Sport

Ajutor de la Slatina, dar nu e suficient pentru locul 4! Cum îşi asigură Gloria ieşirea în Europa

Gloria Buzău – HC Zalău 27-24 (12-12)

Gloria a primit o nesperată mână de ajutor în lupta pentru ocuparea locului 4, ultimul care garantează prezenţa în cupele europene! După victoria obligatorie de sâmbătă, de la Sala Sporturilor, cu HC Zalău, echipa buzoiană a primit o veste nemaipomenită a doua zi, de la Cisnădie, unde CSM Slatina a reuşit să o încurce pe rivala fetelor lui Adrian Chiruţ, terminând la egalitate, 27-27!

Astfel, cu două etape înaintea finalului campionatului, Gloria şi Măgura Cisnădie se află la egalitate de puncte, 46, pe locurile 4-5. Momentan, buzoiencele sunt pe locul 4, graţie golaverajului, însă, din păcate, dacă egalitatea de puncte se va păstra până la final, ardelencele vor trece pe această poziţie, datorită rezultatelor directe: victorii ale gazdelor la Cisnădie, 27-23 şi la Sala Sporturilor, 31-27, dar mai multe goluri marcate în deplasare de trupa lui Alexandru Weber.

În ultimele două etape, Gloria mai are de jucat la Baia Mare, cu Minaur, şi la Sala Sporturilor, cu Ştiinţa Bucureşti, în timp ce fetele de la Cisnădie vor evolua la Mioveni şi apoi pe teren propriu cu HC Zalău. Calculele sunt simple, luând în considerare un punctaj maxim al buzoiencelor, Măgura ar mai trebui să se „împiedice” o dată pentru a pierde locul 4.

Revenind la jocul de sâmbătă, cu Zalăul, ca de obicei, şi de această dată confruntarea împotriva grupării ardelene a întrebuinţat serios echipa buzoiană. Echilibrul a fost nota dominantă a primei reprize, încheiată, de alt-fel, la egalitate, 12-12. Acelaşi scenariu s-a păstrat şi în prima parte din actul secund. Valoarea şi experienţa au făcut diferenţa, însă în favoarea Gloriei spre final, când fetele lui Adrian Chiruţ au reuşit să se desprindă decisiv în ultimele cinci minute şi să obţină victoria: 27-24, scor final. Joi, 26 mai, în următoarea etapă a Ligii Naţionale, penultima, Gloria va juca în deplasare cu Minaur Baia Mare.

GLORIA: Batinovic, Mîrcă-Olariu – Harabagiu – 6 goluri, Simion (6), Petrovic (4), A. Ilie (4), Shteriova (4), Munteanu (1), Czeczi (1), Zamfirescu (1), Condurache, Moroianu, Samson. Antrenor: Adrian Chiruţ

HC ZALĂU: Teodorescu, A. Popescu – Lazic – 4 goluri, Berbece (4), Mihart (4), Toth (3), Bujor (3), Jlezi (2), Lazea (2), Mărginean (1), Prycop (1), Mitrache, Vrabie, T. Popescu. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Liga Naţională – Etapa a 24-a

  • SCM Rm. Vâlcea – Ştiinţa Bucureşti 34-29
  • Gloria Buzău – HC Zalău 27-24
  • Măgura Cisnădie – CSM Slatina 27-27
  • CSM Bucureşti – Dacia Mioveni – miercuri, 18 mai
  • SCM Craiova – Dunărea Brăila – miercuri, 18 mai
  • Bucureşti – Gloria Bistriţa – miercuri, 18 mai
  • CSM Deva – Minaur Baia Mare – vineri, 20 mai

Clasament

  1. RAPID 60 p.
  2. CSM Bucureşti 59 p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 55 p.
  4. Gloria 46 p.
  5. Cisnădie 46 p.
  6. Baia Mare 39p.
  7. HC Zalău 37 p.
  8. Bistriţa 35 p.
  9. Brăila 34 p.
  10. SCM Craiova 29 p.
  11. CSM Slatina 22 p.
  12. Mioveni 18 p.
  13. Ştiinţa 3 p.
  14. CSM Deva 3 p.

Un comentariu

  1. Cum îşi asigură Gloria ieşirea în Europa ?
    Prin multa daruire si implicare in joc ! O echipa cu pretentii de cupe europene , o echipa cu 3 jucatoare de nationala in teren nu are voie sa se exprime asa de superficial cum am vazut in prima repriza cu Zalau !
    Am vazut greseli pe care nu le vezi decat la incepatori ! Pase gresite , ratari copilaresti , aruncari cu „ochii inchisi” !
    Nu sunt de acord cu metodele lui Tadici , dar le-ar trebui fetelor noastre un antrenor mai dur , care sa le trezeasca la realitate !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker