Monden

O buzoiancă încearcă să cucerească topurile din Rusia

• Ellie White va lansa un single în colaborare cu câţiva DJ din cea mai mare ţară din lume

Tot mai mulţi artişti români încearcă să cu­cerească topurile internaţionale, ca să-şi facă intrarea pe piaţa muzicală de peste hotare. Este şi cazul buzoiencei Ellie White, care speră să îi cucerească acum pe ruşi cu piesele şi vocea ei.

„Am deja patru piese la care am lucrat cu Radu Boldea. Săptămâna viitoare voi merge în studio, unde voi mai lucra la câteva piese, iar în câteva săp­tămâni urmea­ză să fie lansat un single la care am lucrat cu nişte DJ din Rusia”, a declarat, pentru Li­ber­tatea.ro, Ellie, completând că a ajuns la aceas­tă colaborare datorită soţului ei, Doru Tinca, care îi este şi manager.

Ellie White speră ca în viitorul apropiat să ajungă în Rusia, însă nu neapărat pentru a-şi cumpăra diamante şi blănuri, ci pentru a le cânta ruşilor. De curând a început o colaborare cu câţiva DJ cunoscuţi din Moscova şi crede că asta îi sporeşte şansele de a cuceri piaţa muzicală de acolo.

„Le-a plăcut, mi-au trimis o orchestraţie şi am făcut o linie melodică”

„Trebuie să recunosc că pe DJ-ii ruşi i-am găsit prin Doru, care de câţiva ani aduce DJ internaţionali pe la toate festivalurile mari din ţară, aşa că are o conexiune directă cu ei. Într-o zi, le-a spus că are o <voce>, dacă vor să o asculte. Lor chiar le-a plăcut şi au zis OK. Mi-au trimis o orchestraţie, am făcut o linie melodică, versuri, lor le-a plăcut şi asta a fost”, a mai spus buzoianca, anunţând că single-ul va fi gata în câteva săptămâ­ni. Managerul Doru Tinca nu este specialist în muzică, însă lucrând atât de mulţi ani în această industrie şi-a format urechea şi simte atunci când o piesă poate avea sau nu potenţial. De aceea, Ellie apelează la gusturile lui atunci când nu se simte foarte încrezătoare într-un produs lansat de ea. „Doru este cel mai mare critic al meu, dar nu se bagă peste producţie, că nu se pricepe. Mi-a zis că el poate să-mi zică dacă îi place sau nu, ceea ce este bine. Măcar am o părere semicorectă, să zic aşa”, a adăugat artista.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker