Viaţa la 95 de ani
Există reţete de slăbit, înfloresc şcoli de body building la concurenţă cu cele de parenting, îţi dau târcoale cursuri de dezvoltare a personalităţii, te asaltează workshopuri de vorbit în public.
Nu există reţete de îmbătrânit. Şi dacă ar apărea, nu aş avea calificarea să vorbesc doct despre ele, aşa cum like-urile de pe Facebook nu te îndreptăţesc să vorbeşti despre vaccinuri… Şi totuşi… chiar dacă nu eşti agent de turism, tot poţi povesti despre vacanţe reuşite ale celor cunoscuţi.
Aşadar…
La 95 de ani, după o viaţă în care a trecut prin studii de drept, campania de pe Frontul de Răsărit, diplomaţia românească la Berlinul lui Hitler şi Stockholmul neutru, coordonarea de la Paris a paraşutărilor de spioni în România comunistă, 23 de ani de consiliere în ministerul de externe al Nigerului, studii de istorie şi profesoratul la Universitatea Bucureşti, Neagu Djuvara publică, în anul 2011, cărţile „Saga Grădiştenilor”, „Există Istorie adevărată” şi „Însemnările lui George Milesco – Roman autobiografic”.
La 95 de ani, domnul B…, ţăran de pe pantele Pietroaselor, operat la 85 de ani pentru neoplasm rectal (cu „anus contra naturii”!) şi apoi cu eventraţie mă cinsteşte cu vin din „struguri săpaţi cu mâna mea” şi cu o scrisoare pe lângă care mulţi absolvenţi de liceu ar părea analfabeţi funcţionali.
La 95 de ani, mamaia V., personaj răzbătător peste care secetele şi ninsorile Bărăganului au adus doar prospeţime şi nu uscăciune sau îngheţ, răstoarnă zilnic mămăliga la ora 12,00, se spală pe dinţi (câţi mai are!) de două ori pe zi şi supravieţuieşte. Când după o săptămână de viscol televizat şi de panică de naţiune troienită reuşeşte să iasă de sub cei patru metri de zăpadă care îi îngropaseră pentru un timp casa, declară senină – fără nicio pretenţie de Lazăr înviat din morţi – „dacă au zis că ninge, mi-am luat mâncare şi lemne, am intrat în casă şi am aşteptat”.
La 95 de ani, domnul R… face piaţa zilnic coborând şi urcând pe scări patru etaje, învaţă să lucreze la un mini-război de ţesut şi face covoraşe pentru picioarele strănepoţilor care nu se desprind de calculator, „să nu răcească”…
Să scrii, să munceşti, să ai grijă de tine şi de alţii, să accepţi, să ai răbdare, să înveţi. Şi până la, şi la 95.
Nici pe departe o reţetă, doar câteva puncte comune.
Costin DUȚU este doctor în Medicină, medic primar de Chirurgie Generală la Spitalul Militar Central
Domnul doctor Costin Duțu are autentice veleități gazetărești ! Scrie scurt, la obiect, practică ironia amară și realismul cotidian , are simțul … cuvintelor și îmbracă totul într-o … dragoste ușor mascată pentru oameni și BUZOIENII săi … Mi se pare un câștig real pentru cotidianul Opinia – care atrage – cum observ – diferite condeie de bună calitate… Felicitări tuturor !