Sport

Amical cu CS Dinamo, înainte de plecarea în cantonament

Andrei Prepeliță își dorește un calendar cât mai încărcat, chiar înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya. Un amical a fost  deja perfectat pentru data de 27 ianuarie, atunci când adversară a roș-albaștrilor va fi CS Dinamo, echipa Ministerului Afacerilor Interne. Cu Marius Bratu antrenor, bucureștenii sunt lideri în Seria a IV-a a celui de-al treilea eșalon. Cel mai probabil, întâlnirea se va disputa la București, sau pe unul dintre terenurile ilfovene.

Gloria caută adversar și pentru primul week-end de după reunire. Vizate sunt datele de 20 sau 21 ianuarie iar cel mai probabil adversarul, dacă va fi găsit, va fi unul destul de facil, pentru a-i ajuta pe elevii lui Prepeliță să-și intre în ritm, după o vacanță destul de lungă.

În ceea ce privește amicalele din Antalya, programul nu a fost definitivat. În mod cert, Gloria nu va duce lipsă de adversari, zeci de cluburi, din mai toată Europa, făcându-și cantonamentul în zonă.  În aceeași perioadă a anului trecut, buzoienii mergeau într-un stagiu de pregătire bulgăresc, unde jucau cu echipe slăbuțe, precum Spartak Varna, Dobrudzha Dobrich sau Chernomorets Balchik.

Între timp, zvonurile conform cărora o plecare a lui Wiktorski de la echipă era iminentă s-au spulberat. Pe accountul de Facebook al polonezului a fost postată deja o dezmințire, stoperul declarând că informațiile legate de mutarea sa au fost eronate: Pentru toți cei care răspândesc informații false, vă informez că sunt încă jucător AS FC Buzău cu contract care mă leagă până la finalul sezonului”, scrie Kamil Wiktorski.

Din păcate, nici informațiile legate de veniri nu sunt foarte multe. Nimic dinspre Gloria, motiv de îngrijorare pentru microbiștii buzoieni, oameni care sperau la o campanie prolifică de transferuri, condiție care se impune ca necesitate absolută, pentru un club care-și dorește promovarea. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker