Sport

Încă o înfrângere. A noua din acest sezon

Se confirmă, dacă mai era nevoie, că Gloria face un sezon slab, pe care fanii ar vrea să-l dea uitării cât mai repede. Dacă e posibil. Buzoiencele au pierdut, în campionat, cu toate echipele serioase, referindu-ne aici la grupările cu pretenții de cupe europene. Joi seară, a fost bifat încă un insucces împotriva unei trupe din această categorie, Râmnicu-Vâlcea.

Prima repriză a fost echilibrată, fără ecarturi mai mari de două goluri între cele două echipe.  La pauză, era totuși 15-14 pentru vâlcence, însă, cel puțin după aspectul jocului, se întrevedea un mitan secund echilibrat.

Din păcate, a doua repriză a fost controlată de fostele campioane, în timp ce fetele de la Gloria au părut, în destule momente, secătuite de resurse. La final, un 28-34, înfrângere greu de digerat, după ce în sezonul trecut Gloria câștigase ambele partide.

După trei eșecuri la rând, Gloria coboară până pe locul 9 și are doar 19 puncte din 48 posibile. Teoretic, doar teoretic, Buzăul poate intra, Doamne Ferește!, în hora retrogradării, întrucât între Corona Brașov, echipă situată pe loc de baraj, și Gloria sunt doar cinci puncte.

Mai multe amănunte, în ediția de luni a cotidianului OPINIA.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker