Sănătate

Postul de director medical al Spitalului Râmnicu Sărat, scos la concurs

Pentru că medicul Felicia Vasile ocupa postul de director medical cu titlu de interimat, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a scos la concurs acest post. Pe site-ul spitalului se arată că unitatea medicală „organizează concurs pentru ocuparea funcției specifice Comitetului Director de director medical. Concursul va avea loc la sediul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat în data de 11.02.2019, ora 10,00 – proba scrisă, ora 13,00 – susținerea proiectului de management și ora 15,00 – proba interviu”.

Condițiile de participare, la concursul menționat mai sus, sunt cele prevăzute în art. 3 din Ordinul nr. 284/2007, actualizat. La acestea se adaugă şi condiţii specifice pentru funcția de director medical, adică cei care doresc să ocupe acest post să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de o licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; să fie confirmați cel puțin medic specialist şi  să aibă minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă. Aceste condiții de participare la concurs  sunt afișate la sediul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, precum și pe site-ul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat www.spitalrms.ro. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 1 februarie 2019 inclusiv, ora 13.00, la sediul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

Medicul Felicia Vasile este medic primar Geriatrie-gerontologie, cu supraspecializare în Psihogeriatrie şi competenţă  în Ecografie, doctor în ştiinţe medicale, şi a  profesat  în  Ambulatoriul de Specialitate integrat al Spitalului Municipal Râmnicu  Sărat din 2006.  Ea a mai deţinut funcţia de director medical interimar şi  în alte perioade, precum în perioada  august-decembrie 2008 sau perioada începând cu luna mai 2012, până în luna  decembrie a aceluiaşi an când a ocupat-o cu acte în regulă, prin concurs. Acum se încheie o nouă perioadă de interimat. Medicul Felicia Vasile are pregătirea necesară şi experienţa să  facă faţă unui nou mandat de patru ani în  Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, care este a doua mare unitate sanitară din judeţ şi oferă asistenţă medicală pentru aproximativ 90.000 de persoane din zona urbană şi din 16 comune.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker