Aproape patru candidați au concurat anul acesta pe un loc la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitar ale Armatei Romane. Mai exact, pentru cele 120 locuri scoase la concurs au participat 423 candidați, care au fost declarați „ADMIS” la selecția organizată în Centrele Zonale de Selecție și Orientare.

Printre cei 120 de candidați admiși luna aceasta la Colegiul Militar din Breaza s-au aflat 10 buzoieni, unul dintre ei obținând chiar nota 10 la testul de admitere. Pentru a fi declarați „ADMIS” candidații trebuiau să obțină la testul „grilă” nota minimă 6,00, ponderea notei la testul grilă fiind de 70% în calculul mediei finale de admitere. Diferența de 30 % din ponderea mediei finale de admitere a reprezentat-o media de absolvire a claselor V-VIII + media de la Evaluarea Națională.

Cei zece buzoieni care au fost admiși la Colegiul Militar din Breaza sunt: Dragoș Valentin Ene – absolvent al Școlii „Ing. Oprișan Iarca” din Unguriu (nota 10 la test, media finală 9,84), Andrei Daniel Codreanu – absolvent al Școlii din Stâlpu (nota 9,7 la test, media finală 9,7), Vlad Popescu – absolvent al Colegiului Național „M. Eminescu” (nota 8,5 la test, media finală 8,82), Sebastian-Marian Marin – absolvent al Școlii „Ion Creangă” (nota 8,8 la test, media finală 8,74), Denis Ionuț Cătălin Chiriță – absolvent al Liceului Tehnologic „Sf. Mucenic Sava” Berca (nota 8,5 la test, media finală 8,71), Alexandru Cosmin Popescu – absolvent al Școlii „Ghe. Hariton” Săhăteni (nota 8,5 la test, media finală 8,7), Alexandru Ochian – absolvent al Școlii „Vasile Cristoforeanu” Rm. Sărat (nota 8,5 la test, media finală 8,61), Răzvan Constantin Horhocea – absolvent al Școlii nr. 8 „Nicu Constantinescu” (nota 8,2 la test, media finală 8,57), Cosmin Alexandru Căpățână – absolvent al Colegiului „Al. Vlahuță” Rm. Sărat (nota 8,5 la test, media finală 8,31) și David Cătălin Ghiță – absolvent al Școlii nr. 11 (nota 7,9 la test, media finală 8,23).

Testul grilă pe care l-au susținut candidații a conținut 30 de itemi: 10 pentru Limba și literatura română, 10 pentru Matematică-Algebră și 10 pentru Matematică-Geometrie. Pentru răspun­sul corect la fiecare item, se acorda 0,3 puncte. Punctajul maxim era de 9 puncte, echivalentul notei 9, la care s-a adăugat 1 punct din oficiu. Punctele se transformau în note echivalente acestora. Corectarea testului s-a realizat imediat după încheierea probei, în prezența candidatului evaluat, de către doi membri din comisia de admitere, asistați de alți doi candidați.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.