Visez la un stat minimal, dar puternic. Un stat care să se ocupe de justiție, poliție, armată, de sănătate și de educație. Un stat – paznic de noapte, cum îi spun libertarienii. România nu trebuie și nu-și permite să plătească, din taxele strânse de la noi, tot felul de instituții golite de sens.
Visez ca statul să nu-și mai bage coada în domenii care țin de viața noastră privată. N-avem nevoie de un „Minister al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”. Cum n-avem nevoie nici de un „Secretariat de Stat pentru Culte”. Cum n-avem nevoie nici de un „Departament pentru Românii de Pretutindeni”. Cum n-avem nevoie nici de un „Departament pentru Relații Inter-Etnice”. Într-o țară normală, guvernul nu se ocupă să coordoneze familia, cultele, diaspora sau minoritățile. Asta e treaba societății, nu a statului.
N-avem nevoie nici de un așa-zis „Minister al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului”. Într-o economie liberă, în care statul nu subvenționează de la buget, adică din banii noștri, mii de întreprinderi falimentare, singura ocupație a executivului și legislativului trebuie să fie reglementarea. Dacă regulile sunt clare, piața se descurcă singură. Intervenționismul nu o ajută, o sugrumă.
Visez la un stat care să nu-și mai jupoaie contribuabilii ca să aibă pilele politicienilor sau lipitorii de afișe din partide unde să se angajeze.
Visez la un stat care să nu se mai comporte ca și cum el e stăpânul nostru și noi sclavii lui.
Visez la un stat care să nu mai fie un exemplu de incompetență, puturoșenie și hoție.
Visez…
