Bulgarii și Regina, toaleta și asistenta Taifun

Despre vecinii și prietenii noștri, de bulgari zic, prea puțin se vorbea înainte de chestia aia din decembrie ’89, în care au fost sacrificați nevinovați și unii s-au căpătuit cu indemnizații penibile. Erau și ei în sfera de influență a Moscovei, ba chiar mai abitir decât noi, mai pe față, dar parcă aveau ceva libertate de mișcare și, să nu uităm, la ei am văzut, cu celebrele „ligheane”, campionate de fotbal și memorabilul concert tribut Nelson Mandela (1988), pe Wembley Stadium. Aveam un prieten cu apartament în blocurile turn din Bariera Brăilei, la el ne strângeam pentru meciurile la europene și mondiale, unii se duceau tocmai pe Dealul Istriței să „prindă” bulgarii. Tot de la ei, de la bulgăroaice mai exact, cumpăram la bișnița care se făcea pe plaja de nudiști din Mamaia, considerată mai ferită de milițieni, faimoasele BT – Bulgarian Tobacco, parfum de trandafiri, diverse, la concurență cu polonezele, până le-au detronat basarabencele odată cu apariția „Gorbacioavelor”.

Cam atât despre relațiile „frățești” cu vecinii de peste Dunăre, după ’89 doar le traversam granițele ca să trecem la turci, pe unde se mutase comerțul cu de toate, până s-au mai deșteptat românașii și au virat-o spre vest, unii la muncă, grea și cinstită, alți la… fără comentarii! Altceva vreau să mă întreb și să vă întreb: de unde acest exod al nostru spre stațiunile Bulgariei, când avem hectare de plajă și oarece tradiție în turism la malul Mării Negre? Nu posed cifre oficiale, dar dacă prin resorturile Bulgariei se vorbește prioritar românește, oare se mai rătăcește vreun picior de turist „gaspadin” și pe la noi? Mai lasă vreunul vreun leuț jerpelit la buget, că și la cursul leu-leva ne-au luat caimacul, iar noi cotizăm la greu întru prosperitatea lor!

Mirare cam retorică, întâmplarea face să mă fi întors recent de la Balcic, am și postat un fel de pseudo-Jurnal de călătorie, majoritatea știți răspunsul – e cu totul altă lume! – și aș pune în prim-plan civilizația! Peste tot ești întâmpinat ceremonios, nu te trage nimeni de mânecă, doar te îmbie cu reverență, au învățat românește uzual, sunt reclame la restaurant în dulcea limbă cu care ne mândrim (dacă ne-am putea mândri cu adevărat și cu altele, ce normal ar fi!). Deși, dacă mergi la all-inclusive, ceea ce face mai toată lumea mai nou, nici n-ai nevoie de cuvinte sau de bani, ți se oferă absolut totul pe tavă, și la standarde de neimaginat… Tot semn de civilizație – curățenie, liniște, calm, nu vezi chiștoace, ambalaje, nu auzi manele, nu-ți zgârie urechile negustorii ambulanți, nici nu-ți poți imagina gherțoi piruetând cu bolizii pe nisip! Lumea se plimbă pe faleză de parcă vizitează o expoziție de artă, și cam așa arată marea pe acolo, la KaliAcra rămâi mut, e un cosmos răsturnat în ape, o pictură pe o pânză cerească. Singurul, să-i zicem, cerșetor era un acordeonist cu șapcă de marinar și ochelari negri, de orb, mângâia clapele aproape în surdină, nu deranja, trecea aproape neobservat, spre ghinionul branșei lui, nu se oprea nimeni să-l miluiască. Lume bântuită de sindromul fake-news: dacă nu-i orb, sigur se preface, în cine să mai ai încredere în zilele noastre?!

Despre Balcicul modernizat sub primariatul râmniceanului Octavian Moșescu, despre Castelul Reginei Maria, despre atmosfera de Serenitate și Boemie, uimitor îngemănate, nu este locul să povestim aici, mai ales că, mă cam luasem cu vorba, asta e rubrică de pamflet! Poate doar să amintesc o știre ce rezumă totul – înainte să descopere Balcicul, Regina a fost fascinată de sălbăticia din Mamaia, a construit și aici un Palat numit KaraDalga – Valul Negru (la Balcic e Valul Albastru)! Dar de această reședință, spre deosebire de cea rămasă peste graniță, la bulgari, s-a ales praful și pulberea, incendiată și distrusă sistematic, din corupție, ignoranță, lehamite.

Suficient, așadar, despre sejur, să revenim la realitatea zilelor noastre, că tare mi-a mai lipsit cât am fost un pic plecat! Primul semn că am revenit în iubita mea țărișoară, căreia îi duceam dorul, a venit pe drumul de întoarcere, când autocarul nostru de turiști a oprit la un nonstop, să cumpărăm d-ale călătorului la drum – cafea, ape, sucuri, plus rezolvat oarece urgențe, iar vânzătorii ne-au întâmpinat cu toaleta sub lacăt! Geaba apel la civilizație, bun-simț, Protecția Consumatorului, ni se refuza sfidător accesul la un loc unde și Regele mergea neînsoțit. Chiar era nevoie de acest duș rece, venit ca un val rătăcit ce aduce cu el o spumă de mizerie, ca să ne trezim din reveria Balcicului! Mulțumim, domnilor, erați doi tineri angajați, fată și băiat, când naiba vi s-a acrit așa rapid de elementare cutume de omenie și norme legale în comerț?!

Următorul șoc îmi parvine, culmea, de la secția Cardiologie a Spitalului Județean, renovată, modernizată, denumită în memoria unui regretat specialist, cu destinul frânt fulgerător! Aflu stupefiat că pe secție taie și spânzură asistenta Taifun. De fapt, nici nu știu cum o cheamă, nici nu mă interesează, are cine să verifice dacă se dorește, și ar fi cazul! I-am zis Taifun fiindcă mi-am amintit de un reportaj al prietenului Marin Ifrim, pe care l-am pomenit zilele acestea, la șase luni de la  plecarea lui într-o lume poate mai senină… Era prin anii ’90, când cu restituirea proprietății, și Marin povestea despre un cal înapoiat proprietarului de drept, căruia omul îi dădea tain boieresc, bucuros să-l vadă reîntors în ogradă. În zadar, cu banița de porumb și brațul de fân la bot, armăsarul Taifun rupea lanțul și fugea de nebun la ieslea cu paie prăfuite ale fostului CAP, unde îl trăgea năravul… Așa și cu asistenta noastră, în pustiu reformă, salarii mărite, sporuri, stimulente, domnia-sa tot la „grajd” trage, cum să te adresezi pacienților și aparținătorilor cu expresii gen – „animalelor”?! S-a ajuns până acolo încât își cer scuze medicii Secției pentru atitudinea și limbajul bolovănos ale doamnei cu țâfnă incompatibilă nobilei profesii. Apăs, la Cardiologie, inimi simțitoare, deși un atare limbaj n-are scuză niciunde, darmite sub cupola unui spital.

Am cam sărit de la una la alta, dar vă rog, puneți în oglindă partea cu „la ei”, la bulgari, și „la noi”, la români. Nu că suntem noi cei mai răi, dar tare greu ne mai facem bine!…

P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!