Aflată la o altitudine de 186 metri, 26o26’ longitudine estică şi 45o10’ latitudine nordică, localitatea Sărata Monteoru este aşezată într-o poziţie pitorească, înconjurată de dealuri acoperite de păduri, din toate părţile, la adăpost de curenţi şi are o climă continentală moderată. Emanaţiile de gudron ale minelor de petrol aflate în apropierea izvoarelor minerale conferă apelor de aici efecte terapeutice în afecţiunile respiratorii.
Menţionate încă din anul 1837, apele cu proprietăţi curative din cele 15 izvoare au fost folosite pentru tratarea unor boli, prin amenajări rudimentare. Sesizând interesul pentru valoarea terapeutică a acestor izvoare – analizate de către dr. Constantin Istrati, dr. Bernard şi dr. Alexandru Şaabner-Tuduri, dr. Alfons Oscar Saligny, dr. Alfred Nicolaus Bernath-Lendway – şi la îndemnul dr. Guyenot, medic consultant la Aix les Bains din Franţa, o cunoscută, la acea vreme, staţiune balneoclimaterică, Grigore Constantinescu Monteoru solicită arhitectului german Eduard Honzik, cel care a construit şi vila familiei, să elaboreze un plan de amenajare a unei staţiuni balneare. Apare astfel, în 1893, primul hotel cu 50 de camere, restaurant şi instalaţii de tratament care foloseau apa izvoarelor captate în 1892, pentru tratamentul bolilor reumatismale şi digestive.
După încheierea primei etape a lucrărilor de amenajare a unui stabiliment modern de băi, la 1 iulie 1895 – dată înscrisă şi pe soclul pe care a fost amplasat bustul din marmură al lui Grigore Monteoru – are loc inaugurarea Staţiunii balneare Sărata Monteoru care, în scurt timp avea să fie cunoscută şi apreciată, atât pe plan intern, cât şi european. Presa locală va consemna an de an, despre afluenţa vizitatorilor din ţară şi de peste hotare, tentaţi de climatul dulce de câmpie, constant, cu aer curat şi fără curenţi, de faima apelor de aici, dar şi de varietatea ofertelor turistice şi artistice.
Pentru a se elibera însă autorizaţia de funcţionare, în anul 1895, profesorul Constantin Istrati a efectuat analiza izvoarelor de la Sărata, Grigore Monteoru primind, la 15 ianuarie 1896, certificatul de autorizare şi funcţionare, emis de Consiliul Sanitar Superior. Documentul respectiv evi-denţia calităţile deosebite ale apelor din izvoarele analizate, considerându-se că apele sărate de la Sărata Monteoru erau „cu mult superioare celor de la Hall (Austria de Sus, n.r.), Kreuznach (Germania, n.r.), Lamotte (Franţa – Departamentul Isere, n.r.) şi Salies (Departamentul Jura, n.r.).”
45 de cabine de tratament
Concepută iniţial ca o staţiune sezonieră (15 mai –15 septembrie), în timp, ca urmare a realizării unor dotări corespunzătoare şi a creării posibilităţilor de tratament în tot cursul anului, a devenit permanentă.
În incinta hotelului inaugurat în 1895 au fost amenajate 45 cabine de tratament, cu căzi din marmură, unde pacienţii beneficiau de împachetări cu nămol şi băi cu apă minerală (calde şi reci), hydroterapie şi masaj, pentru cei cu boli transmisibile tratamentele efectuându-se în spaţii separate.
Un al doilea hotel (100 de camere) a fost inaugurat în anul 1898. În 1904 s-a amenajat un bazin de captare de 2500 metri pătrați, apa izvoarelor fiind colectată prin tuburi de fontă, în trei rezervoare betonate. În anul 1900 (după alte surse, în 1904), s-a dat în folosinţă cazinoul, cu restaurant, terasă, sala de biliard şi cea de jocuri (tenis, popice etc.), sală de concerte şi de dans. Odată cu inau-gurarea cazinoului, în apropierea intrării principale a fost dezvelit şi bustul în marmură al lui Grigore Constantinescu Monteoru, din păcate astăzi dispărut, păstrându-se doar soclul. Tot cu acest prilej, a fost inaugurat şi un grandios parc cu arbori de diferite esenţe şi ronduri multicolore cu flori, întregul complex de amenajări fiind iluminat cu electricitate.
Toate activităţile din staţiune erau coordonate de un medic diriginte (numit pentru o perioadă de cinci ani), recomandat de Consiliul Sanitar Superior (potrivit unui regulament, tipărit în anul 1911, la Botoşani), între cei care au avut această responsabilitate fiind Nicolae Tomescu, Constantin Bacaloglu şi ginerele lui Grigore Constantinescu Monteoru, dr. Constantin Angelescu.
Pentru a se face cunoscută staţiunea, în anii 1901, 1903, 1904 şi 1907 s-au tipărit pliante de prezentare, ultimul având ca titlu: „Băile Sărata Monteoru” şi subtitlul: „Băi iodurate, cloruro-sodice şi sulfuroase“.
Făcând referiri la complexul balnear de la Sărata Monteoru, medicul primar al judeţului Buzău (omologul actualului director al Direcţiei de Sănătate Publică), con-semna, în 1907, că aici sunt „hoteluri grandioase, cu instalaţii moderne de tratament, motiv pentru care era una din cele mai căutate pentru confortul şi eficienţa apelor de aici”. Pentru agrement, fanfara Regimentului 8 Infanterie concerta într-un chioşc special amenajat, se organizau baluri joia şi duminica, serate muzicale şi spectacole de teatru, iar în parc se putea juca criquet, tenis şi popice. Totodată, pentru amatorii de drumeţii se organizau excursii la puţurile de păcură, la schitul Barbu, mănăstirile Răteşti şi Ciolanu, la Pietroasele şi în Munţii Buzăului.
5 milioane lei, reparații de pe urma războiului
La 28 februarie 1925, Băile Sărata Monteoru au fost arendate, pentru o perioadă de 25 de ani, Societăţii de Exploatare a Băilor Sărata Monteoru, condusă de Mache Precupescu, care se obliga să repună în funcţiune toate amenajările, „care suferise de evenimentele de război”, lucrări ale căror costuri au fost estimate la circa 5 milioane de lei. La 7 decembrie 1925, s-a încheiat un nou contract, între arendaşul Mache Precupescu şi Banca „Sindicatul Proprie-tarilor” din Buzău. Deoarece obligaţiile contractuale nu au fost respectate, la 4 aprilie 1931, întregul complex balnear este închiriat spre exploatare locuitorilor Costică Ivănescu şi Costică Ionescu.
Despre calităţile terapeutice ale apei izvorului nr. 2, dr. Oprea Somnea, medicul Băilor Sărata Monteoru, a editat în anul 1934, la Tipografia, Legătoria și Librăria Ioan Călinescu din Buzău, broşura cu titlul „Apele minerale de la Sărata Monteoru din judeţul Buzău. Izvorul nr. 2. Apa atermală isotonică cloro-magnezică tip Châtel Guyon. Indicaţiile sale terapeutice în patologia tu-bului digestiv şi a anexelor sale”, cu precizarea că textul era un extras din „lucrările experimentale ale Institutului de Hidro-logie condus de prof. dr. Anibal Teohari. Reiese că izvorul a fost captat de către regretatul proprietar, Gr. Monteoru, încă din 1892, odată cu executarea lucrărilor pentru înfiinţarea stabilimentelor balneare de la Sărata-Monteoru când, captân-du-se mai multe izvoare minerale, s-a dat şi peste acesta, a cărui apă a fost apoi analizată chimic de: dr. Istrati, dr. Ber-nard, dr. Saligni”.
Interesant este faptul că, pe baza analizelor, au fost stabilite calităţile terapeutice ale apei izvorului nr. 2, într-o serie de afecţiuni, folosită atât în tratamentul vizitatorilor staţiunii, dar existând şi intenţia de a fi îmbuteliată şi comercializată, cu menţionarea calităţilor şi indicaţiilor de tratament pe eticheta care însoţea fiecare sticlă. Iată dar, o idee de a se face cunoscută Sărata-Monteoru şi prin această modalitate care, totodată, poate constitui o sursă de obţinere a unor însemnate câştiguri pentru întreprinzătorul ce va găsi modalităţile legale de a valorifica acest „miracol” al izvorului nr. 2, dacă el mai există în funcţiune.
O stațiune „în părăsire”
O ştire publicată într-unul din numerele ziarului local „Vocea Buzăului”, amintea, cu nostalgie şi regret, renumele de altădată al staţiunii, consemnând că din anul 1931 aceasta „era în părăsire”. Degradările cauzate de cutremurul din noiembrie 1940, stricăciunile produse în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, au culminat, între anii 1945-1960, cu distrugerea sistematică a construcţiilor. Pe locul acestora, care au reprezentat staţiunea balneară „cea mai frecventată din ţară, unde veneau foarte multe persoane de peste hotare, pentru facerea curei” au rămas mormane de dărâmături.
A fost nevoie de eforturi financiare considerabile pentru a realiza noile amenajări din această renumită staţiune balneară, şi astăzi foarte căutată de mulţi suferinzi pentru factorii naturali de cură: apele minerale sărate, iodurate, bromurate, calcice, magneziene, unele sulfuroase de mare concentraţie; nămol mineral; bioclimat de cruţare. Toţi aceşti factori permit tratarea afecţiunilor reumatismale degenerative (spondiloza cervicală, dorsală şi lombară, artroze, poliartroze); afecţiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerală), afecţiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări după operaţii pe muşchi, articulaţii şi oase, stări după entorse, luxaţii şi fracturi); afecţiuni neurologice periferice (pareze uşoare, sechele după polineuropatii); afecţiuni ginecologice (insuficienţa ovariană, cervicite cronice).
Iată, pe scurt, zbuciumata istorie a unei vestite staţiuni balneare, la nivelul celor mai renumite centre balneologice din Europa începutului de veac, căutată şi astăzi pentru factorii de cură care au făcut-o cunoscută şi apreciată. Încet-încet au apărut întreprinzători care, cu eforturi deosebite, în condiţiile de astăzi, încearcă să repună în circuit şi să-i reda staţiunii farmecul de odinioară.
