Actualitate

ANPC, în război cu firmele rusești. Sancțiuni de 1.4 milioane de lei în prima zi

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat, ieri, o serie de controale la operatorii economici care dețin benzinăriile Lukoil și Gazprom, precum și la lanțul de magazine alimentare Berezka.

Reprezentanții Autorității pun decizia de a efectua controale pe seama situației instabile din Ucraina, generată de invazia Rusiei în statul vecin. „Situația cumplită pe care o traversează omenirea, la acest moment, ne face pe toți să punem umărul la orice formă de stabilizare a păcii. În puținele zile trecute de la declanșarea conflictului din țara vecină, am elaborat un plan, în vederea desfășurării unor acțiuni de control la operatorii economici care au o cât de mică legătură cu ceea ce trăim acum. Începând de astăzi (28 februarie, n.r.), evaluăm activitatea Gazprom, Lukoil și a magazinelor ce comercializează produse importate din Rusia. Vom încheia acțiunea când fiecare punct de lucru va fi așezat în ordine și va fi sancționat acolo unde situația o cere! Deja am constatat că avem de dus și noi un război cu abaterile de la normele legale și de bun simț!”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Comisarii ANPC au constatat nereguli și, în toate cele opt regiuni ale țării, au fost aplicate 104 amenzi contravenționale în valoare totală de 1,4 milioane lei, cărora li s-au adăugat mai multe măsuri complementare, cum ar fi:

  • Oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare totală de 58.000 lei;
  • Oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare totală de 128.000 lei;
  • Oprirea temporară a prestării serviciului, pentru un număr de 35 puncte de lucru;
  • Propunerea pentru încetarea practicilor comerciale incorecte.
  • Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni, pentru cinci unități.

Cele mai importante deficiențe depistate de echipele de control au fost  comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale, deficiențe de informare pe etichetele de produs sau ale raioanelor, congelatoare de gheață și de înghețată cu aglomerări de gheață vizibile, vitrine frig neigienizate și murdare, pline de praf, mizerie și insecte moarte, pompe de carburant cu urme vizibile de combustibil scurs atât în zona de insulă, cât și pe pavimentul din zona de alimentare și multe altele.

Patronii magazinelor alimentare Berezka au transmis și ei bilanțul „vizitelor” inopinante ale comisarilor ANPC, spunând că interpretează această acțiune drept un gest ofensiv al autorităților române la adresa lor, precizând că acţionariatul magazinelor este format din ruşi, ucraineni, moldoveni, turkmeni şi  abhazi.

„Azi (ieri, n.r.),  la ora 9.00, toate magazinele Berezka au avut controale de la ANPC. Cele mai mari deficiente sunt legate de etichetarea produselor. Am corectat deja 80% din aceste nereguli. Din păcate, 5 din cele 13 magazine ale noastre rămân închise astăzi și mâine. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create”, au afirmat patronii magazinelor ruseşti.

Semnatarul mesajului a mai adăugat că „mi-e frică să cred că acesta este un semn că nu suntem bineveniţi aici. Familia noastră a fugit de autoritarismul lui Putin în căutarea libertăţii. Şi formează aici un mediu prietenos, cu produse de calitate, o echipă multinaţională – o comunitate, platim taxe, asigurari etc.   Toate beneficiile muncii noastre rămân aici. Ne place să trăim aici”, după cum scrie „Adevărul”.

Vezi AICI lista completă a neregulilor descoperite de ANPC.

Articole similare