Cultură

FOTO | Un jurnalist, un viceprimar şi un profesor, marii câştigători ai Salonul de Fotografie „Albatros” 

După o pauză de 11 ani, salonul de fotografie de la Buzău şi-a reluat existenţa sub o nouă titulatură. Este vorba despre Salonul Anual de Fotografie „Albatros”, organizat de Centrul Cultural „Al. Marghiloman” şi Fotoclubul „Pietroasa”, care marţi, 26 noiembrie, a reunit la Vila Albatros concurenţi, membri ai juriului, directori de instituţii şi elevi, cu ocazia festivităţii de premiere şi a vernisajului.

Marele premiu al Salonului „Albatros” a fost câştigat de jurnalistul Andrei Piţigoi cu fotografia „Luaţi aminte!”, iar unul dintre cele două premii I (cel la secţiunea color) i-a revenit viceprimarului municipiului, Ionuţ Apostu pentru fotografia „Diminea­ţa”. Cel de-al doilea premiu I (secţiunea monocrom) a fost câştigat de profesorul Nicolae Cârcei pentru lucrarea „Geometrie… la Măgura”. Premiul special, Premiul „Victor Iliu”, oferit de regizorul Nicolae Cabel, a fost acordat lui Viorel Dima pentru fotografia „Ana lui Manole”. De asemenea, Andrei Piţigoi şi Ionuţ Apostu au obţinut şi câte o menţiune la secţiunea monocrom cu alte două fotografii.

Cei prezenţi la eveniment au avut ocazia să admire şi o mică expoziţie de aparate de fotografiat vechi din colecţia buzoianului Cornel Nişcoveanu.

Din juriul salonului a făcut parte şi reputatul fotograf Dinu Lazăr, ale cărui fotografii, apreciate la ni­vel mondial, au apărut în numeroase periodice, în albume de fotografii şi în alte lucrări.

Andrei Piţigoi – portretul uni veteran surprins de Ziua Naţională

„Fotografia cu care am câştigat marele premiu prezintă unul dintre veteranii Buzăului, ştiut fiind faptul că Buzăul are o legătură puternică cu Armata. Îndrăznesc să spun că este un personaj; un personaj pe care l-am văzut vreme de patru ani, de fiecare dată cu ocazia manifestărilor de 1 Decembrie. De fiecare dată discursul său a fost scurt, dar cuvintele au fost bine alese. Prezenţa lui m-a marcat prin acest discurs care venea natural şi încărcat de sfaturi pentru noua generaţie; un discurs de care cei tineri ar trebui să ţină cont când vine vorba despre valorile naţionale. Îmi pare rău că nu am reţinut numele acestui veteran, dar sper să îl reîntâlnesc acum pe 1 Decembrie. Cred că fotografia face cât o mie de cuvinte şi că fiecare om este o poveste. Am încercat ca prin această fotografie care îl surprinde cu degetul arătător ridicat să reliefez emoţia şi lucrurile pe care dânsul a vrut să le transmită prin intermediul cuvintelor”, a declarat Andrei Piţigoi.

Ionuţ Apostu: „Am vrut să împărtăşesc din căldura imaginilor din Sahara cu toţi buzoienii”

 „Am participat cu trei fotografii color şi trei alb-negru. O parte dintre ele sunt ima­gini din municipiul Buzău, altele sunt realizate în perioada unui concediu în Sahara, acum doi ani. Mi-am dorit foarte mult să petrec o noapte în deşert, şi acest moment s-a ivit la împlinirea vârstei de 40 de ani. Îmi doream mult să fac fotografii în deşert, eram fascinat de beduini, de modul în care se vede Calea Lactee. Se spune că cel mai frumos cer înstelat se vede din deşertul Sahara. Pot confirma asta. Este o imagine incredibilă. Lumea asta africană este fascinantă. M-am înscris la concurs nu pentru a concura neapărat, ci doar pentru a împărtăşi aceste imagini. Având în vedere că juriul a considerat că aceste imagini sunt valoroase, mă gândesc că nu ar fi rău să organizez o expoziţie prin care să împărtăşesc din căldura imaginilor din Sahara cu toţi buzoienii şi nu numai”, a declarat Ionuţ Apostu.

Viceprimarul municipiului Buzău a mărturisit că lucrarea lui de suflet este cea care a obţinut menţiune. „<Umbra tine­reţii> este o fotografie făcută în municipiul Buzău. Este vorba despre o femeie încovoiată de greutăţile vieţii, care se sprijină în baston, dar umbra ei pe asfalt este perfect dreaptă, zveltă. Mi s-a părut incredibilă această ima­gine şi am vrut să o împărtă­şesc cu toţi buzoienii”, a mai spus Ionuţ Apostu.

„Această pasiune s-a deschis în urmă cu mulţi ani, când eram jurnalist la OPINIA”

Fost jurnalist, Apostu a declarat că pasiunea pentru fotografie se leagă de „perioada romantică” a gazetăriei, când aparatele foto erau cu film, iar munca de a introduce o ima­gine în ziar era una dificilă.

„Îmi place să pun pasiune în tot ceea ce fac, fie că vorbim despre activităţile de zi cu zi. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să avem o pasiune care să ne descreţească fruntea, să ne reîncărcăm bateriile. Pentru mine această pasiune s-a deschis în urmă cu mulţi ani, când eram jurnalist la OPINIA. Puţin ştiu că în vremurile acelea jurnalistul îşi făcea singur fotografiile cu aparat foto pe film, apoi se ducea în studio, developa filmul, făcea fotografia pe care o considera importantă pentru articol. Îmi aduc aminte că luai aparatul de gât şi plecai pe teren. Era o muncă complexă, nu aveai controlul să vezi dacă acea fotografie ţi-a ieşit sau nu, şi puteai avea surpriza când ajungeai în redacţie că nu ţi-a ieşit exact fotografia pe care se baza întregul articol. În plus, erai zgârcit cu numărul de cadre pentru că filmul avea un număr limitat de poziţii. Acum lucrurile sunt altfel; toţi avem telefoane mobile cu care într-o fracţiune de secundă surprindem ceea ce ne interesează”, a mai declarat Ionuţ Apostu.

Nicolae Cabel: „Este foarte posibil ca anul viitor acest salon să se adreseze şi mediului online”

„Mărturisesc că am emoţii pentru că, după o pauză de 11 ani, salonul fotografic se redeschide. Aş vrea să îl văd renăscut cel puţin la cota valorică pe care o atinsese în 2008 când devenise un salon de fotografie cu des­chidere internaţională. Este foarte posibil ca anul viitor acest salon să se adreseze şi mediului online. Participarea nu  a fost una cantitativă, dar în esenţă a fost una calitativă şi avem fotografii care au graţie şi inteligenţă artistică. Am ţinut să ofer personal un premiu în memoria fostului meu profesor, regizorul Victor Iliu”, a declarat regizorul Nicolae Cabel, membru în juriul Salonului „Albatros”.

Ionel Stănuţă: „Salfoto a murit din cauza ordonanţei Boc”

„Salfoto nu a murit în 2008 pentru că aşa a vrut cineva, ci pentru că trăiam în timpul ordonanţei Boc, conform căreia pentru a angaja un om trebuia să dai afară vreo şapte. Şi noi cum eram şapte angajaţi cu toţii la Direcţia pentru Cultură, trebuia să plecăm toţi pentru a angaja unul. În condiţiile acelea a trebuit să sacrificăm nişte manifestări, dar e bine că pe aceasta am reuşit să o reînviem acum”, a declarat Ionel Stănuţă, unul dintre iniţiatorii şi membru în juriul salonului.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker