Actualitate

Buzăul, județ al „specialilor“

Pensionarea la momentul actual reprezintă, în România, subiect declanșator de controverse. Mulți așteaptă recalcularea veniturilor primite din partea statului lunar pentru activitatea desfășurată pe piața muncii înainte de pensionare, cu speranța că vor fi răsplătiți așa cum se cuvine. Când vorbim despre pensii, trebuie accentuat că în țara noastră există cinci astfel de venituri acordate de statul român: pensia aferentă pensionării pentru limita de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia aferentă pensionării pe caz de boală și pensia de urmaș.

Statisticile arată că sunt tot mai mulți angajați care aleg să se retragă de pe piața muncii și să primească de la stat pensie – orice fel de pensie, însă nu de urmaș. În 2024, în România trăiesc 3.815.430 de persoane pensionate la vârsta legală, beneficiind de o pensie medie de 2.501 lei.

HotNews.ro a consultat datele cu privire la județele cu cei mai mulți pensionari tineri, iar Buzăul se află în top la acest capitol. Cei care se pensionează înainte de vârsta legală de pensie nu sunt toți pensionari „speciali”. Sunt printre ei din cei care se pensionează anticipat sau pensionari pe caz de boală etc., scrie sursa citată.

Hunedoara este județul cu cea mai mare pondere a pensionarilor tineri. La grupa de vârstă de 45-49 de ani sunt, de pildă, aproape 2.500 de pensionari la o populație rezidentă (de aceeași vârstă) de 29.000 de persoane. Peste 8 la sută ca pondere.

La fel, Hunedoara e cap de afiș și la grupa 40-44 de ani. Locurile următoare în clasament sunt ocupate de Buzău, Vâlcea, Prahova, Teleorman și Olt. La polul opus al clasamentului se află Ilfov, Brașov și Botoșani. Astfel, Buzăul ocupă locul doi la nivel național în privința numărului persoanelor care sunt pensionate la o vârstă tânără. Potrivit sursei citate, în Buzău ponderea este de 2,19 la sută.

Dacă intrăm mai în amănunt și ne uităm pe grupe de vârstă mai detaliate, „geografia” tinerilor pensionari nu se schimbă foarte mult. Cei mai mulți se pensionează înainte de a împlini 50 de ani (grupa 45-49 de ani). În frunte rămâne Hunedoara, secondată de Vâlcea, Buzău și Maramureș. La polul opus, Tulcea, Galați și Covasna. De data aceasta, în Buzău, ponderea pensionarilor de 45-49 de ani din totalul populației de aceeași vârstă se apropie de 5 la sută.

De cealaltă parte, există numeroși oameni care lucrează mult după împlinirea vârstei de 65 de ani. Anul trecut erau circa 150.000 de persoane de peste 65 de ani care continuă să lucreze pentru a-și completa sursele de venit.

România, luxul de a plăti bine pensionarii la 40 de ani

Noi avem vreo 5,2 milioane de pensionari. O parte din ei (700.000 – 800.000) au și job, sunt activi. 4,4 milioane nu desfășoară o activitate economică: sunt inactivi. Din cei 4,4 milioane, 1 milion sunt sub 64 de ani, a declarat Ionuț Dumitru, economist-șef, Raiffeisen Bank.

„Aici e problema fără soluție în momentul de față: pensiile speciale. Ne permitem luxul să retragem din activitate oameni în vârful carierei profesionale plătindu-i, pe mulți dintre ei, foarte mult, și nu mai au nicio motivație să revină în piața muncii marea majoritate a lor. Din cei 4 milioane inactivi, peste 90 la sută nu doresc să revină în piața muncii”, a spus el, în cadrul unei conferințe organizată de CursDeGuvernare.ro.

„Noi discutăm de o vârstă standard de pensionare de 62-65 de ani (ca medie n.r.), dar vârsta efectivă este mult mai mică, pentru că mediile se fac din cei care se pensionează la 65 și cei care se pensionează la 40 de ani”, a spus Dumitru. Astfel, din date reiese că e un mit că în România se muncește mult, dar discutăm despre medii, care ascund unele lucruri. „Durata vieții active în România este undeva la 30 de ani pe statisticile Comisiei Europene, fiind cea mai mică din Europa. Știm că media ascunde multe. Media e făcută din cei care muncesc și peste 65 de ani și la 70 de ani încă sunt în activitate economică (pentru că sunt și pensionari care încă muncesc) și cei care ies din activitatea economică la o vârstă aproape rușinoasă, la 40 de ani, când sunt în vârful carierei”, a afirmat economistul. Potrivit acestuia, statul își permite luxul să-i plătească foarte bine să stea acasă și să nu facă nimic. „Deși am cheltuit enorm de mulți bani pentru a-i școli, specializa, și îi determinăm să stea acasă. Aici ar trebui schimbate politicile, în sensul să încurajăm rămânerea în activitatea economică”, a explicat Ionuț Dumitru.

Un comentariu

  1. Buzău, un oraș cu f. putina activitate economico financiar- industriala (până în 30 la sută) și cu f. multi bugetari /speciali( cam 50 la sută). Nu știu cum este in alte județe. Cu speciali care muncesc până la 45-50 de ani și se pensionează ,urmând să continue activitatea tot la stat ,că bugetari, Rusine

Articole similare