Cultură

Amintirile unui buzoian de la o celebră vânătoare a lui Ceaușescu (II): „Ce, Nicule, tu ai încredere în ăștia de la Securitate? Ăștia și pe mă-sa o vând!”

Continuăm astăzi po­vestea vânătorii organizate de Nicolae Ceaușescu în 1967, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani a primului ministru Ion Gheor­­ghe Maurer, așa cum a fost ea povestită de buzoianul Nicolae Peneș. Scriitorul buzoian a făcut parte din echipa artistică che­mată să îi distreze pe liderii comuniști după vânătoare, chiar în pădurea de pe Valea Doftanei. Pe lângă Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ilie Verdeț sau Dumitru Balalia, la vâ­nătoare a luat parte și Nicușor Ceaușescu.

Prințișorul Nicușor, „botez” cu nuiaua la fund

Scriitorul buzoian Nicolae Peneș își amintește cum după ce s-a jucat „Perinița”, „prințișorul” Nicușor Ceaușescu (15 ani) a pri­mit botezul vânătorii.

„L-au așezat cu burta peste un urs de mărime potrivită. Maurer, cu o nuia într-o mână și cu pușca în cealaltă, zice: <Pentru Nicu Ceaușescu, de astăzi vâ­nător, să tragem o salvă>, după care îi dă una peste fund cu nuiaua. Toți ceilalți vânători trag focuri de armă în sus. Treaba s-a repetat de vreo trei ori. În finalul ceremonialului, Ceaușescu smulge fulgerător nuiaua din mâna lui Maurer și-i trage una zdravănă prințișorului. <Hai, mă, tată… Ce-ai cu mine?>, și-o rupe la fugă spre corturi ținându-se cu mâna de fund… <Tu prea

l-ai mângâiat Jeane. Lasă-l să țină minte cât o trăi, botezul vânătorii ….>”, scrie Peneș în „Buzăul, orașul cu castani și amintiri”.

Nicu Ceaușescu

După ce „prințișorul” a rupt-o la fugă spre corturi, Ceaușescu, sub lumina farurilor celor două tan­chete aduse de la Câmpina, îl abordează direct pe șeful „băieților cu ochi albaștri” cerându-i socoteală în legătură cu lipsa unui exemplar împușcat.

„Ăștia de la Securitate o vând și pe mă-sa”

„<Măi, nu este aici ultimul urs pe care 1-am împușcat…>. Șeful de protocol bâiguie încurcat: <Știți, probabil n-a fost lovit mortal… Noi am căutat peste tot>. <Dar l-am văzut eu cum a căzut>, îi zice răspicat Ceaușescu. Șeful de protocol ridică din umeri în semn de neputință și scuză. (…)

La imputația făcută de Ceaușescu celor din protocolul de vânătoare, Maurer, cu ironie și sarcasm, zice: <Păi ce, Nicule, tu ai încredere în ăștia de la Securitate? ~știa și pe mă-sa o vând!>. Situat la câțiva pași de noi, Chivu Stoica, pe atunci președintele Consiliului de Stat, îi zice lui Alexandru Drăghici: <Ai auzit Sandule, ce crede Maurer despre voi?>. La care, după câteva momente de ezitare, acesta îi răspunde: <Ce, tu nu-l știi pe Jean? Așa e el, glumeț>. Am luat toată această discuție ca un foc de artificii într-un spectacol popular. De unde să bănuiesc eu, simplu muritor, că atunci, la Pietriceaua, s-au rostit <în glumă> adevăruri care la plenara  C.C. (Comitetul Central al Partidului Comunist Român, n.r.) din aprilie 1968 aveau să ducă la debarcarea lui Alexandru Drăghici, temutul adversar al lui Ceaușescu întru pu­te­re”, mai precizează Peneș.

În ceea ce privește reprezentația artistică a grupului din care făcea parte și scriitorul buzoian, acesta a debutat cu un potpuriu de cântece în interpretarea unei orchestre dirijată de Mihai Botez.

Ion Gheor­­ghe Maurer

Ceaușescu cântă „A venit aseară mama”

„Mi-aduc aminte cum Nicolae Ceaușescu i-a cerut solistului Nicu Stănilă să cânte romanța <A venit aseară mama>, pentru care avea o mare slăbiciune. Cânta și el odată cu solistul. știa foarte bine textul. Petrecerea a durat până târziu după miezul nopții. Focul de tabără ardea încă, dar cu o intensitate mai mică. Noi, descătușați de chinga convențiilor, ne mișcam ceva mai lejer prin preajma corturilor, intrând în vorbă cu cei care stăteau de pază. Nicușor își făcea apariția când nici nu te așteptai, provocându-i la box pe <băieții cu ochi albaștri>. În jurul orelor două din noapte, <șeful> dă semnalul de plecare. Jeepurile încep să-și ambaleze motoarele”, mai povestește Nicolae Peneș.

Citestește și Amintirile unui buzoian de la o celebră vânătoare a lui Ceaușescu (I): „Așa e Maurer, umblă cu ea în batistă!”

Apoi, Ceaușescu îl anunță pe Verdeț că ur­mează să treacă pe la el, iar conducerea Partidului Comunist dispare lăsând posibilitatea ca artiștii să le ia locul la masă.

„După plecarea convoiului oficial, le-am luat noi locul la masă. Ne era o foame de lup. Am mai rămas acolo noi, artiștii și câțiva dintre <gonacii> din zonă, apoi ne-am urcat în camionul nostru fără prelată. Drumul la întoarcere ni s-a părut mai acceptabil, poate și pentru faptul că nu ne mai era foame, că noaptea era splendidă și răcoroasă, că luna ne însoțea cu lumina ei stranie, alunecând discretă peste vârfurile pădurilor de brazi. Ni s-a <recomandat> să nu povestim nimic din ceea ce am văzut și auzit acolo”, mai scrie Peneș în volumul „Buzăul, orașul cu castani și amin­tiri”.

Articole similare

error: Continut protejat!!