Cultură

Amintirile unui buzoian de la o celebră vânătoare a lui Ceaușescu (I): „Așa e Maurer, umblă cu ea în batistă!”

Se știe că una dintre cele mai mari pasiuni ale lui Nicolae Ceaușescu a fost vână­toarea. Partidele desfășurate fie în compania celor mai importanți membrii de partid, fie cu alți șefi de stat comuniști, au devenit subiect de anecdote, iar recordurile sale au dat naștere unor controverse. S-a scris mult despre pofta nebună a dictatorului de a împușca cât mai multe animale, de partidele atent regizate astfel încât Ceaușescu să fie cel mai bun vânător, de chefurile de pomină de după sau despre „botezul vână­toresc”, un ritual în care novicii erau așezați deasupra vânatului ucis și erau loviți cu o nuia de șeful statului.

Vânătoarea prin care era sărbătorit premierul Gheorghe Maurer

Despre toate acestea ne vorbește și buzoianul Nicolae Peneș, scriitor premiat de Academia Română, cel care a avut ocazia să fie prezent la una dintre partidele importante de vânătoare ale lui Ceaușescu: cea prin care conducerea Partidului Comunist Român îl sărbătorea pe Ion Gheorghe Maurer, primul-ministru al țării, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani. În plus, aceasta avea să fie prima vânătoare pentru „prințișorul” Nicu Ceau­șescu care împlinise 15 ani.

Peneș lucra în anul 1967 la Casa de Cultură de la Buzău și, spre sfârșitul lunii septembrie, a fost chemat de urgență la Palatul Culturii din Ploiești. Acolo avea să afle că peste o săptămână, la Pietriceaua, pe Valea Doftanei, dincolo de Brebu, Ceaușescu și ceilalți „mari” îl vor sărbători pe Maurer pentru cei 65 de ani ai săi. Va fi organizată, mai întâi o vânătoare, apoi va avea loc masa, iar respon­sabilii cu cultura au sarcina de a-i alege pe cei care vor susține, sus în munți, în aer liber, programul artistic de după vânătoare. „Dacă ai șansa să fii tu selecționat, ăla ești! Cu asta nu te întâlnești de două ori în viață”, avea să îi șoptească cineva lui Nicolae Peneș.

„Dați jos țambalul, dar să nu faceți nici un fel de zgomot”

Supus la o preselecție la Ploiești, buzoianul a fost ales să facă parte din „brigada artistică” ce îi va desfăta pe liderii comuniști după vână­toare.

„Până la Câmpina am mers cu autocarul, iar de acolo într-un camion fără prelată. Începuse să fie rece, iar din țâța cerului pădurea mulgea o burniță măruntă și deasă. Toți <artiștii> eram înghesuiți unii în alții, iar camionul hurduca din toate încheieturile de credeam că o să ne iasă măruntaiele pe gură. În sfârșit am ajuns! Cum am coborât din camion ne-a luat în primire temutul <organizatoric> al regiunii. <Până se termină vână­toarea, aici stați>, și ne arată un brad înalt cu o cetină superbă. <Dați-vă jos țambalul și ce mai știți voi, dar să nu faceți nici un fel de zgomot, ‘nțeles?>. <Am înțeles tovarășe șef! La noi nici musca nu mișcă. Ca pe front>, zice șeful nostru de lot”, povestește Nicolae Peneș în cartea „Buzăul, orașul cu castani și amintiri”.

„Ia să vedem cine ce a împușcat”

În timp ce folcloristele au plecat să se schimbe într-un tufiș din apropiere, băieții se chinuiau să care țambalul și celelalte instrumente muzicale cu care au venit. Din pădure se auzeau împuș­cături pe care ecoul le amplifica în chip ciudat. După două ore de așteptare apar și vânătorii. Cine erau ei?

„Toată floarea cea vestită. În frunte, Nicolae Ceaușescu și Ion Gheorghe Maurer, urmați îndeaproape de Chivu Stoica, pe atunci președinte al Consiliului de Stat, Alexandru Drăghici, Ilie Verdeț, Dumitru Balalia cu… fiul și alții… Îmbrăcați vânătorește, cu armele pe umeri, se apropiau satisfăcuți, după expresia fețelor, de corturile de campanie, unde avea să se desfășoare cea de a doua parte a sărbătoririi primului ministru, masa tovărășească! După <strigarea> vânatului (cine și ce a împușcat!), <va avea loc botezul vânătorii <prințișorului>, pe atunci în vârstă de numai 15 ani…”, își mai amintește scriitorul buzoian.

Împreună cu ceilalți artiști populari, Peneș se afla la vreo 50 de pași de cortul în care se aflau mai marii comuniști din fruntea PCR, de unde se auzeau râsete, apoi aplauze, cel care conducea „ostilitățile” fiind chiar sărbătoritul Maurer, iar „tovarășul” îi ținea hangul prin diverse replici.

„În acest răstimp s-au strâns trofeele de vânătoare care au fost dispuse în ordine descrescătoare… Am văzut exemplare extraordinare de urși carpatini, cu capete și labe enorme, cerbi cu coarne superbe, porci mistreți ce te înfiorau când le vedeai colții albi și ascuțiți ca niște cuțite vidia, căprioare în ochii cărora, încă deschiși, se rotea cerul pâclos și rece de deasupra noastră… Strângerea și sortarea vânatului a durat vreo trei sferturi de oră. La un moment dat cei din cort ies afară și se îndreaptă către locul unde era strâns vâna­tul. <Ia să vedem cine ce a împușcat>, zice sărbătoritul. Șeful de protocol, cu lecția bine învățată, spune: <Ursul acesta, arătând spre cel mai mare, și cerbul ăsta, arătând tot spre cel mai arătos exemplar cu mistreții ăștia sunt împușcați de tovarășul… Acesta și cu acesta și cu… arătând exemplarele imediat următoare ca mărime, sunt de dumnea­voastră, adresându-se lui Maurer…>. A venit apoi rândul lui Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ilie Verdeț etc.”, scrie Nicolae Peneș în cartea sa.

„Auzi mă, ia caută să vezi dacă cerbul are p …”

Buzoianul își amintește și o discuție de prost-gust ai mai marilor țării, menită însă să demonstreze că astfel de vânători erau de obicei trucate, astfel încât cele mai mari trofee să fie atribuite lui Nicolae Ceaușescu.

„La un moment dat, Maurer zice șefului de protocol: <Și cine zici că a împușcat cerbul ăsta?>. <Tovarășul Ceau­șescu>, răspunde cel întrebat dintr-o suflare. <Auzi mă, ia caută-l să vezi dacă are p …>, zice Maurer. șeful de protocol nu știe ce să creadă, ce să răspundă. <Uite mă, după ce l-am împușcat, i-am tăiat-o eu pentru că știam că așa o să faceți>, a continuat primul-ministru. Băgând mâna în buzunar scoate o batistă în care era înfășurat ceva… Șeful de protocol privește tâmp mâna lui Maurer… Doar la câțiva pași de ei, privim înlemniți scena. <Lăsați măi băieți, că așa e Jean, umblă cu ea în batistă>, zice <șeful cel mare> deconectând atmosfera. Apoi adresându-i-se lui Maurer <Măi Jeane, vezi cum vorbești că te aud fetele din regiunea Ploiești>, arătând cu capul spre locul unde, asemenea statuilor din insula Paștelui, ne aflam noi, artiștii. <Unde sunt fetele alea frumoase să vină să mă sărute?>. Dar fetele, nimic! <Hai, sărutați-l pe sărbătorit>, zice Ceaușescu, îmbiind fetele. Orchestra atacă o periniță. Tinere și frumoase, alese <pe sprânceană>, acestea îl invită la periniță. Se face o horă, iar cel mai solicitat este, evident sărbătoritul…”, mai scrie buzoianul în „Buzăul, orașul cu castani și amintiri”.

VA URMA

Citește și Amintirile unui buzoian de la o celebră vânătoare a lui Ceaușescu (II): „Ce, Nicule, tu ai încredere în ăștia de la Securitate? Ăștia și pe mă-sa o vând!

 

Articole similare