Firmele care au lucrat cu zilieri au fost controlate de inspectorii de muncă, care au desfăşurat numeroase verificări în cadrul Campaniei Naţionale privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciţi ai acestora a prevederilor Legii Nr. 52/2011, cu ­modi­ficările ulterioare, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfă­şurate de zilieri. Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a desfăşurat nu mai puţin de 22 de astfel de activităţi. În urma celor 22 de controale au fost aplicate două sancţiuni. Au fost aplicate şi trei avertismente şi au fost dispuse 23 de măsuri ca urmare a neconformităţilor constatate. Potrivit unui comunicat  al ITM, cele mai frecvente deficienţe semnalate de inspectori în domeniul relaţiilor de muncă au fost completarea, precum incorectă a registrului de zilieri, fără să se respecte instrucţiunile de completare şi neîniantarea extrasului registrului de evidenţă zilieri la ITM Buzău până cel târziu la data de 5 ale lunii următoare pentru luna în care au prestat serviciile.

Angajatorii au primit sarcina să informeze în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă cu privire la modul în care au fost remediate deficienţele constatate în procesele verbale de control. ITM Buzău reaminteşte angajatorilor buzoieni care lucrează cu zilieri că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, evidenţa lucrătorilor zilieri se realizează în registrul special de evidenţă a zilierilor. Extrasele ­re­gistrelor de evidentă a zilierilor pe care beneficiarii au obligaţia de a le înainta lunar până la data de 5 a fiecărei luni, către Inspectoratul Teritorial de Muncă, conţinând înregistrările din luna precedentă. Pentru prestarea de activităţi necalificate cu caracter ocazional de către minori cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani este necesar acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, acord care se exprimă în scris.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.