghiloman (1856-1925), la nr. 29 (clădirea este și astăzi în bună stare).

Sunt și unele date istorice care confirmă că începerea cursurilor ar fi avut loc în altă clădire din orașul nostru, anume în Școala de băieți nr 1 condusă de Alexandru Nes­torescu. Mergând pe cea de-a doua variantă, cursurile au început cu o singură clasă având 63 de eleve, înscrise în baza unui examen de admitere destul de exigent, concurentele fiind absolvente ale  cursului școlar de 4 ani (ciclul primar).

Așa că pentru început putem vorbi de Școala Secundară de Fete gradul I, care devine în scurt timp Școală Secundară de Fete gradul II.

Pentru început, școala i-a avut profesori pe Lucia Ionescu (n. Șerdinescu) – pentru partea științifică, Maria Rășcanu – pentru Lucrul manual, preotul Constantin Miculescu – la Religie și Alexandrina Maxim – pentru partea li­te­rară. Ultima amintită îndeplinea și funcția de director și s-a născut la Țăndărei (Ialomița) în anul 1892, fiind fiica șefului de gară din loca­litatea amintită. După termină cu greu cursurile „Pensionului Mihăiescu” din Buzău (muncind asiduu să-și poată plăti aceste cursuri și apoi pe cele universitare la București, pe care le absolvă cu ”brio”), vine ca profesoară de Istorie-Geografie tot în orașul Buzău, pe care l-a iubit și îndrăgit foarte mult. Nefiind însă titulară (susținându-și examenul mai târziu), conform legii este demisă – din postura de director, activând în continuare în școală doar ca profesor. În anii 1933-1945 a ocupat postul de director al Școlii Normale de Fete – Buzău. A locuit pe strada Tăbăcari nr 22, în casele unui ceferist, prieten al tatălui său. Din motive doar de ea știute, după pensionare se mută la Brașov, trecând la cele veșnice în februarie 1962.

Școala figura în acte drept școală secundară de grad 2 sau ”Externatul de Fete” (pentru că nu avea posibilități de internat). Ea funcționa potrivit Legii asupra Învățământului Secundar și Superior, din 23 martie 1898, care preciza că: „Școalele Secundare de gr II au menirea de a da o cultură ge­nerală mai înaltă decât Școalele de gr I, prin pregătirea fetelor din acestea, în plus cu noțiuni de: psihologie, logică, economie politică, drept vizual, instrucțiune civică, limba latină, italiană sau engleză. Durata studiilor în Școalele Secundare de gr II va fi de 4 ani. În ele vor fi primite prin concurs absolventele primelor 4 clase ale Școalelor Secundare de gr I”.

Este clar că legile care au urmat au schimbat la rândul lor modalitatea de funcționare a acestor școli.

După doar un an de activitate, Școala de Fete se mută în două săli de clasă ale Școlii primare israelite, din strada Alexandru Marghiloman (de astăzi) nr. 29, construită prin 1903 de către Comunitatea Cultului Israelit din Buzău (înființat prin 1855).

Spațiul de învățământ, do­vedindu-se tot mai neîncăpător, Școala de Fete își schimbă de mai multe ori locația. Ca primă secretară a Școlii este numită Lucia Leontescu, iar ca femeie de serviciu cu documente, o oarecare Profira Andronic. Se vedea totuși, că pe măsură ce timpul își vedea de drumul său, era nevoie tot mai acută ca Școala de Fete să aibă un local propriu, cât mai încăpător și cât mai bine dotat.

Se pare că această realizare începe să capete contur datorită muncii neobosite a celei de-a doua directoare a școlii, profesoara de matematică Vera Theodoru. Aceasta s-a născut la 2 august 1892 în București. După absolvirea Facultății de Matematică din orașul natal, predă cursuri la un pension bucureștean și devine apoi titulară la Școala Profesională de Fete Buzău, cu completare de normă la Școala Secundară de Fete din localitate (devenită Liceul ”Dr. Constantin Angelescu”), fiind numită la scurt timp directoare a acesteia (1 septembrie 1920 – 15 noiembrie 1928). Din aceasta postură s-a luptat cu Ministerul, care dorea cu orice preț să mute școala la Ploiești. Școala rămâne astfel la Buzău. A iubit școala pe care a condus-o până „peste cu putiință”. A dotat-o mereu cu toate cele necesare unei activități de învățământ, așa cum se cuvine.

Vera Theodoru a fost caracterizată drept o „profesoară cu prestanță și de mare autoritate, cu o statură majestuoasă și demnă, cu privirea sigură și impunătoare, cu o voce blândă, dar plină de autoritate, deviza dumneaei fiind ordinea, disciplina și învățătura”. Din nefericire, din cauza unei boli incurabile, se stinge din viață la 23 martie 1929, la nici măcar 37 de ani, în plină activitate creatoare.

Ajutată și de Conducerea Comunitară Buzoiană din acea vreme, de alți binevoitori își îndeplinește dorința (de fapt a tuturor locuitorilor acestei urbe) într-un timp relativ scurt, găsind locul potrivit, de peste 3.000 mp, pe care a reușit să se înalțe încet-încet construcția școlii (Colegiul Mihai Eminescu de astăzi) din strada Independenței nr 28.

Se spune că în prezența ­Mi­nistrului Învățământului și Cultelor, Dr. Constantiun Angelescu (iunie 1869 – martie 1948), a Episcopului Ghenadie Niculescu, a proiectantului I. Paxino, a directoarei Theodoru și a altor perso­nalități buzoiene, se pune piatra de temelie a actualului local al Colegiului Eminescu în ziua de 10 decembrie 1925 (orele prânzului).

Lucrările de bază ale construcției au durat aproape 6 ani, clădirea fiind ”gătată” în întregime prin anul 1938. S-au făcut multe lucruri și după aceea (ex: finisarea aripii de est s-a terminat prin 1957). Oricum, această măreață clădire în final avea absolut totul: săli de clasă mari, spațioase, laboratoare moderne, internat cu cantină și bucătărie, centrală termică proprie, cabinete medicale, bibliotecă, un mare amfiteatru etc. Așa că în anul 1938 putem spune că Școala de Fete funcționa la întreaga sa capacitate, deși se știe că parțial a funcțio­nat încă din anul 1934.

România în întregul ei ansamblu a avut mult de suferit de pe urma celui de-al II-lea Război Mondial. Nici această școală nu a fost ferită de ororile sale. Totul a început odată cu ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Herței de către tăvălugul sovietic, când mare parte din populația acelor te­ritorii s-a refugiat, cum a putut, în zonele încă liniștite ale României. O mare parte din profesorii aflați la școlile din zonele ocupate au venit și la Buzău, oferinduli-se pe cât a fost cu putință, posibilități de cazare, dar mai ales de muncă la diverse școli, printre care și în Școala de Fete de la Buzău. Se spune că 87 de eleve refugiate au fost plasate în această școală, oferindu-li-se cazare, masă și continuarea studiilor, în mod gratuit.

Intrarea României în război (22 iunie 1941) a agravat situația deja creată. Înrolarea pe front a bărbaților apți de luptă a dislocat din Școala de Fete un mare număr de profesori, ceea ce a dus la îngreunarea activității celor rămași acasă (în cea mai mare parte profesoare), prin încărcarea cu mult a normelor didactice ale acestora.

Școala a fost în mare parte evacuată în vara lui 1941, fiind rechiziționată de către Armată, care a instalat aici spitalul pentru răniți, ”ZI-175” pentru o perioadă de 6-12 luni. Urmare acestui fapt, elevele au fost dirijate spre alte școli buzoiene, în special către Liceul B.P. Hasdeu sau în alte locații posibile, Școala de Fete și salariații săi având mult de sufe­rit.

Bineînțeles că numai cu o jumătate de an înainte de această situație, cutremurul din noiembrie 1940 a afectat și el destul de grav clădirea acestei școli (în special etajele și acoperișul). Lucrările de reparație au costat peste 2.000.000 lei și au durat aproape 2 ani. Nefiind parcă de ajuns, această școală este din nou zguduită la 4 martie 1977, rămânând cu răni destul de adânci.

Doar în perioada 1919-2013 la conducerea acestei scoli au activat rând pe rând în jur de 23 de directori coordonatori, 31 de directori adjuncți, 8 secretari șefi, 14 medici, pedagogi – supraveghetori, laboranți, bibliotecari, informaticieni și alte categorii de salariați. O acti­vitate mai îndelungată în această școală a avut, ca profesoară și directoare a școlii timp de mai bine de 25 de ani, Clotilda Constantinescu Voinea (09.02.1922-27.08.2002), cunoscută și ,,mâna de fier a acestei școli”. Sora sa, Luiza Răican, a fost și dumneaei profesoară de Filozofie, îndeplinind pentru scurt timp și funcția de directoare a școlii.

Mai putem aminti și de Elena Baniță ca secretar-șef al școlii timp de peste 30 de ani (1929-1961). Trebuie să-i amintim și pe cei doi salariați ai școlii, familia Ghețea (Vasile – muncitor și Ana – îngrijitoare) care timp de peste 40 de ani s-au dovedit a fi exemplu de urmat.

În legătură cu numărul mare de profesori, dar mai ales de pregătirea lor temeinică este cunoscut faptul că o parte din rândul acestora sunt foști elevi de altădată ai școlii, care după terminarea cursurilor superioare s-au întors ”acasă” să lucreze alături de cei care le-au fost dascăli.

Îi dăm exemplu pe: Fanda Constantinescu – Limba română (1929-1930), Lucia Moisescu (n. Iacob) – Matematică (1933-1964), Theodora Ionescu – Limba latină (1936-1938), Elena Popa – Limba Latină (1938-1944; 1949-1964), Constanța Demetriade (n. Maxen) – Matematică (1936-1961), Beatrice Gâdei (n. Dumitrescu) – Limba Latină (1946-1948; 1957-1958; pentru scurt timp și directoare a Școlii), Tiberia Stan (n. Sârbescu) – Religie (1937-1944; fiind pentru scurt timp și directoarea școlii), Florica Mihăiescu și Julieta Tănăsescu – profesoare de Limba latină, Maria Stroescu – Fizică – Chimie (1941-1946), Maria Buteică (n. Bounegru) – Limba română, Issabelle Vencov (n. Iacovache) – Limba germană.

Este știut că Școala de Fete, după o lungă perioadă de timp, a devenit mixtă începând cu anii 1955-1960. În anii 1957-1970,și-a desfășurat activitatea și cu acele cursuri ”fără frecvență” spre sfârșit cu unele consultații săptămânale cu cei ce urmau aceste cursuri. Numărul de elevi ai acestei școli a oscilat între 20-30 de absolvenți – cândva, la peste 250-400 pe an promoțional, în prezent.

Despre sărbătoarea Semicentenarului Școlii din toamna anului 1969, încheiată cu o bogată manifestare artistică, am putea spune câteva cuvinte rostite de participanți, sau de cei care au salutat prin telegrame sau scrisori această mare sărbătoare. Prof. Clotilda Constantinescu (directoare) menționa: „Cu toate greutățile și problemele avute, această Școală a reușit să ofere societății tinere și tineri, care prin pregătirea lor pe mai departe, au devenit oameni de mare valoare. În acest an și-au luat rămas bun de la școala noastră prima serie de absolvenți al Liceului de 12 ani, socotită drept Promoția Semicentenarului”. Tot dumneaei mai spune că: „Mi­nis­terul Învățământului a aprobat prin Ordinul 2365/A din 16.11.1957 ca liceului nostru să i se atribuie numele Luceafărului poeziei românești, în semnul prețuirii celui mai de seamă poet al neamului nostru”.

Având această aprobare din partea Consiliului profesoral al Șco­lii, se stabilește apoi de comun acord ca profesoara de desen a școlii, Elena Josefina Beldescu (n. Iacovescu) să picteze în anul 1958 portretul marelui poet, aflat și astăzi în holul Colegiului Eminescu. Puțini din rândurile noastre știu astăzi că sub panoul cu pictura marelui poet, pe tencuiala destul de proaspătă, maestrul Costin Petrescu, unul din cei mai buni pictori în frescă, dintre cele două războaie mondiale, a pictat în 1936 portretul Dr Constantin Angelescu, ministrul Instrucțiunii Publice și Culturii din acea perioadă. Prin numărul mare de școli construite ori reparate în timpul său a mai fost numit și ”Doctorul Cărămidă”.

În cuvântarea sa la Săr­bătoarea Semicentenarului, profesoara Tiberia Stan spune: „M-am găsit prima oară ca elevă în rândul uneia din ge­nerațiile de la început a acestei școli (abs 1931). Sfioasă și nesigură m-am întrebat <Ce voi face?> Am pășit mai departe cu încredere să îndeplinesc ceea ce începusem. A doua oară am venit aici, deschizând ușa din față a Școlii. La cei 22 de ani pe care-i împlinisem m-am dus în cancelaria profesorilor și atunci, am simțit că sunt o forță, că am demnitatea și rolul de a îndeplini  o misiune sacră, – cea de dascăl adevărat. Și acum când vin pentru a treia oară în această școală mi se pare că totul și toate sunt într-o atmosferă de neuitat”.

Ministrului Învățământului de la acea vreme, prof. univ. dr. Miron Constantinescu, ,,destul de emoționant”, a mulțumit pentru rezultatele deosebite ale acestui Liceu, și se dă citire și salutului (prezentat și în cartea de onoare a Școlii) venit din partea lui Gheorghe Eminescu (1892-1988) fratele mai mic al poetului național: „Am dublă emoție de a mă regăsi în orașul copilăriei mele și în localul care poartă numele nefericitului meu unchi – Mihai Eminescu”.

Cu ocazia acestei manifestări semicentenare, au fost prezentate rând pe rând și cuvintele de salut al unor foste cadre ale școlii (pensionari), care din motive de sănătate sau alte situații nu au putut să onoreze această manifestare cu prezența dumnealor. Profesorul Florica Manolescu (fostă și directoare  Școlii) spune în  mesajul său: „Din motive de sănătate nu pot participa la solemnitatea semicentenarului. Urez Școlii noastre dragi, al cărui prag l-am pășit zi de zi timp de aproape 30 de ani cu mult respect, simț de răspundere și sinceritate, să dea societății și în viitor cât mai multe elemente, bine pregătite, bine instruite care să poată face față cu bine tuturor cerințelor ce li se impun”.

Pensionara Maria Mocanu (profesor de Istorie) neputând fi prezentă la manifestare tot din motive de sănătate, „transmite participanților, mulțumirea pentru invitația ce i s-a făcut și urează slujitorilor acestei Școli multe și însemnate succese, viață îndelungată și multă sănătate”. Asemenea exemple ca cele enumerate au fost destul de multe. În semn de omagiu și de respect, întreaga adunare a păstrat înaintea începerii festivității, câteva momente de reculegere pentru foștii salariați, trecuți în acel moment la cele veșnice.

În încheierea rezumativă a temei noastre, amintim  poezia „Peste ani”, prezentată în timpul frumoasei manifestări artistice, dedicată semicentenarului.

,,De te va încerca vreodată/ Dorul clipelor trecute/ Răsfoind acele pagini/ În seri palide și mute/ Vei găsi atunci moment/ Ale anilor frumoși/ Revedea-vei Școala dragă/ Curtea veselă, castanii, Vei dori atunci,/ Să se-ntoarcă-napoi anii,/ Ca să vezi o clipă clasa,/ Băncile, pereții ei,/ Să respiri din nou parfumul/ Florilor din vechii tei;/ Să te plimbi să râzi voioasă/ Pe-ale crângului alei”.

Această poezie a fost rostită de eleva Ioana-Doina Gh. Fumea, clasa a X-a F (promoția 1972), fiind adresată colegelor.

DISTRIBUIȚI
loading...