Actualitate

Cercetări SF la Banca de gene

Cultivarea de plante în sol extraterestru nu mai este o problemă ce ține de science fiction. S-a ajuns departe cu studiile și în acest domeniu, fapt confirmat și de cercetătorul buzoian Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău. O parte din  informațiile valoroase pe care acesta le deține ar putea fi făcute cunoscute de cercetătorul buzoian în Revista „Știință și tehnică”, unde a fost invitat să publice de către profesorul și jurnalistul Alexandru Mironov cu ocazia vizitei pe care acesta din urmă a făcut-o la Buzău în luna iunie, când, la invitația Primăriei Buzău,  a oferit tinerilor, și adolescenților în special, posibilitatea  să se bucure de ateliere de astronomie, să participe la „vânătoare” de eclipse,  să asculte sunetul universului, să participe la ateliere de animație, să vizoineze filme documentare și să facă observații astronomice alături de specialiști din domeniile științifice.

Invitația lui Mironov

Un prim material pe care cercetătorul buzoian dorește să-l publice în revista „Știință și tehnică” prezintă o plantă studiată la Buzău, pe care o folosesc astronauții în spațiu pentru a-i ajuta să se concentreze mai bine. Este vorba despre Sideritis scardica, cunoscută și sub denumirea de Mursalski chai, originară din zona Balcanilor. Ea este utilizată sub formă de ceai și este puternic bogată în antioxidanți, având acțiune directă asupra creierului. Practic, acum, lumea științifică o studiază în prezent și pentru tratarea Alzheimer.

„Este o plantă care se află sub lupa cercetării științifice. Noi suntem bucuroși că avem această plantă, am aclimatizat-o și am obținut un soi, soiul domnesc. Este singurul soi din catalogul oficial. Avem această plantă pe care se lucrează la nivel științific foarte mult. Sunt apreciate proprietățile acestei plante. Noi am fost primii care am cultivat în România și putem vorbi de o premieră la nivel european, pentru că planta se găsește în stare naturală în Munții Rodopi, în Bulgaria, și am aclimatizat-o la șes, pentru că acolo este mediul ei natural undeva la peste 1.800 m altitudine; noi avem aici 96 de metri. S-a adaptat foarte bine la șes și am reușit să o stabilizăm. Fiind o plantă endemică, o plantă care e polenizată cu ajutorul albinelor, am reușit să o stabilizăm și să obținem un soi comercial, care este standardizat și poate fi utilizat. Planta are o rezistență deosebită la temperaturile joase, precum și la căldură, datorită rădăcinii sale puternice și adânci. Noi suntem bucuroși că o avem în portofoliul nostru și că este un soi românesc. Sunt multe legende în spatele acestei plante. Sunt și exagerări. Lucrăm și la alte soiuri”, spune cercetătorul buzoian.

„O temă care pare ruptă din sfera normalului numită «aerocultura»

Cercetarea a făcut însă un pas înainte și, în momentul de față, sunt studiate plante care ar putea fi cultivate pe alte planete, mai spune cercetătorul Costel Vînătoru. „Abordăm și o temă de genul acesta și, pe măsură ce ne vom putea dezvolta, la nivelul Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău vom aborda o temă care pare ruptă din sfera normalului numită <aerocultura>. Ea oferă posibilitatea de a cultiva plante în spațiu, în aer. Și sunt și reușite în zona aceasta”, mărturisește cercetătorul buzoian. Este, însă, un domeniu mai complex, și pentru asta, cercetarea buzoiană a apelat la parteneriate și colaborări. „Aici nu suntem singuri. Avem mai mulți oameni cu care colaborăm; ei sunt din zona informaticii, din zona roboticii. Încercăm în viitor să ne dezvoltăm și să abordăm și teme de genul acesta, pentru că trebuie să ne gândim la ceea ce este mai rău și trebuie să fim pregătiți pentru orice situație”.

Costel Vînătoru

Directorul Costel Vînătoru menționează și o reușită în acest domeniu: „Suntem bucuroși că avem o reușită până în prezent cu un genotip la o plantă care se găsește și la noi în România, considerată o buruiană; nu este o plantă atractivă și nici plăcută. Ea a inspirat autorul volumului «Ciulinii Bărăganului»”. Este vorba despre Salsola. Este o „super-legumă” obținută de cercetătorul buzoian și de echipa sa. „Noi, prin ameliorare, am făcut ca această varietate să fie comestibilă atât pentru om, cât și pentru animale. Este o plantă care desalinizează solurile, iar noi avem suprafețe mari de terenuri sărăturate. Și sărăturarea aceasta e dată de mai mulți factori. Pe de o parte este o caracteristică a solului, dar sunt și soluri bune care ajung să fie sărăturate pentru că au fost irigate necorespunzător sau nu au avut un drenaj bun; peste 15 la sută din suprafața României este supusă acestui fenomen de salinitate secundară, terenuri supuse degradării care în timp nu vor mai putea fi cultivate cu plante. Și atunci planta aceasta scoate sarea din sol, și se valorifică foarte bine aceste terenuri. E o plantă care poate fi folosită în alimentație, în hrana animalelor, și poate fi cultivată în acest sistem ecologic și încercăm să dezvoltăm cercetări și să avem rezultatele finale să obținem și o sare vegetală. Cu ajutorul plantei încercăm să extragem sarea din sol, iar planta să o folosim ca sare vegetală, pentru că ea suportă să fie udată cu cea mai concentrată apă a mării. Putem în viitor să obținem culturi pe mare. E o temă interesantă. Rezistă și la secetă și la condiții extreme, trăiește în locuri aride și absoarbe sarea din sol”, explică cercetătorul Costel Vînătoru.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker