Sport

Complex focșănean pentru handbaliștii buzoieni

  • CSM Focșani – HC Buzău 29-24 (13-11)

Nici din a treia încercare a sezonului HC Buzău nu a reușit să obțină victoria împotriva handbaliștilor de la CSM Focșani. După înfrângerea din tur, de la Sala Sporturilor și cea din optimile Cupei, de pe Milcov, echipa buzoiană a pierdut și miercuri seară, în retur, partidă disputată tot în Sala Polivalentă din județul vecin. Gazdele au început mai bine jocul, dar buzoienii au știut să contracareze presiunea lor de debut, au reintrat rapid în joc și chiar au preluat conducerea, între minutele 14 și 20.

În ultimele 10 minute ale primei reprize, inițiativa a revenit iarăși focșănenilor, iar asediul de final le-a adus un avantaj de 2 goluri la pauză, 13-11. Elevii lui Eliodor Voica au încercat, la reluarea meciului, să reintre în joc. Focșănenii și-au ridicat însă nivelul și n-au mai lăsat prea multe spații la dispoziție, controlând practic în totalitate partea secundă, mai mereu la 5 goluri avantaj, diferență care s-a păstrat și la final, 29-24.

Înfrângerea menține echipa buzoiană pe locul 10, dar diferența față de următoarele clasate, Minaur Baia Mare și CSM Focșani s-a mărit la 9, respective 16 puncte. Etapa viitoare, marți, de la ora 18,00, HC Buzău o va primi la Sala Sporturilor pe CSM București.

Marcatori HC Buzău: Mihai Asoltanei – 8 goluri, Petru Stroe – 7 goluri, Andrei Grasu – 4 goluri, Marius Anton – 3 goluri, Cătălin Scarlat și Liviu Mironescu – câte 1 gol

Liga Națională, Etapa a 21-a, rezultate:

Potaissa Turda – Steaua București 27-34

CSM București – Dinamo București 24-23

CSM Bacău – Dunărea Călărași 27-31

Universitatea Cluj – Minaur Baia Mare 25-27

CSU Suceava – Politehnica Timișoara 25-33

CSM Făgăraș – Dobrogea Sud Constanța 24-30

CSM Focșani – HC Buzău 29-24

Clasament

1.Constanța 51 p.

2.CSM București 47 p.

3.Turda 46 p.

4.Dinamo 42 p.

5.Călărași 42 p.

6.Steaua 41 p.

7.Timișoara 37 p.

8.CSM Focșani 34 p.

9.Baia Mare 27 p.

10.HC BUZăU 18 p.

11.CSM Făgăraș 17 p.

12.CSU Suceava 14 p.

13.CSM Bacău 12 p.

14.U Cluj 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker