Sport

Gloria înfruntă campioana în debutul returului SuperLigii de rugby

Gloria reia lupta și în SuperLiga de rugby. Sâmbătă dimineață, de la ora 12,00, pe stadionul din Parcul Tineretului, rugbiștii buzoieni primesc vizita campioanei en-titre, Timișoara Saracens, meci contând pentru prima etapă a returului. De fapt, se va juca în devans, restul rundei fiind programat pe 30 martie, întrucât la data respectivă timișorenii au meci în cupele europene.

Nici că se putea un debut mai dificil pentru formația condusă de Costică Merșoiu, care a pierdut la scor împotriva Timișoarei și disputa din tur, 6-51, dar și pe cea din sferturile Cupei Regelui, de la Buzău, 19-52. „Rămânerea în SuperLigă, să jucăm acasă semifinala în play-out și să ajungem în meciul pentru locurile 5-6”, sunt obiectivele anunțate de antrenorul Costică Merșoiu pentru partea a doua a campionatului.

SuperLigă, Etapa a 8-a, program:

Sâmbătă, 16 martie:

SCM Gloria Buzău – Timișoara Saracens

Tomitanii Constanța – Știința Baia Mare

Universitatea Cluj – Steaua București

Dinamo București – CSM București

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker