Monden

VIDEO | WRS a mai lansat o piesă

Îndrăgostit de muzică și viața spaniolă, buzoianul WRS lansează o altă melodie cu iz de hit, perfectă pentru dans și pentru a vă topi inima, în același timp. „Dale” are un sunet groovy, datorită chitarei spaniole, care acompaniază interpretarea senzuală a artistului. Piesa este interpretată atât în engleză, cât și în spaniolă, iar potrivit sursei welovemusic.ro în ea se vorbește despre o dragoste pierdută, care acum încearcă să fie uitată.

Piesa a fost scrisă de WRS alături de Florian Rus și Alexandru Turcu, care s-au ocupat și de producția piesei. „Melancolică, sensibilă, plină de sentiment, «Dale» este o piesă care sper cu adevărat să fie primită cu bucurie de inima și de urechile voastre. De asemenea, ar trebui să spun că următoarele mele lansări vor fi mai mult despre vibrații pozitive și party-uri, dar până atunci, bucurați-vă de «Dale». I send you all the love”, spune WRS.

Artistul buzoian este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai cameleonici din industria genului din România, care a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa „Llamame”. Spania, Germania, Turcia, Italia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre teritoriile unde piesele sale sunt zilnic ascultate de zeci de mii de oameni. În 2022, artistul a lansat EP-ul „Mandala”, ce conține cinci piese, printre care și „Llamame”, piesă ce a fost două săptămâni numărul 1 pe radio, fiind al doilea single ce se bucură de susținerea radiourilor din țară, după succesul înregistrat cu „Amore”. Recent, WRS a primit premiul pentru Best Male în cadrul Elle Media Awards, premiu ce subliniază parcursul său liniar în carieră, iar ultimul său single, „Tu nu vrei”,
pe aceleași ritmuri latino, a fost foarte bine primit în Bulgaria.

*

Andrei Ionuț Ursu s-a născut la 16 ianuarie 1993, la Buzău, dansator, cântăreț și compozitor, a lucrat inițial ca dansator pentru artiști celebri precum Inna, Antonia sau Carla’s Dreams, și a făcut parte din baletul PRO TV la emisiuni precum „Vocea României” și „Românii au talent”. În ianuarie 2020, a semnat cu Global Records și a început proiectul de muzică electropop cu numele de scenă WRS.

El a început să danseze la vârsta de 12 ani, încurajat de părinții săi, dansatori de muzică populară. În 2015 și-a început cariera muzicală în trupa de băieți Shot. După doi ani, a părăsit proiectul, s-a mutat la Londra și a început să compună muzică.

WRS a debutat în ianuarie 2020 cu piesa „Why”, care a strâns peste un milion de vizualizări pe YouTube și 400.000 de streamuri pe Spotify. Single-urile „Amore”, cu İlkan Günüç, și „Tsunami” au avut succes, atât în ​​mediul digital, cât și la radio și au ocupat primele locuri în topurile muzicale din România și Bulgaria.

În februarie 2022, WRS a lansat single-ul „Llámame”, cu care a reprezentat România la Eurovision.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker