Ce ar putea avea în comun un accident aviatic cu un incendiu dintr-un club, cu un caz de viol, sechestrare şi, probabil crimă, cu otrăvirea unor oameni, cu ultragierea unor poliţişti, mai ales petrecute în perioade şi în locuri diferite? În aparenţă, nimic. Ceea ce leagă aceste episoade este faptul că toate au scos la iveală o încremenire în neputinţă a unor instituţii ale statului. Generată de incompetenţă sau de neprofesionalism dublat de corupţie.

Ianuarie 2014, Alba. Ore în şir le-au trebuit echipelor de salvare să ajungă la locul în care se prăbuşise un avion care făcea o cursă umanitară, transportând, de la Bucureşti la Oradea, o echipă de medici. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa doi oameni: pilotul şi o studentă la Medicină, care e posibil să fi putut fi salvată dacă nu ar fi îngheţat până au ajuns, după multe ore, echipajele de salvare.

Decembrie 2014, Siutghiol. Patru oameni şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în Lacul Siutghiol. Ca în cazul tragediei aviatice din Alba,  presa vorbea despre vina echipelor de salvare şi despre şansa la viaţă pe care victimele ar fi avut-o dacă operaţiunile de salvare ar fi fost făcute în timp util, şi nu cu scurt-cuircuite generate de incompetenţă. Niciuna dintre ambulanţele trimise la intervenţie nu a fost dotată cu bărci, iar primul autovehicul SMURD sosit avusese barca pentru intervenţie defectă.

Octombrie 2015, Bucureşti. După noaptea de iad din clubul Colectiv, au murit 64 de tineri. Unii arşi de vii, alţii, mai mult de jumătate din ei, după zile de ­ago­nie, răpuşi de infecţii intraspitaliceşti. Altfel ar fi stat lucrurile dacă, pe de o parte, acel club ar fi avut autorizaţie de securitate la incendiu, dacă avea condiţii de prevenire şi de stingere a incendiilor, dacă ar fi fost controlat de autorităţi, iar pe de alta, dacă nu s-ar fi intervenit haotic pentru salvarea victimelor ori, apoi, dacă în spitale nu ar  fi colcăit – la fel ca acum – bacterii intraspitaliceşti ucigaşe.

Iulie 2019, Caracal. Tragedia din vara acestui an, de la Caracal, ne-a arătat dezinteresul cu care oameni angajaţi în salvarea de vieţi omeneşti tratează posibilele victime. Ne-a arătat, de asemenea, modul haotic, neprofesionist de acţiune al unor procurori şi poliţişti, care au aşteptat ore în şir pentru a intra în casa unde aveau semnale că se poate comite în orice moment o crimă. Ne-au arătat instituţii de siguranţă naţională afectate de politizare, care au dovedit disfuncţii grave şi care, din neprofesionalismul, din indolenţa unor oameni, poate din implicarea lor în reţele infracţionale, au ratat salvarea vieţii unui copil care le ceruse disperat ajutorul.

Noiembrie 2019, Timişoara. Tragedia de pe strada Mioriţei, din Timişoara, unde trei oameni au murit după o acţiune de ­de­ratizare, iar peste 30 au avut nevoie de îngrijiri medicale, a adus în faţă alte instituţii încremenite în neputinţă, demonstrând că în România oricui i se permite să-şi deschidă o firmă de dezinsecţie şi deratizare, că oricine poate folosi nestingherit otrăvuri cumpărate de pe piaţa neagră despre care nu ştie nimic, că, oricum, nu-l verifică nimeni pentru a preveni nenorociri. S-a dovedit că firma de deratizare din Timişoara, care printr-o minune nu a ucis mai mulţi oameni, nu a fost controlată niciodată în patru ani de la înfiinţare, iar conducerile a două instituţii care ar fi trebuit să o aibă sub control, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Ve­terinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, nu au putut nici măcar să precizeze cine trebuia să o autorizeze şi să o controleze…

Noiembrie 2019, Vâlcea. Episodul din Călina-Vâlcea, unde doi agenţi au fost sechestraţi şi dezarmaţi de zeci de romi, după ce poliţiştii au încercat să oprească cu focuri de armă o maşină condusă de unul dintre ei, vorbeşte de fapt, despre probleme sistemice ale Poliţiei Române: neprofesionalism la vârf (cauzat de numiri pe criterii strict politice sau clientelare), deprofesionalizarea unei mari părţi a instituţiei (prin plecări masive din sistem, în ultimii ani, goluri umplute apoi cu oameni lipsiţi de experienţă ori cu oameni angajaţi din sursă externă, insuficient sau chiar deloc pregătiţi), pierderea autorităţii (generată de scandalurile care au afectat Poliţia, în ultimii ani, de proasta gestionare a imaginii, de legislaţia prea blândă cu faptele de ultraj).

Aceste cazuri – o parte din cine ştie câte similare… – ne arată că avem instituţii care, deşi res­ponsabile cu apărarea siguranţei cetăţeanului, au mari probleme de funcţionalitate şi pun în pericol viaţa oamenilor pe care ar trebui să-i salveze,  ne arată că nu doar corupţia ucide, ci şi neprofesionalismul şi indolenţa o pot face.

Poate ar trebui ca aceste cazuri şi multe altele similare, care au oferit un tablou perfect al eşecului şi al incompetenţei, care pun  în pericol vieţi şi vulnerabilizează sistemul de siguranţă naţională să fie analizate, de la cauză la efect, în prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Mai ales că instituţia are deja o altă componenţă, că începe un nou mandat prezidenţial în care, a promis Klaus Iohahnis, una din componentele României normale va fi construirea unui stat funcţional.

(Text publicat în ,,Puterea a cincea”)

DISTRIBUIȚI
loading...