Administrație

Autorităţile locale sunt pregătite să facă faţă crizei apei potabile de pe Valea Slănicului

Compania de Apă a dat publicităţii un comunicat prin care anunţă beneficiarii de pe Valea Slănicului, arondaţi la sistemul public de distribuire a apei potabile cu sursa în barajul Cireşu-Jghiab (Mânzăleşti), pentru eventualitatea traversării unei perioade scurte fără apă curentă, urmare a unei intervenţii tehnice de final, în procesul de modernizare a sistemului de captare a apei. Este vorba de alimentarea cu apă potabilă în comunele Mânzăleşti, Săruleşti, Vintilă Vodă, Beceni şi Cernăteşti (parţial). Conducerea Companiei de Apă ia în considerare sistarea totală a furnizării apei potabile, pe anumite tronsoane, până cel târziu la 1 iulie 2024, adică prima zi a săptămânii viitoare.

Ce spune comunicatul Companiei de Apă

Oprire furnizare apă:

  • Rezervor Sărulești – UAT Sărulești – Vintilă Vodă (parțial), Săruleşti, Cărătnăul de Jos, Valea Stânei, Goicelu din data de 25.06.2024, ora 12.00, până la terminarea lucrării.
  • Rezervor Jieni – UAT Beceni – Gura Dimienii, Dogari – din data de 25.06.2024, ora 13.00, până la terminarea lucrării.
  • Rezervor Meledic – UAT Mânzălești – Meledic, Trestioara, Poiana Vâlcului, Mânzălești (parțial) din data de 26.06.2024, ora 18.00 până în data de 01.07.2024, ora 13.00;
  • Rezervor Mânzălești – UAT Mânzălești – Mânzălești (parțial), Satul Vechi, Beșlii din data de 26.06.2024, ora 18.00 până în data de 01.07.2024, ora 13.00;
  • UAT Mânzălești – Jgheab, Gura Bădicului, din data de 25.06.2024, ora 15.00, până în 01.07.2024, ora 19.00;
  • UAT Vintilă Vodă – Petrăchești, sat Ganța, din data de 25.06.2024, ora 15.00, până în 01.07.2024, ora 19.00;
  • Rezervor Sârbești – UAT Vintilă Vodă – Vintilă Vodă (parțial), Sârbești, Bodinești, Niculești (parțial) din data de 26.05.2024, ora 07.00 până în data de 30.06.2024, ora 13.00;
  • Rezervor Podul Muncii – UAT Vintilă Vodă – Podul Muncii (parțial), Niculești (parțial), Petrăchești (parțial) din data de 26.06.2024, ora 07.00 până în data de 30.06.2024, ora 13.00;
  • Rezervor Arbănași – UAT Beceni – Mărgăriți, Beceni, Izvorul Dulce, Valea Părului, Cărpiniștea, Fulga (UAT Cernătești) din data de 26.06.2024, ora 07.00 până în data de 29.06.2024, ora 13.00.
  • Ce spun primarii din comunele afectate
  • Mânzăleşti:  Primarul Viorel Moldoveanu spune că situaţia apărută ca urmare a lucrărilor de modernizare a sistemului de la Cireşu-Jghiab va fi traversată fără probleme, având în vedere că „în situaţia golirii totale a rezervoarelor gestionate de Companie, pe teritoriul comunei Mânzăleşti poate fi pus în funcţiune un sistem propriu de stocare şi furnizare a apei potabile pe reţeaua curentă”. De asemenea, crescătorii de animale nu vor avea probleme cu adăpatul animalelor, pentru că, la fel ca în cazul comunei învecinate, Vintilă Vodă, ei folosesc sursele proprii, alimentate din izvoare locale.
  • Vintilă Vodă: În ceea ce priveşte situaţia de criză temporară în livrarea apei potabile la robinet, pe teritoriul comunei Vintilă Vodă, potrivit comunicatului de presă, sistările vor fi parţiale. În plus, primarul Ion Coman spune că „pe teritoriul comunei Vintilă Vodă sunt în folosinţă fântâni cu apă potabilă, de unde locuitorii îşi pot completa necesarul zilnic”. Cât despre animale, cu referire la stânele de oi sau alimentarea vitelor mari, primarul Coman spune că acesta nu au depins niciodată de funcţionarea reţelei publice, acestea având surse proprii pentru adăparea animalelor.
  • Beceni: În condiţiile în care programul anunţat de Compania de Apă nu va fi prelungit, pe teritoriul comunei Beceni necesarul de apă potabilă ar putea fi asigurat, cu un consum responsabil, din cele trei rezervoare aflate la dispoziţie, spune primarul Adrian Burlacu. În plus, „autorităţile locale sunt pregătite să folosească cisterne, aflate în dotarea Gospodăriei Locale sau a celor de la serviciul local ISU”.

Lucrările de modernizare a barajului de la Cireşu fac parte din Contractul de lucrări nr. 6, care vizează „Execuția și reabilitarea forajelor în localitățile: Calvini și Izvoru Dulce,  execuția și reabilitarea stațiilor de captare/ tratare apă potabilă/ gospodăriilor de apă în localitățile: Calvini, Cislău, Buda Crăciunești, Mânzălești, Chiojdu, Măgura, Sărata Monteoru, reabilitarea rezervoarelor Sărata Monteoru și Nehoiu”.

Barajul Cireșu, împreună cu stația de tratare Jghiab, reprezintă un sistem centralizat de alimentare cu apă, care deservește locuitorii de pe Valea Slănicului după cum urmează: UAT Mânzălești (localitățile Jghiab, Gura Bădicului, Mânzălești, Satu Vechi, Beșlii, Trestioara, Poiana-Vâlcului), UAT Vintilă Vodă (localitățile Bodinești, Vintilă Vodă, Sârbești, Niculești, Podu Muncii, Petrăchești), UAT Sărulești (localitățile Cărătnău de Jos, Goicelu, Valea Stânei, Sărulești), UAT Beceni (localitățile Podu Muncii, Gura Dimienii, Dogari, Mărgăriți, Beceni, Izvoru Dulce, Cărpiniștea, Valea Părului), UAT Cernătești (localitatea Fulga).

În vederea finalizării lucrărilor de modernizare, marți 25 iunie 2024 s-a procedat la golirea lacului de acumulare, astfel încât să poată fi asigurat accesul la componentele și echipamentele ce urmează să fie înlocuite. Furnizarea apei în localitățile menționate mai sus se va face din rezervorul de 700 metri cubi al stației de tratare, volum care, la un consum normal, este suficient pentru circa 24 ore. „Dacă situația din teren va impune sistarea furnizării, îi rugăm pe clienții noștri ca, preventiv, să-și asigure un stoc de apă pentru activitățile gospodărești, suficient pentru două zile. În funcție de evoluția situației în teren, vom transmite imediat mesaje de informare clienților noștri”, se arată în comunicatul de presă al Companiei de Apă.

Ultimele lucrări de modernizare ale barajului Cireșu includ realizarea unui sistem mecanizat de curățare a grătarelor de la captare și golirea de fund, înlocuirea stavilelor existente și dotarea acestora cu sistem de acționare mecanizată, instalarea unei stavile suplimentare, astfel încât eventualele intervenții de mentenanță ulterioare să nu mai necesite golirea completă a lacului de acumulare și, în consecință, afectarea sistemului de alimentare cu apă a locuitorilor. De asemenea, barajul va fi racordat la un sistem de energie electrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare