Cultură

Animaţia despre buzoianul Dumitru Dan, un nou premiu la un festival de top

Unul din cele mai aşteptate evenimente ale anului, Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România – UCIN, a avut loc la sfâr­şitul lunii septembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).

Peste 70 de filme au fost înscrise la cele 22 de secţiuni ale galei, care anul acesta a fost transmisă live pe Internet, iar printre producţiile câştigătoare s-a numărat şi una ce are legătură cu Buzăul.

La secţiunea „film de animaţie”, câştigătoare a fost desemnată producţia „Opinci” a fraţilor britanici de origine română Anton şi Damian Groves, film des­pre buzoianul Dumitru Dan, primul om care a făcut ocolul lumii în opinci. Animaţia a fost deja premiată în 2019 cu Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Animaţie din Tbilisi şi Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF. Documentarea pentru realizarea filmului a fost făcută inclusiv la Muzeul Judeţean Buzău, unde ­există o secţie specială destinată buzoianului care a făcut înconjurul lumii.

„Am muncit şase ani la acest film”

Reamintim că, anul trecut, cei doi regizori au ve­nit personal la proiecţia filmului de la Muzeul Ju­deţean, mărturisind că atunci când au aflat fascinanta poveste a buzoianului, care a poposit din triburile de canibali şi până la Casa Albă din America, şi-au propus să facă un film artistic de lungmetraj, dar nu le-a permis bugetul.

„Când am auzit prima dată povestea lui Dumitru Dan, am spus că trebuie să facem neapărat un film despre ea. Rămâne în continuare un subiect defilm de lung metraj. Mă bucur că noi am putut totuşi să prezentăm o mică parte din povestea lui, printr-un film de animaţie. Am avut o echipă foarte mare care a lucrat mult la acest film care a durat foarte mult. A durat şase ani, aproape jumătate din călătoria lui Dumitru Dan. Dar a meritat, povestea s-a transmis mai departe, am câştigat marele premiu la TIFF”, a declarat Anton Groves în 2019 la Buzău.

Vocea personajului Steliana Sârbescu (fiica globe-trotterului) din film aparţine regretatei Tamara Buciuceanu, iar Marcel Iureş şi-a împrumutat vocea personajului Dumitru Dan.

Marile câştigătoare ale Galei UCIN de anul acesta au fost filmul „La Gomera” al lui Corneliu Porumboiu (Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor şi Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019, acordat de Asociaţia Criticilor şi ­Fi­lmologilor, precum şi premiile pentru interpretare feminină rol secundar, pentru imagine şi pentru montaj) şi filmul „Maria, Regina României”, care a obţinut şase distincţii.

Citeste și Film de animație despre un buzoian celebru, premiat la Festivalul Internațional TIFF

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker