Am avut cu toţii plăcerea de a citi, vinerea trecută, textul confratelui (şi fratelui!) de peste Prut Victor Cobăsneanu, redactorul-şef al OBSERVATORULUI DE NORD, şi să remarcăm uimirea sa faţă de modul în care media românească aruncă în derizoriu subiectele politicii naţionale. „Poate nu o să mă credeţi, dar de dimineaţă până seara, mai multe posturi TV au discutat, trei zile la rând!, nu despre starea economiei româneşti sau despre insuccesul Simonei Halep, ci despre… concedierea unei liftiere, care îşi câştiga bucăţica de pâine la sediul Ministerului Muncii”, remarca editorialistul publicaţiei sorocene.
Pe de o parte, m-am enervat şi mai mult decât o fac de obicei pe deontologii presei video româneşti în mod special, în faţa unei noi dovezi a modului în care ne pot face de râs şi peste hotare cu maniera de a aborda diverse subiecte, de a face din ţânţar armăsar şi din dinozaur amibă. Pe de altă parte, am răsuflat uşurat; domnul Cobăsneanu putea vedea lucruri şi mai şi…
… cum ar fi, de exemplu, vizita cuplului de retarzi care a spart toate audienţele din România momentului, Vulpiţa şi Viorel, la Parlament. Mai precis la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor. Îmi imaginez ce ar fi scris confratele sorocean despre figurile consternate ale deputaţilor din comisie şi de şmecheria preşedintelui aceleaşi comisii care şi-au anunţat colegii că au de-a face cu doi fermieri în devenire.
… sau să audă singura observaţie de bun-simţ emisă în ultimii 30 de ani de puşcăriaşul Adrian Năstase, imediat după ce Curtea Constituţională a României a decis că adoptarea bugetului prin asumarea răspunderii guvernului, şi nu prin dezbatere parlamentară, este cât se poate de în regulă. „De acum încolo, niciun guvern nu va mai trece bugetul prin Parlament”, remarca Năstase. Pe bună dreptate.
… ori să prindă „în direct şi la oră de maximă audienţă” pe Orban al II-lea spunând că pe el personal şi pe membrii executivului nu îi interesează votul din comisiile aceluiaşi Parlament al României.
Nu am ales la întâmplare aceste trei exemple, toate consumate la scurt timp după povestea liftierei de la Ministerul Muncii. Pentru că toate cele trei au un punct comun, o variantă la fel de nefericită a deja celebrului „mă piş pe el de vot” – care, am văzut cu toţii, ce tsunami poate aduce -, care ar suna „mă piş pe el de Parlament”. Fie în plen, fie în comisii, Legislativul este, ne place sau nu, principala putere a statului român. Dar, în ţara ordonanţei de urgenţă, pentru unii Parlamentul devine inutil. Cam aceasta este ideea care se vrea inoculată în ultima vreme, puţin câte puţin, precum picătura chinezească.
