Sala Polivalentă a COSR Izvorani a găzduit, recent, Campionatul Na­ţional de karate shito ryu tradiţional, unde au participat şi trei sportivi buzoieni, legitimaţi la Asociaţia „Munteanu Sport Club”. Palmaresul lor a confirmat aşteptările: cinci medalii, una de aur şi patru de argint.

  • Locul 1: Eduard-Andrei Păun – Kata Shito Ryu Tradiţional, 8 ani;
  • Locul 2: – Eduard-Andrei Păun – Tradiţional – Shobu Ippon, Copii 2, +40 Kg.; – Alexandru Cojanu – Tradiţional – Shobu Ippon, Cadeţi, -63 Kg.; – Mihai-Alexandru Stan – Kumite – Shobu Sanbon, Minicadeţi, +55 Kg.; – Alexandru Cojanu – Kumite – Shobu Sanbon, Cadeţi, -52 Kg..

Sportivii sunt pregătiţi de antrenorul Daniel Mun­teanu.

 Competiţie pregătitoare, la Londra

De curând, la Londra s-a desfăşurat a 5-a ediţie a competiţiei Elite Open International Karate Championships, pentru toate ca­tegoriile de vârstă şi la următoarele probe: Kata individual şi perechi şi Kumite individual şi echipe. Organizatorul competiţiei a fost clubul Elite Karate London, club condus de Vasile Munteanu. Au participat 368 de sportivi de la 48 de cluburi din şapte ţări: România, Anglia, Ţara Galilor, Franţa, Rusia, Brunei şi Trinidad & Tobago.

Rezultatele sportivilor de la Munteanu Sport Club:

  • Locul 1: Ana-Maria Hura-Tudor – Kumite Kick Master, 12-13 ani;
  • Locul 3: Ana-Maria Hura-Tudor – Kumite WKF, 12-13 ani, -47 kg.;
  • Locul 3: Mihai-Alexandru Stan – Kumite WKF, 12-13 ani, + 50 Kg.

Cei doi sportivi au făcut echipă cu alţi doi de la CS Târgovişte, Mihai Alexandru Munteanu şi Ştefania Huiu, obţinând locul 2 la Kumite Echipe Mixt, categoria 12-13 ani. Competiţia s-a desfăşurat pe şase terenuri. Premiile acordate au constat în diplome şi medalii pentru locurile 1-3 şi cupă pentru locul I. Din Comisia de Arbitraj a făcut parte Daniel Munteanu, iar din Comisia de Secretariat Georgiana Munteanu.

Scopul participării la această competiţie a fost verificarea potenţialului inainte de Campionatul Naţional de Karate Shito Ryu Tradiţional şi de  Campionatul Naţional de Karate Interstiluri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.